Expoziția Dinozaurilor Giganți din Argentina

Acum câteva zile am vizitat Expoziția Dinozaurilor Giganți din Argentina găzduită de Grand Cosmos din  Băneasa Shopping City. A fost destul de interesat pentru că pe lângă reconstrucțiile dinozaurilor vechi de milioane de ani, am putut vedea și câteva oase și ouă fosilizate. Bineînțeles, fiecare dinozaur în parte avea câte o tăbliță cu istoricul și prezentarea lui. Numărul total de piese nu m-a prea impresionat, dar mi-a plăcut totuși ideea a două puzzel-uri mari a 2 dinozauri pe care le puteai rezolva.
Expoziția durează trei luni, până în februarie, și e deschisă în fiecare zi până la orele 22.00.

În gară (1)

Duhnea a băutură și a pișat. Frigul îi înghețase orice gând bun și îi înroșise toată fața. Arăta, acum, ca un  circar beat de pe altă  planetă. Haina roșie încheiată până sus și pantofii maro cu două numere mai mari accentuau look-ul de boschetar sexy care ascunde, adânc-adânc în sufletul lui, povestea de dragoste la care tânjesc toate obsedatele. Cu toate astea, Samuel rămânea un simplu scriitor străin aterizat dintr-o ironică lovitură a sorții în Gara de Nord din marele București City. 
- I'm sorry, Mr. Samuel, the train has been delayed!
- Oh, yes. I have to pee.
- There is a toilet near by, would you like me to take you there?
- No, I will find it myself.
Și a găsit-o, 20 de minute mai târziu  în spatele unui tren ieșit de mult din funcțiune. Înțelegea acum persistența mirosului de urină ce învăluia mai mult de jumătate din gară. Când văzu că i s-au alăturat mai mult de doi colegi la toaleta ecologică, simți nevoia să se retragă.
Era, totuși, ceva în acea atmosferă de mascaradă lugubră în care femei cu fuste lungi își dezveleau copiii în frig pentru a cerși atenție și milă, în care bărbați la patru ace se purtau galant indiferent de împrejurimi, în care tinerii îmbrăcați americănește se sărutau pornografic pe fundalul zgomotos al trenurilor și-n care femeile, dezgolite de orice demnitate, își etalau finețea scuipând semințe la întrecere. Cu o figură contemplativă, Samuel fu întrerupt de un cerșetor.
- Nene, ai un leu?
Samuel se uită la fetița murdară și zâmbi.
- Nene, ai un leu?
Neștiind o boabă de română, Samuel îi zâmbi din nou.
- Ce te uiți așa la mine, urâtule, ai un leu sau nu?
Fetița părea că se încruntă, așa că Samuel scoase o bomboană din buzunar și i-o întinse.
- Așa vezi, să-ți trăiască familia, nene, dar un leu n-ai?
John, asistentul personal al lui Samuel, se grăbi să-l salveze din situația relativ inconfortabilă.
- The train has arrived. We should hurry.
Samuel făcu un pas către ușa trenului și se opri.

Christmas Gift Guide 2013

Decembrie este luna noastră, a tuturor, lună care se bucură de o semnificație religioasă puternică și care ne încântă gândurile cu răceala zăpezii și cu frumusețea focului din casă. Decembrie este și luna cadourilor când toți căutăm obiectele perfecte pe care să le împachetăm într-o hârtie colorată cu multe zâmbete și îmbrățișări și care să aducă fericire în sufletul celor aporpiați. În fiecare an încercăm să găsim cadoul perfect. Și, parcă, este din ce în ce mai greu să îl alegem. Cred că mai greu le este băieților să găsească și apoi să se decidă asupra darului perfect pentru iubită, mamă, prietenă. În ajutorul vostru, dragii mei băieți, am venit cu câteva sugestii de obiecte potrivite pentru femeile din viața voastră.

Fericirea - motivație pentru noi

Am învățat să iubesc de mică. Mi-am iubit mama, mi-am iubit tatăl, fratele, păpușile, cățeii și absolut toate beculețele de Crăciun. I-am iubit pe toți cu o dragoste nemăsurată și ireversibilă. Cea mai frumoasă amintire din copilărie este aceea în care toate elementele iubirii mele erau adunate în același loc, într-o cameră sărăcăcioasă dintr-o casă veche. Era un Ajun de Crăciun, unul ca oricare altul. Era o noapte magică tocmai prin prezența lor acolo.

Să fi avut vreo 5 ani, aproape 6, dar amintirea e încă vie în mintea mea. Am primit dulciuri, portocale și câte o jucărie. Am dăruit un poster făcut cu trudă și lipsă de inspirație care dorea a prezenta cât mai explicit iubirea noastră pentru părinți. Am adormit neliniștită, eram emoționată fără să știu exact motivul. Știam, simțeam că ceva bun se va întâmpla de dimineață. Știam că părinții urmau să vadă posterul și speram că se vor bucura nespus. Avea să fim sărutați și îmbrățișați puternic și să primim desertul nostru preferam. Eram fericită.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că acea amintire este exemplul perfect de fericire pură. Mai mult de atât, este exempplul perfect de iubire pură, iubire ce nu poate fi pătată de nicio greșeală, de nicio trădare, de niciun fel de vorbă rea spusă la supărare.

Dacă simți vreodată că fericirea e derizorie, că nu știi și că nu ai cunoscut vreodată acest sentiment sublim, mai gândește-te! Încearcă să-ți amintești cum era în copilărie, să-ți amintești de zilele simple, de obiectele ce te înconjurau odată și care te făceau să te simți împlinit. Nu aveai nevoie de nimic mai mult decât o jucărie bună și ceva dulce. Și dacă nici asta nu te ajută, privește fluturii. Ei sunt dovada că poți oricând avea o a doua șansă. Una mai bună.

Recenzie << Tată fără număr >>

În fiecare miercuri la Movieplex în Plaza România este Orange film, opțiunea prin care plătești prețul unui bilet la film și primești două, al doilea fiind gratuit. În plus, la această opțiune se adaugă și reducerea de student, deci plătești în jur de 18 lei pentru două bilete. Nu-i așa că e tentant?  Ei bine, datorită acestei opțiuni de doi ani și ceva de când am venit în București merg aproape săptămânal la film.

Aseară am văzut Delivery man sau Tată fără număr - așa cum a fost tradus în română. Filmul spune povestea unui burlac veritabil pe nume David Wozniak ( jucat de încântătorul Vince Vaughn) a cărui viață ajunsă deja într-un punct extrem este schimbată radical de vestea că are 533 de copii. Printre datoriile de zeci de mii de dolari, încercarea nereușită de a cultiva iarbă  și vestea că iubita lui polițistă este însărcinată, David primește o vizită neașteptată de la un avocat care îl anunță că, din cauza unei greșeli la clinica la care a donat spermă în urmă cu 20 de ani, este tatăl a nu mai puțin de 533 de copii. În plus, 142 dintre aceștia au înaintat un proces pentru a afla adevărata identitate a tatălui lor biologic.
Situația devine din ce în ce mai interesantă când David primește un plic cu dosarele a celor 142 de copii și, din curiozitate sau dintr-un infim simț parental, extrage unul singur care se dovedește a fi al unui adevărat star al baschetului. Încet, reușește să cunoască din ce în ce mai mulți tineri: atleți, actori, cântăreți talentați sau simpli adolescenți.
Scenariul este destul de bine scris, iar scenele pline de umor se amestecă perfect cu cele sentimentale, în care un proaspăt tată încearcă să înțeleagă ce înseamnă să fii părinte și cât de multă nevoie au copiii de recunoaștere.
Fiecare film, pentru a-l numi cu adevărat bun, are nevoie de câteva scene memorabile care să te facă să zâmbești chiar și cu trecerea timpului, sau câteva fraze memorabile pe care să ți le amintești mereu. Delivery man a avut și el câteva astfel de scene, precum: 
         Yo No Soy David Wozniak

              I Do Not Have Mental Problems 

Deci, dacă aveți chef de un film amuzant, care să vă relaxeze și să vă bine dispună, recomand cu plăcere Delivery Man.

Trailer:

 

Cine ești?

Fără să vrei, ești cel mai mare dușman al tău. Te contrazici și îți ignori dorințele de fiecare dată când ai ocazia. Renunți la bunurile și la sentimentele tale în favoarea unor străini și păstrezi amintirile cele mai triste aproape de sufletul tău. Nu uiți niciodată o jignire, ierți trădări din partea persoanelor dragi în speranța că nu se vor mai repeta și alergi în neștiință. Ești cea mai importantă ființă de pe pământ pentru cineva, dar preferi să fii cârpa altcuiva.
Cine ești?
Ești câte puțin din fiecare și nimic pentru restul. Ai venit pe lume învăluit în speranțe și dorințe, dar te-ai pierdut pe drum din cauza unor chestiuni personale care te-au mâncat, te-au măcinat ca niște carii care nu te lasă să trăiești. Te-ai maturizat devreme, sau poate prea târziu și ți-ai lăsat visele din copilărie la o parte pentru a lua drumul unei realități crunte. Ai îmbătrânit, sau poate nici măcar atât, tot așteptând ca cineva să îți recunoască adevărata valoare și să te răsplătească pentru talentele minunate de care nici măcar tu nu știai. Ai așteptat până la final ca persoana pe care o iubești să îți întoarcă privirea, dar nu a făcut-o.
Deci, omule, te-ntreb, cine ești?
Ai o familie care te iubește, dar tu renunți din nou și din nou la ea în favoarea unor necunoscuți care îți gâdilă orgoliul cu complimente nefondate: Ești frumos, ești deștept, ești cel mai talentat. Cu toate astea tu faci tot posibilul să demonstrezi contrariul. Nu accepți să fii pe ultimul loc, dar te mulțumești cu penultimul. Ești om, dar uneori uiți asta și te transformi în cel mai bun prieten al câinelui. Ești nimic și încă puțin. Ești centrul universului.

Neutru

m-am spălat pe față de mizeriile orașului
și-am adormit iepurește.
Contemplam în visare
la evenimentele din dimineața trecută:
m-ai certat nebunește că am uitat cafeaua
am murdărit ceașca și ți-am rănit orgoliul.
Ai țipat, te-am ignorat.
Te-ai strâmbat mișelește și am plecat.
Cu mintea lucidă și inima strânsă te-am lăsat în urmă.
Până ieri m-ai iubit în neștire.
Mi-ai agitat simțurile
cu vocea senzuală ce promitea plăceri nemăsurate
profitând de orice secundă
pentru a mă minți.

De ce iubim?

V-ați întrebat vreodată de ce iubim? De unde acest imbold, această nevoie de dragoste în viața noastră? Stă în natura umană această dorință infailibilă de a forma o relație sau de a iubi pur și simplu? Sau este ceva ce învățăm pe parcurs, ceva ce întâlnim în călătoria noastră prin viață?
Toți am iubit măcar o dată-n viață, dar niciunul dintre noi nu a iubit la fel. Știm că suntem diferiți, știm că ne individualizăm prin personalitate, deci știm că percepția noastră asupra iubirii este diferită. Dacă acesta e cazul, atunci care sunt criteriile după care căutăm să ne formăm o relație? Căutăm pe cineva care iubește aproape ca noi, sau căutăm pe cineva cu o privire cu totul opusă de a noastră asupra iubirii?
Bărbat sau femeie, avem nevoie de relații pentru a supraviețui. Societatea contemporană ne-o cere, economia ne-o cere, Biserica ne-o cere, familia ne-o cere. Aș înclina chiar să susțin că inima este cea care ne-o cere cel mai puțin. Inima vrea scântei, vrea fluturi în stomac, vrea fericire pe-o tavă de cristal în care micul dejun să fie servit cald la ora 11.00. Mintea și rațiunea sunt cele ce impun și cer relațiile. De câte ori astfel de povești frumoase de iubire s-au încheiat din cauza unor probleme financiare, sau din cauză că inima a simțit o scânteie venind din altă parte? Iubirea e relativă, relațiile sunt relative, dar rațiunea e stabilă.

Noi să fim sănătoși, de restul de ocupă Doina

 - Nico, dă-mi și mie puțină cremă.
 - Ce cremă, fată?
 - Hai că știu că o ai la tine, mereu ai cremă în geantă.
 - Bine, de care vrei? De mâini, de față, demachiant?
 - Vezi, nu te-ai schimbat deloc din liceu...de mâini vreau. Hai, scoate-o pe Doina din poșetă, nu-ți fie rușine!
Ieri noapte am fost la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului și cam așa au decurs conversațiile cu

fostele colege. Da, am fost fata care își lua întotdeauna cremă la ea, indiferent de mărimea genții. Da, mereu mi-a plăcut să am un ten hidratat și curat. Și da, din liceu și până acum Doina mi-a fost alături în toate momentele importante din viața mea. Așa că era inevitabil să fie prezentă și la evenimentul de seara trecută, chiar dacă la rochia neagră, mulată și lungă îmi asortasem un clutch micuț și bej. Am renunțat la telefonul  de ultimă generație mare cât o cărămidă ( ce ironic!) și i-am făcut loc celei mai bune prietene a pielii mele: crema cu conținut ridicat de vitamina E ce contribuie la regenerarea pielii și îi oferă un aspect strălucitor. Da, da, îmi iubesc crema!
 - Și, unde mai lucrezi acum? Într-un timp te-am văzut la televizor, la emisiunea aia cu cumpărăturile.
 - Da, am renunțat la televiziune, lumina puternică îmi strica tenul.
Păi da, eu mereu le-am spus să folosească Doina de câte ori simt nevoia, mai ales în zilele în care știu că tenul va fi expus la condiții extreme. Pielea este sensibilă și trebuie hidratată, indifferent de anotimp. Nu sunt eu cine știe ce mare dermatolog, dar măcar atâta lucru știu: avem nevoie de o cremă potrivită tipului nostru de ten. Și Doina, dragele mele, este cea mai potrivită!
 - Nico, dar ce frumos miroși, ce parfum e ăsta?
 - Nu e niciun parfum, draga mea, e de la crema de față. Nu-i așa că are un miros divin?
 - Crema miroase atât de plăcut? Serios?
 - Da, da.
Bineînțeles că miroase frumos! Nu numai că lasă pielea foarte plăcută la atingere și fină, dar îi redă tenului suplețea și strălucirea pe care le merită. Este, într-adevăr, un răsfăț regal de fiecare dată când o aplic pe față.
 - Apropo de obsesia asta a ta pentru cremă, ai văzut, dragă, ce videoclip simpatic au făcut ăștia de la Farmec cu băiatul ăla un picuț ciudat în verde?
 - Simpatic? Băiat ciudat? Voi cred că nu înțelegi simțul artistic și importanța pe care trebuie să o acordăm folosirii cremei. Da, bineînțeles că am văzut videoclipul Doinei în colaborare cu Krem, băiatul acela talentat pe care voi îl faceți ,,un pic ciudat”. Știți ceva, eu plec! M-am săturat de comentariile voastre prost plasate. Ați fost niște ignorante în liceu și așa ați rămas. Nu e de mirare că aveți un ten atât de uscat și deshidratat.
Și am plecat. Și da, s-au supărat. Și da, m-au exclus din  cele câteva poze în care apăream la petrecere. Dar ce contează, eu să fiu sănătoasă, restul...face Doina!

Ne combinăm prin blogosferă?

       Penultima probă din SuperBlog 2013 ne îndeamnă să ieșim din fanteziile și ficțiunile celorlalte articole și să vorbim despre puterea parteneriatului în blogosferă, un concept destul de nou pentru mine. 
      Am început acest blog la insistențele profesoarei mele de română din liceu. M-am apropiat foarte mult de el, pot spune chiar că am devenit parteneri de nădejde în toate acele nopți nedormite în care imaginația pompa cuvinte spre tastatură. Nu am privit niciodată spre exterior: eram doar eu și blogul meu, fără alte priviri în blogosferă. Sincer, cea mai apropiată formă de parteneriat pe care am realizat-o vreodată a fost continuarea unui articol de tip Leapșă al cărui scop era unul pur informativ și de amuzament. Și, bineînțeles, neuitatul Blogroll - Pe cine citesc - care se afla în partea dreaptă a blogului și în care se regăseau câteva nume de bloggeri și linkuri către blogurile lor. Aceștia puteau să mă aibă sau nu în lista lor de bloguri pe care le urmăresc. Din păcate am șters această rubrică cu mult timp în urmă din cauza modificărilor de design pe care le-am făcut blogului. Știu că aș fi putut reface lista, dar am preferat să păstrez scrierile numai pentru mine, să fie un jurnal la care persoanele cunoscute să nu aibă acces prea ușor. Și acest lucru s-a schimbat, acum 3 luni când m-am hotărât că vreau mai mult decât anonimat, vreau vizibilitate și critici.
          Într-o încercare nebunească de a-mi extinde orizontul blogosferic, m-am înscris la SuperBlog 2013. Ei bine, aici am aflat ce înseamnă un parteneriat și cum poate fi el onorat de către ambele părți. Fie că e vorba de un parteneriat blogger-blogger, fie că e vorba de unul blogger-insituție publică/privată, am învățat că acesta se bazează pe respect reciproc și pe promisiunea de a duce la capăt sarcinile pe care fiecare trebuie să le îndeplinească. Am văzut de ce este nevoie de un parteneriat cu o instituție de genul www.RadioLynx.ro, care nu numai că îți sporește vizibilitatea în afara concursului, dar le oferă și participanților o perspectivă mai concretă asupra anumitor aspecte din cerințele probelor. Sau cum un site de tipul www.toateblogurile.ro trebuie să fie prezent în lista ta de parteneri atunci când realizezi un concurs de o asemenea amploare. Utilitatea acestor asocieri, indiferent de cantitatea beneficiilor pe care o primești sau o dăruiești, este vizibilă atât în numărul tot mai mare de participanți, precum și în modul prin care aceștia se raportează la concurs: superbloggerii din acest an par a fi mai degrabă niște parteneri în această competiție, decât simpli concurenți. Legăturile realizate de-a lungul celor două luni atât pe grupul de pe Facebook cât și în afara acestuia au fost mult mai strânse, reușind parcă să depășească spiritul competititv. 
         În această ediție a Superblog 2013 s-a simțit mai mult prezența partenerilor de tipul instituțiilor mass-media și a companiilor, decât a bloggerilor parteneri formați din concurenții edițiilor anterioare. Singura care a fost mai activă în desfășurarea obișnuită a competiției a fost Sorana Bordas, câștigătoare a locului I în Spring SuperBlog 2013 cu blogul www.Irealia.eu. Ca partener blogger, Sorana a oferit concursului mai mult decât o poză pe blogul personal, susținând și oferind sfaturi la nevoie participanților.
       Parteneriatele între mai multe părți par a fi, uneori, o variantă mai optimă decât acelea între doi bloggeri. Mergând pe principiul ,,unde-s mulți puterea crește”, am învâțat că avantajele pe care ți le oferă un parteneriat pot depăși uneori așteptările și îți pot oferi nu numai o vizibilitate sporită, dar le oferă cititorilor tăi fideli posibilitatea de a descoperi atât alți bloggeri talentați, cât și instituții folositoare.
        Teoretic, nu pot explica și nu știu cum funcționează un parteneriat  cu SuperBlog decât din ce am văzut din exterior. Pot spune doar că aștept cu nerăbdare să devin partener blogger al acestei competiții și să îmi dezvolt calitățile de partener.

Cadou de aniversare

Iubitul meu,
Ți-am scris de multe ori, fără să-mi dau seama că tu m-ai inspirat. De patru ani îmi ești aproape și mă iubești necondiționat. Ai apărut în viața mea într-o perioadă în care inima îmi plângea de durere, iar speranța se stingea cu fiecare apus de soare. M-ai ridicat de jos zâmbind, m-ai luat în brațe și nu mi-ai mai dat drumul.
Sentimentele ți se citeau pe față, gesturile îți trădau gândurile iar cuvintele erau nu ale unui bărbat, ci ale unui puști din clasa a V-a. 
Mă priveai de sus până jos și înapoi și îmi șopteai mereu că vrei ceva de la mine. 
 - Ce e? Îți spuneam eu, prefăcându-mă neștiutoare.
 - Vreau ceva de la tine! Îmi spuneai, zâmbind.
 - Ce vrei?
 - Vreau să zâmbești numai pentru mine.
Mă făceai să râd de fiecare dată. Erau numai vorbe dulci, iar eu le luam ca atare și nu încercam să văd nimic dicolo de ele. Doar mai târziu, înaintând în relație, am înțeles cât de multe lucruri îmi cereai prin acele vorbe dulci. Îmi cereai fericirea, îmi cereai ca tu să devii universul meu, îmi cereai să te las în sufletul meu, pentru a-l putea repara de rănile produse cu mult timp în urmă.
Ai devenit pentru mine mai mult decât un iubit, mai mult decât un partener, ai devenit un model, un prieten și un confident de încredere care-mi oferă mereu cele mai bune cuvinte și care mă iartă atunci când sunt prea leneșă sau prea supărată. Iar acum, când se împlinesc aproape patru ani de relație frumoasă, încerc să găsesc cadoul care să reflecte cu adevărat iubirea și respectul ce ți-l port în inimă și-n minte.Vreau un cadou elegant și finuț  potrivit personalității tale marcante și care să îți amintească mereu de ziua aceasta perfectă în care noi aniversăm patru ani. L-am căutat îndelung și l-am găsit în colectia „Citate motivaționale cu cristale Swarovski”de la LuxuryGifts.ro. Uitându-mă prin pozele cu acele bijuterii extraordinare, am găsit una care se potrivește perfect cu ideea mea de cadou pentru ziua noastră:

,,Te iubesc pentru ceea e sunt eu când sunt în preajma ta.” Te iubesc pentru ceea ce am devenit de când tu ai apărut în viața mea. Te iubesc pentru fiecare zi în care m-am trezit alături de tine. Te iubesc pentru fiecare gest, pentru fiecare cadou și mai ales pentru fiecare cuvând dulce spus în momentele crunte de ceartă în care orgoliul nu mă lăsa să renunț. M-ai iertat atunci când te-am mințit, m-ai șters pe păr atunci când eram prea obosită, m-ai dezbrăcat atunci când am adormit imediat ce am ajuns acasă, m-ai învelit când mi-a fost frig, m-ai iubit când am fost rea și m-ai așteptat când am avut nevoie. 
,, Te iubesc pentru ceea e sunt eu când sunt în preajma ta.” Și astăzi este rândul meu să îți șoptesc ceva:

Simt iubire în fiecare por al ființei mele.
Ai dezgolit fericirea în forma ei cea mai frumoasă,
și m-ai învelit cu ea. I-ai dat cele mai îndrăznețe culori, ai tăiat-o, ai modelat-o, ai reparat-o!
și astfel, te doresc. De-atâta timp îmi știi purtarea, și o-ndrăgești,
ba chiar mă ierți și mă dezveți de forme brute de tristețe. Și-acum îți cer, și eu,
șoptindu-ți îndelung: vreau să zâmbești numai pentru mine de acum și până la sfârșit!

Confesiune către Moș Crăciun

 Dragă Moș Crăciun,

Am crescut acum, am 20 de ani, dar încă îmi tresare inima la auzul numelui tău. Ne cunoaștem de foarte mult timp: pentru câțiva ani buni te-am bombardat cu scrisori. Eu îți ceream ultima păpușă apărută pe piață, tu îmi aduceai portocale și hăinuțe. Eu îți ceream ghetuțe negre cu dungi roșii și cu o fundiță neagră în spate, tu îmi aduceai portocale și hăinuțe. Eu îți ceream ca părinții mei să nu se mai certe, tu tot portocale și hăinuțe îmi aduceai. După un timp, am început să mă îndoiesc de abilitățile tale de Moș Crăciun. Adică, se presupune că tu ești eroul nostru, al copiilor, și totuși nu reușeai niciodată să îmi aduci ce voiam. Am fost foarte supărată pe tine. Ți-am cerut frumos să îi ții puternici și sănătoși pe cei din familia mea, dar nici asta nu ai făcut. M-ai rănit, Moșule, m-ai făcut să cred că nu exiști și te-am șters din sufletul și din gândurile mele!
Dar am greșit. Exiști, acum știu asta, exiști pentru noi în sufletele noastre. Exiști în fiecare sperață, în fiecare dorință și în fiecare an, de Crăciun, ne înveselești prin propriul tău spirit. Am fost pentru mult timp, în adolescență, unul din cei Șapte drumeți sărmani ai lui Ch. Dickens. Nu-mi găseam locul, eram supărată mereu, întristam pe toată lumea din jurul meu și nu înțelegeam ce e cu mine, până în Ajunul de Crăciun din 2011 când te-am regăsit într-un volum de texte cu o încărcătură spirituală puternică:„Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”. Am plâns la fiecare din ele, am plâns precum un copil. Am plâns de teamă, pentru că simțeam cum credința mea în tine revenea în sufletul meu trist. Sentimente vii, dorințe de mult uitate și un gând liniștitor mă făceau să zâmbesc cu lacrimi. Eram fericită, credeam într-o minune și aveam speranța unor vremuri mai bune.
Acum nu-mi mai lipsește nimic. Am tot ce-mi trebuie din punct de vedere material, singurul lucru pe care ți-l cer și o să ți-l cer toată viața mea este sănătate familiei mele. Atât, Moșule, atât vreau de la tine. De Crăciunul din acest an vreau să-ți dăruiesc eu ceva. Pe lângă această scrisoare, îți dăruiesc o poveste pe care să le-o citești nepoților tăi. E “Primul pom de Crăciun” de Henry Van Dyke, o poveste uimitoare care îți va înfrumuseța și ție dimineața de Crăciun, așa cum a înveselit-o și pe a noastră atâția ani de zile.

Crăciun fericit, Moșule!

Mașina visurilor noastre

  こんにちわ (Bună Ziua!)

Watashiwa (eu sunt) Nicoleta, Ambasadorul concursului Dream Car Art Contest de anul acesta realizat de Toyota și am un anunț foarte important de făcut:

Căutăm și anul acesta copii talentați care desenează din plăcere și jonglează cu imaginația, pentru a ne încânta cu lucrări fascinante despre mașina visurilor lor, despre modul în care ei văd viitoarele mijloace de transport. Dragi părinți, vă îndemnăm cu plăcere și siguranță să vă înscrieți micuții talentați la concurs, pentru că ,,desenul este o modalitate de a gândi” (Edgar Degas), este o modalitate de exprimare liberă ce dezvoltă intelectul și imaginația copiilor în multe feluri. Dragi copii, vă îndemnăm să vă lăsați gândurile să fugă în viitor și să furați cele mai bune idei de acolo, pentru a le desena mai apoi pe o coală albă. Premiile sunt pe măsură, satisfacția este mare și distracția este la ea acasă.

Astfel, vă îndemn să citiți cu atenție:

Hai, copii, cu mic cu mare

Vă-ndemn iarăși la visare!

O mașină de-ați avea

Oare cum ar arăta?

Mare, mică, frumușică

Scundă, înaltă, urâțică

Fără portbagaj o fi

Și cu scaune hazli.

Urechiușe poate avea,

Sau aripi pentru-a zbura.

Oricum v-ați imagina,

Mașina de ne-o-ncânta,

Desenul îl vom trimite

În Japonia iute iute

Mai apoi pentru a vedea

Dacă premiul veți câștiga.

Și dacă așa va fi,

Premiul de îl veți primi,

O vacanță veți avea

Tocmai în Japonia.

Hai, atunci, de vă înscrieți

Chiar aici dacă doriți

Și Toyota vă va da

Multe premii pe măsura

Mașinilor desenate,

Capodopere de artă.

Ce purtăm și cum purtăm la primul interviu

Am 20 de ani și o pasiune: beauty and fashion. Sunt tânără, sunt studentă și iubesc frumosul. Știu să apreciez o piesă vestimentară de calitate, știu ce mi se potrivește și, de curând, am descoperit și stilul meu: eleganță și simplitate. Eleganța și rafinețea unei femei stă în simplitatea prin care ea reușește să se înconjoare numai cu lucrurile ce o avantajează, lucrurile ce îi pun cel mai bine trăsăturile în valoare. Fie că e vorba de o rochie, de bijuterii, sau de o geantă de mână, caut mereu ca obiectul ales să fie de calitate. 

***

De curând, am mers la primul meu interviu.  Emoțiile au fost copleșitoare iar întrebările nesfârșite: Ce o să port? Ce o să mă întrebe? Cum trebuie să stau pe scaun? Cum trebuie să salut? Ce o să port? Bineînțeles, principala problemă era vestimentația: cu ce trebuie să te îmbraci la un interviu. În cele câteva zile câte îmi mai rămăseseră până la marele eveniment, am colindat magazinele cu ținute office ore în șir, dar nu găseam nimic care să mi se potrivească, să mă reprezinte. Interviul fiind pentru un post de redactor la o revistă de modă, trebuia să arăt că știu care sunt ultimele tendințe, care este look-ul potrivit pentru un astfel de eveniment și ce fel de outfit îmi scoate în evidență trăsăturile feminine. Căutarea era pe cât de obositoare pe atât de dezamăgitoare. Se apropia ziua interviului iar eu încă nu îmi alesesem ținuta.
M-am apropiat, încet, de dulap și l-am deschis cu o forță atât de puternică, de parcă el ar fi fost ultima mea speranță, firul pe care stătea agățat viitorul meu job. Am început să caut printre haine, fără să știu exact spre ce mă îndrept. Nimic. Am tras aer în piept de două ori și am încercat să analizez situația: interviu. formal. elegant. totuși chic. Apoi am realizat, știam exact ce vreau: vreau o cămașă albă, simplă, dintr-un material lejer și ușor de călcat, vreau o fustă neagră, dar care să mă reprezinte, vreau niște botine cu toc mic, pentru că e totuși toamnă și mai vreau o pereche de dresuri. Aveam toate astea, pentru că am mai avut nevoie de ele pentru diferite prezentări la facultate. În plus, combinate cu alte piese vestimentare, arată foarte stylish. Aceasta este ținuta completă:

Mi-am pregătit hainele cu o seară înainte. Mi-am călcat cămașa cu noul meu Fier de călcat de la Bosch TDA503001P Sensixx'x DA50 care arată și el foarte elegant în negru și roșu. Îmi place să folosesc numai produse electrocasnice de calitate pentru hainele mele la care țin nespus de mult. De aceea am ales un fier de călcat de la Bosch achiziționat de pe Marketonline.ro, site cu renume și istorie în vânzarea de produse eltronice de calitate.  În cele din urmă am făcut o impresie bună, zic eu. Încă nu am primit răspunsul la interviu, dar am fost extrem de complimentată pentru ținuta mea black and white impecabilă și simplă.
În timpul interviului redactorul șef de la revista respectivă m-a întrebat ce cred eu că face o ținută să fie impecabilă.
I-am spus că nu sunt importante numai brandul hainelor, cât de stylish sunt sau cât costă, ci modul în care le îngrijești, modul în care le calci (pentru că uneori este o artă și ține de fiecare piesă vestimentară în parte) și mai ales atitudinea pe care o afișezi atunci când le porți. Hainele sunt mai mult decât simple piese vestimentare, ele au depășit demult rolul primitiv de a proteja împotriva frigului și au căpătat valențe importante în construcția identității oamenilor.

Scrisoare

Iubita mea cu lacrimi cristaline,

Îți scriu și astăzi, așa cum am promis, despre o temă care ne-a fost legământ multe nopți în vara anului trecut.
M-ai întrebat atunci de-atâtea ori ce e pur în viața noastră, ce înseamnă #puritate și cât de sec poate deveni sufletul omului fără iubire. Și fără să-ți dai seama, draga mea, ți-ai răspuns singură la prima întrebare, pentru că cea mai reușită formă de puritate emoțională este iubirea. Jurămintele eternității, promisiunile infinitului și ale obiectelor cosmice sunt expresii ale iubirii ce leagă două suflete într-unul veșnic, ale dorințelor, ale speranțelor și ale frumuseții unei vieți trăite pentru celălalt.

Scumpa mea, omul există pentru sentimentul purității și trece în viața sa prin mai multe forme de iubire: este o iubire de mamă care se manifestă necondiționat, neîntârziat și veșnic; este o iubire de frate care nu poate fi niciodată înlocuită sau afectată în vreun fel; este o iubire divină, indiferent de cultură, care umple sufletul omului de speranță și împăcare; este o iubire de seamăn, care se manifestă prin respect și iertare; este o iubire de prieten care se bazează pe încredere, susținere și comunicare; și apoi este o iubire de suflet, care îți transformă inima într-un amalgam de sentimente vii, de nopți nedormite și gânduri nemărginite. Aceasta din urmă îți dictează existența, îți păstrează inima caldă și nu te lasă niciodată singur.

Puritatea iubirii vine din curățenia sufletului, din romantismul cuvintelor și sinceritatea vorbelor, a sfaturilor date de cei ce te înconjoară. Vezi tu, fiecare om este pur într-un fel, pentru că fiecare om iubește ceva. Diferența dintre noi este dată de modul în care reușim să fructificăm esența purității în viața de zi cu zi.
Așa cum bine ai menționat într-una din nopțile de vara trecută, există forme de puritate și în natură, însă acestea sunt foarte greu de găsit, tocmai datorită calităților remarcabile de care se bucură. Apa, în simplitatea ei, se găsește rar într-o formă pură, adică fără nitrați, ceea ce face ca subiectul discuției noastre să devină și mai intrigant: dacă o substanță atât de indispensabilă vieții omului este și nu este pură, ce se întâmplă când vorbim despre forme mai profunde ale acesteia, precum iubirea? Ei bine, ce voiam să-ți spun este că am întâlnit o companie de apă minerală (plată sau carbogazoasă), cu istorie în țara noastră, unde apa este 100% pură, adică are 0 nitrați și un gust divin. E AQUA Carpatica, un brand românesc care se mândrește cu produsele lui tocmai pentru calitățile remarcabile garantate.  Însă adevărata puritate a apei nu vine din existența sau nu a unor substanțe chimice în compoziția ei, ci din modalitatea prin care ea dă viață, hrănește, înfrumusețează ființele planetei.
După cum vezi, dragostea mea însetată de cunoaștere, am încercat să-ți explic ce e puritatea pentru mine, oferindu-ți exemple de preț, care se completează și se atrag reciproc. Iubirea și apa sunt două entități vitale pentru existența omului. Pot fi înțelese greșit, pot fi ignorate uneori, pot fi negate întru totul, dar ele există dincolo de înțelegere, ele ne țin întregi, ne țin vii și fericiți.
Astfel, închei această scrisoare care e poate puțin prea profund conturată. Dar nu te pot uita, nu pot uita nopțile noastre de vară care nu ne lăsau să dormim, nu pot uita privirile tale când încercam să-ți explic teoriile organiciste. Mi-e dor de tine, draga mea!

ti-ne pe Instagram: aquacarpatica

PS: Pentru a-ți arăta că și eu, un biet filosof bătrân, pot interacționa și interacționez pe rețelele de socializare, îți prezint un concurs pe Instagram al comunității AQUA Carpatica. Este un concurs pe gustul tău și în temă cu ,,discuția” noastră din această scrisoare: trebuie să prezinți ce înseamnă puritatea pentru tine și cum o poți surprinde în fotografii. Și pentru a-ți arăta cât însemni tu pentru mine, îți prezint și regulile concursului:

- Urmăriți compania pe Instagram: aquacarpatica

- Fotografiati sau uploadeti pe Instagram folosind hashtagul #puritate. Fotografia trebuie sa raspunda la intrebarea: ce inseamna #puritate pentru tine?

- Toate postarile poti fi urmarite cautand pe Instagram hashtag-ul #puritate, dar si pe aplicatia noastra de pe Facebook.

- Doar fotografiile uploadate in perioada 11 noiembrie – 24 noiembrie intra in concurs. Fotografiile anterioare concursului care primesc hashtag nu sunt luate in considerare.

- See more at: http://blog.aquacarpatica.com/concurs-instagram-puritate/aqua-carpatica#sthash.rUIqrSoZ.dpuf

Succes, prințesa mea!

Regulile sunt:

- Urmariti-ne pe Instagram: aquacarpatica

- Fotografiati sau uploadeti pe Instagram folosind hashtagul #puritate. Fotografia trebuie sa raspunda la intrebarea: ce inseamna #puritate pentru tine?

- Toate postarile poti fi urmarite cautand pe Instagram hashtag-ul #puritate, dar si pe aplicatia noastra de pe Facebook.

- Doar fotografiile uploadate in perioada 11 noiembrie – 24 noiembrie intra in concurs. Fotografiile anterioare concursului care primesc hashtag nu sunt luate in considerare.

- See more at: http://blog.aquacarpatica.com/concurs-instagram-puritate/aqua-carpatica#sthash.rUIqrSoZ.dpuf

Regulile sunt:

- Urmariti-ne pe Instagram: aquacarpatica

- Fotografiati sau uploadeti pe Instagram folosind hashtagul #puritate. Fotografia trebuie sa raspunda la intrebarea: ce inseamna #puritate pentru tine?

- Toate postarile poti fi urmarite cautand pe Instagram hashtag-ul #puritate, dar si pe aplicatia noastra de pe Facebook.

- Doar fotografiile uploadate in perioada 11 noiembrie – 24 noiembrie intra in concurs. Fotografiile anterioare concursului care primesc hashtag nu sunt luate in considerare.

- See more at: http://blog.aquacarpatica.com/concurs-instagram-puritate/aqua-carpatica#sthash.rUIqrSoZ.dpuf

Vacanța începe printr-un tur virtual

De pe canapeaua confortabilă de acasă, într-o zi de vineri, am început să-mi planific un weekend la Straja. Nimic complicat, numai eu și iubitul meu într-o locație potrivită, nu foarte scumpă, dar primitoare și caldă. Ca orice om normal, am început căutările pe Google: am scris sejur la Straja și am primit destule oferte. Cel mai interesant mi s-a părut al patrulea răspuns care era site-ul Vilei Alpin, denumit generic alpinstraja.ro.
Este genul meu de site, pentru că îți oferă toate informațiile de care ai nevoie și sunt expuse vizibil, pentru toate gusturile.

De la prima pagină îți dai seama că ai de-a face cu niște oameni serioși, care știu ce să-ți prezinte pentru  a te determina să alegi locația respectivă. Rubricile par că sunt aranjate într-o ordine aleatorie, așa că mă simt liberă să mă îndrept spre orice informație vreau.



Pentru mine, una din principalele informații care mă interesează direct este cazarea: cât costă și cum arată camerele. Sunt chestiuni de bază care influențează cel mai mult alegerea locației, pentru că trebuie să existe un raport potrivit între felul în care arată camera  și prețul acesteia. Așa că prima rubrică spre care mă îndrept este Cazare, care e destul de bine organizată și conține prețul camerelor în funcție de locuri și de perioada în care vrei să mergi și destule imagini încât să mă facă să-mi placă. Totuși, aș fi vrut mai multe poze cu băile și celelalte camere. Mi s-ar fi părut mai interesant să găsesc un filmuleț scurt care să prezinte cât mai multe camere și apartamente din vilă, ce obiecte se găsesc în acestea și cum arată băile, pentru că e destul de enervant să trebuiască să dai click pe fiecare poză în parte pentru a o vizualiza.
Pentru că tarifele sunt pe placul meu, îmi continui vizita vituală într-o rubrică cu gust, care miroase a mâncare tradițională și vin fiert: Restaurantul. Cu o capacitate de 70 de locuri, restaurantul Vilei Alpin promite mâncăruri tradiționale și îmi încântă ochiii cu imagini ale unor preparate apetisante care ne așteaptă după cinci ore de schi la Straja, telegondolă și alte plimbări. Încă salivez la pozele din dreapta! Deși aceste preparate îți captează atenția de prima dată, mi-ar fi plăcut să fie prezentat un meniu care să conțină atât numele și descrierea mâncărurilor cât și tarifele pentru fiecare. Poate, de ce nu?, și niște promoții. Restaurantul, ca local, pare destul de aranjat și confortabil, mă duce cu gândul la o masă în familie unde nu te simți niciodată singur.

Vila mă încânta din ce în ce mai tare și m-am îndreptat repede spre rubrica Despre noi, pentru a vedea cu ce altceva mă mai poate surprinde. Cred că aici am petrecut cel mai mult timp, pentru că informațiile prezentate m-au făcut efectiv să visez cu ochii deschiși la cum ar arăta un adevărat cantonament la Straja. Îmi imaginam cât de activă aș fi pe tot parcursul excursiei, cum aș fi participat la sporturi extreme  precum rafting, tiroliană, escaladă, paint ball, activități speo, toate acestea fiind organizate la cerere chiar de Vila Alpin. Mă delectam cu descrierea programului turistic, cu toate acele exerciții aplicative, excursii în țara Hațegului, vizitarea monumentelor istorice din munții Orăștiei....intrasem pe site hotărâtă să caut informații pentru un weekend, dar după ce am văzut planificarea turistică pusă la dispoziție de vilă, am început să cred că am nevoie de cel puțin șapte zile pentru a mă simți împlinită. Și, până la urmă, de ce nu? Doar merităm și noi un sejur adevărat într-o astfel de stațiune, un sejur real, nu doar unul virtual ca cel pe care tocmai îl făceam eu.
În plus, tot în această rubrică am găsit un tur virtual al Vilei Alpin foarte bine realizat care ne conduce prin restaurant, prin sala de conferințe, ne prezintă și o cameră dar și exteriorul pensiunii. Este mult mai bine prezentat decât afișarea propriu-zisă a unor poze cu aceste încăperi. Deși în Galeria foto putem vedea și elementele regăsite în turul virtual, această rubrică de fotografii are un dezavantaj: pozele trebuie deschise pe rând și nu le poți vedea consecutiv. Cred că ar fi mai bine puse într-un slide-show sau măcar să aibă un buton pentru a vedea următoarea poză.
Pe mine site-ul m-a convins de calitatea Vilei Alpin și de toate facilitățile cu care aceasta întâmpină orice doritor. Dacă și tu ești tentat de un sejur la Straja, poți să realizezi propria ta călătorie virtuală aici sau propriul tău sejur, făcând o rezervare online sau la telefon.

Pasiunea mea?

Bucuriile în viață sunt puține. Nu e de-ajuns să așteptăm ca fericirea să vină, trebuie să o căutăm în orice lucru mărunt ce ne înconjoară, în orice gând și mai ales în orice pasiune. Sunt tânără, sunt studentă, sunt bloggeriță și iubesc make-up-ul. Îmi place să arăt bine, îmi place să mă simt bine în pielea mea și să afișez o atitudine potrivită stării de spirit.
Pasiunea pentru make-up am descoperit-o în liceu, atunci când mi-am cumpărat primul fond de ten și am văzut ce minuni poate face, acoperind imperfecțiunile și oferind un ten luminos și o culoare uniformă. Între timp, am descoperit blush-ul, iluminatorul și fardurile de ochi. Mereu urmăresc tutoriale pe internet despre modul în care se aplică anumite cosmetice, despre ultimele trenduri în make-up, ce culori se poartă toamna asta, cum se aplică machiajul în funcție de forma feței și de evenimentul la care urmează să participi.
Cu toate astea, sunt conștientă de problemele pe care machiajul excesiv le poate cauza pielii. Așa că încerc să mă feresc de anumite daune ireversibile ce pot apărea pe față, folosind cosmetice bio și aplicând de câteva ori pe săptămână anumite măști din produse naturale. De curând, am descoperit o mască din brânză proaspătă de vacă și miere care este indicată mai ales în cazul tenurilor uscate și deshidratate. Sunt o fană a  măștilor simple, din ingrediente naturale care pot fi găsite foarte ușor și care ajută la hidratarea și împrospătarea tenului. În săptămânile în care aplic această mască, folosesc brânză proaspătă de vaci de la Delaco, pentru că este singura firmă în care am încredere că folosesc ingrediente 100% naturale, iar mierea o cumpăr de la Plafar. În plus, de fiecare dată când prepar această mască, reușesc cu greu să mă abțin să nu o mănânc, pentru că sunt fan brânză și mai ales că are un gust divin în combinație cu mierea.
Dintr-o cutie de 250 g de Brânză proaspătă Delaco prepar cel puțin trei măști, deci îmi ajunge pentru o săptămână.
Am vrut să vă arăt și vouă cât este de ușor să ai grijă de tenul tău, hidratându-l pentru a-i conferi putere și curățire înainte de machiaj și am realizat un mic videoclip. 

America, here I come!

Întotdeauna am fost o fire timidă. Am crescut într-o familie iubitoare, caldă, care mereu m-a  încurajat să fac ce simt că e potrivit pentru mine, ce îmi place și ce cred că m-ar ajuta pe viitor. Am simțit tot timpul că sunt dependentă de ei, de părinți, de iubit și că nu aș putea face niciodată un lucru precum a mă muta într-un alt oraș sau chiar a pleca din țară.
Când în anul II de facultate prietena mea Cătălina mă invita la un alt seminar ținut pe tema work and travel USA de către o altă firmă, eram deja sceptică cu privire la ce alte informații ne-ar putea oferi. Și asta din simplul fapt că știam, în inima mea, că nu aș putea niciodată părăsi țara fără a avea o siguranță a întregului proces. Dar de data asta, percepția mea cu privire la acest program de vară avea să se schimbe din mai multe puncte de vedere. În primul rând, modul în care s-a desfășurat prezentarea programului, a firmei CND Turism m-a făcut să cred că aș putea fi și eu unul din miile de studenți care pleacă cu work and travel în America. Apoi, mărturiile altor tineri de vârsta mea care au trăit pe propria lor piele experiența americană, povestindu-ne totul în detaliu, de la încheierea contractului cu firma respectivă, la drumul cu avionul și relațiile cu viitorii șefi mi-au oferit o stare de siguranță, de încredere în reușită. Și am acceptat. Am încheiat toate hârțogăriile necesare, atât eu cât și prietena mea, și am plecat în America.

Pentru mine, toată experiența americană a stat sub numele de prima dată:
A fost pentru prima dată când am zburat cu avionul. Nici acum nu știu dacă emoțiile, sentimentul de teamă, inima care bătea cu putere, toate acestea au fost din cauza zborului de aproape 20 de ore sau din cauza fricii de nou, a despărțirii de casă, de familie. Tot drumul Cătălina a încercat să îmi distragă atenția de la gândurile care nu-mi dădeau liniște, povestindu-mi ca prin vis cât de interesant și de frumos va fi să combinăm un job de zi cu distracția de seară.
A fost pentru prima dată când am ieșit din țară. Și mi-a plăcut! Învățată cu românii -oameni extraordinari, de altfel- am avut un șoc atunci când am întâlnit primii americani. Cred că termenul potrivit pentru a descrie poporul american este open minded - sunt deschiși, primitori, emană fericire și distracție prin felul lor de a fi. Nici nu are rost să mă opresc la detalii precum curățenia orașelor, tehnologia avansată din aeroport sau promptitudinea cu care rezolvă orice neregularitate, pentru că frumusețea locului unde urma să ajungem depășea orice așteptări.

A fost pentru prima dată când am muncit undeva. Și trebuie să subliniez că acel ,,undeva” a fost la un complex hotelier de cinci stele, cu piscină interioară, Spa, teren de golf și foarte mulți angajați. Modul de lucru în acest complex era impecabil: fiecare angajat era repartizat într-o aripă anume, primea instrucțiuni clare și executa munca fără niciun fel de problemă. Aveam un program acceptabil, care ne permitea să ieșim în oraș, să ne plimbăm  prin zonă și să mergem la plajă. Pentru că, da!, aveam și plajă în apropiere. Munca în sine era de natură fizică, dar nu exagerat: după 6-8 ore de făcut curățenie mai aveam nevoie de alte 8 ore de distracție pentru a mă putea declara extenuată.
A fost pentru prima dată când mi-am făcut atâția prieteni noi, de toate vârstele și de toate naționalitățile. Pentru că sunt o fire timidă, întotdeauna am așteptat să se apropie ceilalți de mine și nu făceam eu niciodată primul pas. Dar aici, oamenii erau atât de ușor de abordat, de discutat cu ei, încât mă făceau să mă simt în largul meu, simțeam că îi cunosc de foarte mult timp și ne-am apropiat atât de tare încât și acum, după aproape 2 ani, încă mai ținem legătura și chiar ne mai și vizităm. În plus, după ce s-au legat prietenii, mersul la treabă nu mai părea atât de respingător pentru că ne motivam unii pe alții și ne îndemnam să terminăm cât mai repede pentru a putea pleca după treabă în oraș. Îmi amintesc că uneori făceam mici pariuri pe cine termină cel mai repede de curățat camera desemnată și căștigătorul primea, de regulă, o cutie mare de ciocolată sau înghețată.

A fost o perioadă extraordinară din viața mea, în care distracția s-a împletit perfect cu munca și învățarea pentru că, pe lângă faptul că mi-am făcut o mulțime de prieteni noi și am câștigat mulți bani, mi-am și exersat limbile străine: engleză, spaniolă și franceză- exact în această ordine.
Dar voi? Sunteți gata să vă depășiți propriile temeri și să încercați o experiență americană trăită în stil personal? Vă tentează aceste ,,prima dată” despre care v-am povestit?
Aproape uitasem, în această perioadă am văzut, pentru prima dată, ce înseamnă să fii independent, să îți porți singur de grijă, să îți iei viața în propriile mâini, să iei singur anumite decizii, fără a cere ajutorul părinților și să îți gestionezi timpul și activitățile după bunul plac.Acum, singurul meu regret este că nu am plecat cu work and travel din vacanța de vară după anul I de facultate în această experiență memorabilă!

Imagini preluate de la http://super-blog.eu/proba-18-traieste-visul-american/ si de la https://www.facebook.com/VacanteSpeciale
Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Concurs, concurs, primul meu concurs de pe blog!!!

În lunile noiembrie și decembrie trebuie să ofer cele mai multe cadouri, de aceea petrec foarte mult timp pe internet, căutându-le pe cele mai potrivite . De curând, am descoperit  LuxuryGifts.ro, unde există o varietate de obiecte, bijuterii cu cristale, stilouri, casete de bijuterii pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. În plus, pentru sărbătorile de iarnă, LuxuryGifts.ro are pe Youtube un text media în care sunt prezentate Cadouri elegante pe care le poți oferi de Crăciun.

 Dar nu întotdeauna am oferit sau am primit cel mai inspirat cadou. Uneori, poate, am primit lucruri ambigue sau urâte, vreun tablou abstract sau un bibelou înfățișând un animal inexistent, un pulover croșetat de bunica pe care știm deja că nu-l vom purta niciodată sau o pereche de cercei total demodați.

Cum nu toată lumea are inspirația de a apela la un site de cadouri precum LuxuryGifts.ro, sunt sigură că și voi ați primit măcar o dată un cadou care a fost ... să-i spunem nepotrivit (adică urât, penibil, care nu vă reprezintă deloc).
M-am gândit, astfel, să transformăm împreună acele experiențe neplăcute într-un concurs amuzant, în care cel mai nefericit dintre concurenți să fie câștigătorul.

Cum?

•  Fiecare dintre voi trebuie să povestească într-un comentariu, folosind sau adăugând numele real, care a fost cel mai neinspirat cadou pe care l-a primit vreodată de Crăciun sau de ziua de naștere sau de ziua onomastică, etc.

• Persoana cu cea mai interesantă poveste va fi răsplătită cu un voucher de reducere de 50% pentru produsele din gama butoni si bijuterii de fantezie de pe site-ul LuxuryGifts.ro.

• Concursul se desfășoară pe durata a 7 zile, începând de astăzi, și se adresează oricui a avut de-a face cu un  cadou nepotrivit, iar premiu  va fi oferit în aproximativ 10 zile de la afișarea câștigătorului.

UPDATE!!!!!!

Dragi concurenți,

Vă anunț că perioada de participare la concurs s-a încheiat! Câștigătorul va fi anunțat miercuri, 20.11.2013.

Vă rog insistent să vă lăsați numele complet într-un comentariu.

Vă mulțumesc pentru participare și ne auzim miercuri!!!


FINAL UPDATE!!!
Dragi concurenți, vreau să vă mulțumesc nespus pentru participare. A fost primul concurs realizat pe acest blog și m-am simțit extraordinar citind comentariile voastre. Ce-i drept, toți am pățit măcar o dată să primim un cadou neinspirat sau chiar foarte prost gândit. Citind însă și întâmplările voastre, cred sincer că am reușit să transformăm acele amintiri neplăcute în sursă de amuzament măcar pentru alții, dacă nu chiar și pentru noi înșine.
Cu alte cuvinte, CÂȘTIGĂTORUL acestui concurs este DAMIAN CISMAROIU. El a primit la frumoasa vârstă de 33 de ani un baston. Din păcate, oricât de open-minded ai fi, un astfel de gest nu numai că te pune pe gânduri, dar îți și poate strica  întreaga aniversare.
FELICITĂRI, DAMIAN, pentru că ai primit atunci cel mai neinspirat cadou, astăzi ai câștigat un voucher de reducere de 50% pentru produsele din gama butoni si bijuterii de fantezie de pe site-ul LuxuryGifts.ro


Articol/concurs scris pentru SuperBlog 2013, Proba 21. Concursul meu LuxuryGifts

Un Killer King pe fostul Super Playboy

După șapte luni de relație intensă, Anne și-a dat seama că Super Playboy-ul ei nu îi mai putea satisface dorințele animalice care s-au acumulat de-a lungul timpului. Din timida grupului, prințesa noastră mică și naivă care nu-și putea lua ochii de la bărbatul misterios dintr-un club select acum câteva luni, s-a transformat într-o adevărată regină nonconformistă care vrea mai mult, care se așteaptă la ireal, la supradimensional, la povești rupte din cele mai profunde romane.

Într-o dimineață oarecare de noiembrie, Anne ne-a chemat pe toate într-unul din bistrourile ei preferate din New York. Era, de fapt, cel mai fițos, cel mai elegant și rafinat bistro din tot orașul și devenise locul ei de referință. Toți o știau ca fiind patroana simbolică a acelui loc. Eu am ajuns acolo ultima. Toate fetele erau așezate în jurul ei, precum slujnicele în jurul reginei. M-am așezat, intimidată, pe scaun și am privit-o codiș. Nu era cea mai frumoasă din încăpere, nu era nici cea mai suplă, dar avea ceva care o diferenția de toate celelalte, o făcea atrăgătoare, sexy, irezistibilă până și pentru femei. Avea ceva care-i dădea o strălucire orbitoare ca de diamant, îi oferea o superioritate în fața tuturor. Era de neatins.
- Fetelor, vreau un bărbat!
- Poftim?
- Ce?
- Ce a spus?
- Pe cine? Pe cine ai văzut de data asta?
-Nu am văzut, tocmai asta e problema. Așa că vreau ca tu, frumoaso, să-mi alegi următorul bărbat.
Se uita la mine? Chiar se uita la mine? Nu, nu avea cum...eu eram o simplă prietenă, mai mult o cunoștință pentru ea. De ce ar fi vrut ca eu să-i aleg iubitul?...Nu, nu....nu avea cum.
- Eu? 
- Da, tu! Ai apărut în grupul nostru din perioada în care eu încă alergam după Super Playboy. Te-am urmărit îndeaproape, ți-am văzut gusturile în privința bărbaților și a băuturilor fine și îmi placi. Deci, cum îl vei alege?
Eram blocată. Inima îmi bătea puternic, sângele pulsa în vene, o amețeală ciudată mă făcea să văd în ceață. Dintre toate fetele din jurul ei, mă alesese pe mine. Mi-am dat seama că acela avea să fie momentul meu  de afirmare. Am ridicat privirea din pământ, am zâmbit și am răspuns:
- Știu exact cum îl vom găsi. Fetelor, răspândiți vestea, Killer Queen va fi mâine seară în clubul Coty de la ora 00.00 ca să-și găsească iubit. Toți cei interesați să fie acolo cu o oră înainte, pregătiți să-i cucerească inima.
Și au fost. Mai mulți decât aș fi crezut. Printre mirosul de băutură scumpă și țigări ieftine,  toți o așteptau emoționați, ca pe o adevărată regină a sufletelor nocturne. Dacă îi întrebai, niciunul nu știa să-ți răspundă ce anume o face atât de specială, de irezistibilă, ce o transformă în femeia fatală. La 00.00 și-a făcut apariția într-o rochie roșie, mulată, cu spatele gol, lăsând la vedere tatuajul micuț și sexy și niște pantofi negri, înalți. Extaziați, bărbații au început să îi strige numele puternic, ca într-o piesă de teatru mut. I-am strâns pe toți în jurul nostru și le-am explicat care vor fi provocările prin care vor trece pentru a ajunge la ea, la Killer Queen.  
- Doar nu credeați că o să fie așa ușor, nu băieți? În primul rând, fiecare dintre voi trebuie să-i pregătească reginei voastre un cocktail din fructe de pădure și băutura ei fină preferată. Cine reușește să prepare cel mai apetisant, cel mai gustos,  cel mai explozibil cocktail, va putea trece la proba următoare.
Din 50 de bărbați, numai 10 au reușit să amestece fructele de pădure cu whisky, gheață și puțin rom. Anne era din ce în ce mai entuziasmată. Pe fața ei se citea cum încearcă să pară și mai senzuală, și mai seducătoare ca de-obicei, numai pentru a-i face pe bărbații din jurul ei să înnebunească de dorințe.
- Acum, băieți, pentru această probă trebuie ca fiecare dintre voi să se apropie, încet, de Anne și să recunoască ce floare se ascunde în mirosul parfumului ei. Aveți grijă, este una din florile ei preferate, al cărui miros înțepător te poate duce dincolo de realitate, îți poate lua mințile într-o singură clipă.
Băieții se apropiau timid de ea. Cu gesturi lascive, îi atingeau părul, dându-l într-o parte, și miroseau gâtul firav al  reginei ajunsă la extaz. Numai trei dintre ei au recunoscut mirosul condimentat al florilor de Celosia, trecând, astfel la ultima probă.
-Ați rămas trei, dar numai unul va deveni Killer King-ul reginei noastre. Dacă o doriți atât de mult pe femeia din fața voastră, trebuie să recunoașteți ce esență se află în bomboanele de ciocolată preferate ale lui Anne. Aveți fiecare câte o bomboană și zece secunde să recunoașteți esența.
Doi dintre ei au mâncat imediat bomboanele de ciocolată, încercând cu greu să ghicească ingredientul secret. Însă unul din ei nici măcar nu a atins bomboana. În schimb, s-a îndreptat, zâmbind, spre Anne și i-a șoptit ceva  la ureche într-un mod foarte senzual. Anne a început și ea să zâmbească, apoi, cu o timiditate pe care nu o mai văzusem de mult la ea, mi-a luat microfonul din mână și a șoptit parcă numai pentru ea: Acest bărbat este viitorul Killer King.

Astăzi, după trei ani, Anne ne-a chemat  în același bistro de unde au început toate. Vizibil emoționate și ușor îngrijorate, fetele erau și acum adunate în jurul ei. M-am apropiat fără să le deranjez și m-am așezat fără niciun zgomot pe scaunul meu. Atunci am auzit-o pe Anne citindu-le ceva fetelor:

întreaga-mi ființă miroase a pielea ta
îngeri de rouă
se ascund în noroi așteptând un semn
tu le ignori plumburiul penelor
și se cufundă tot mai mult în neînțeles.
dar acum, știu, ai terminat parfumul, motivul sclipirii tale
și te-ai șters, te-ai  murdărit de obișnuință și-ai dispărut!
nu mai ești o Killer Queen senzuală, ești doar o fată
ce-a dat un Killer King pe fostul Super Playboy

Tenul acneic și încrederea în sine

Sunt visătoare, sunt boemă, sunt sensibilă la tot ce mă înconjoară și simt criticile și privirile urâte mai puternic decât ceilalți. De mică am fost complexată, fie din cauza ochelarilor, fie din cauza tenului cu tendință de îngrășare care generează acnee periodic. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să trec cu capul plecat pe lângă un băiat doar din simplul fapt că acneea era proeminentă pe față în acea dimineață. Mi s-a întâmplat de multe ori să refuz invitații la film sau în club pentru că îmi era rușine de felul în care arătam: nici măcar machiajul nu putea acoperi asemenea imperfecțiuni. Toate aceste oferte la care m-am simțit obligată să renunț mi-au afectat puternic încrederea în mine, făcându-mă să mă simt nesigură, urâtă.
De la 14 ani mă confrunt cu această problemă care mă afectează pe toate planurile. Am încercat să o combat cu tot felul de remedii naturiste, tratamente medicamentoase și leacuri băbești, dar, cum niciuna dintre acestea nu își făcea efectul, am hotărât să las timpul să repare ce niciun tratament nu a putut face. Însă nici timpul nu a reușit să repare ceea ce mama natură pusese pe fața mea!
Eram în primul an de facultate: oraș nou, școală nouă, colegi noi, băieți noi și drăguți. Simțeam că viața mea o poate lua de la capăt, mă simțeam pregătită, încrezătoare și nerăbdătoare în fața viitoarelor experiențe. Perioadele în care aveam acnee erau mai rare, ceea ce-mi permitea să mă simt bine în pielea mea cel puțin două săptămâni pe lună. La un moment dat, am cunoscut un băiat drăguț, de la o altă facultate. Era diferit față de ceilalți și mă făcea să mă simt frumoasă de fiecare dată când vorbea cu mine. După multe convorbiri nevinovate care se întindeau uneori până noaptea târziu, și-a făcut curaj și m-a invitat în oraș. Am acceptat fără să clipesc și am așteptat ziua întâlnirii cu mult entuziasm. În acea dimineață m-am trezit încrezătoare și singura mea problemă era legată de ce o să port la întâlnire. Trebuia să ne vedem la 10.00 pentru o plimbare cu barca în Herăstrău și un mic dejun la un local de prin apropiere. Nu pot descrie în cuvinte ce senzație plăcută aveam și ce puternic îmi bătea inima la gândul că în sfârșit vom merge la o întâlnire adevărată. M-am trezit cu 3 ore mai devreme pentru a avea timp destul să mă pregătesc. Mi-am aranjat, cu greu, hainele și m-am îndreptat spre oglindă pentru machiaj. Nu îmi venea să cred! Acneea se întorsese! Și se întindea pe toată fruntea! Simțeam că înnebunesc. Am încercat să o acopăr cu fond de ten, apoi pudră, apoi bronzant, însă nimic nu mai putea repara sau măcar acoperi pentru câteva ore multitudinea de coșuri de pe fruntea mea. Ce altceva mai puteam face? Am început să plâng, atât de tare încât mi-am trezit colega de cameră. Ana a încercat să mă încurajeze fie cu citate despre frumusețea oamenilor care vine din interior, fie promițându-mi că alți băieți drăguți mă vor invita în oraș. Dar, să fim serioși, frumusețea se vede și apoi se simte. Bineînțeles că am ratat întâlnirea, am încetat să-i mai răspund la sms-uri și la telefoane de rușine că l-am lăsat baltă și am început să caut un tratament care să mă scape pentru totdeauna de tenul acneic.
Mi-am amintit apoi de Farmec și de gama Gerovital Plant Tratament care m-a ajutat într-o altă problemă cauzată de data aceasta de părul cu tendințe de îngrășare așa că am intrat repede pe site-ul lor în speranța că voi găsi un tratament și pentru tenul acneic. Tare m-am mai bucurat când am găsit o întreagă gamă dedicată combaterii imperfecțiunilor tenului, numită Gama Gerovital Plant Stop Acnee. Această gamă de produse este concepută special pentru tenul cu imperfecțiuni, pentru tenul acneic și este dovedit clinic că are o eficacitate antiacneică  de 83%, ceea ce mi-a întărit încrederea în rezultatele tratamentului. Plus că eu sunt o mare fană a produselor bazate pe plante naturale. Mi-am comandat aproape toate produsele din această gamă și am început să le folosesc, stabilind un program în funcție de timpul și de necesitățile mele.

1. Astfel, dimineața și seara foloseam Gelul Spumant Antimicrobial care curăță porii în profunzime și îndepărtează excesul de sebuum. Aplicam  puțin gel pe fața umedă, masând ușor pe toată fața și apoi clăteam din abundență. După fiecare utilizare îmi simțeam pielea revigorată, fină și mată.

2. După curățarea tenului cu  Gelul Spumant Antimicrobial, foloseam Crema Sebo-reglatoare Purificatoare exclusiv dimineața și care are rolul de a regla secreția de sebuum, având un efect calmant. Cred că această cremă era preferata mea din toată gama pentru că se absoarbe foarte ușor și oferă tenului un efect matifiant și fără urme de grăsime.

3. Tot după curățarea prealabilă a tenului, mai foloseam și Batonul Corector Purificator, care are o putere mare de acoperire și pe care îl purtam întotdeauna la mine. Are un aspect plăcut și este extrem de ușor de folosit. Îl îndrăgesc pentru că, după utilizare, tenul meu are un aspect frumos și mat.

 Am vorbit la trecut pentru că după numai 4 săptămâni am reușit să scap de toate problemele cauzate de tenul gras. Acum mă bucur de un ten curat, fără imperfecțiuni și care are un aspect frumos și luminos. Mi-am recăpătat încrederea în mine, mă simt mai frumoasă, mai îndrăzneață și, în sfârșit, după atâta timp, pot merge încrezătoare pe stradă, fără a mă lăsa pradă complexelor prostești.
Încă mai folosesc Gelul Spumant Antimicrobial dimineața și seara din simplul fapt că îi oferă tenului un aspect curat și mat. Sunt fericită că, încă odată, produsele Farmec nu m-au dezamăgit și le recomand cu plăcere tuturor celor care se confruntă cu probleme de genul acestora.