Cine ești?

Fără să vrei, ești cel mai mare dușman al tău. Te contrazici și îți ignori dorințele de fiecare dată când ai ocazia. Renunți la bunurile și la sentimentele tale în favoarea unor străini și păstrezi amintirile cele mai triste aproape de sufletul tău. Nu uiți niciodată o jignire, ierți trădări din partea persoanelor dragi în speranța că nu se vor mai repeta și alergi în neștiință. Ești cea mai importantă ființă de pe pământ pentru cineva, dar preferi să fii cârpa altcuiva.
Cine ești?
Ești câte puțin din fiecare și nimic pentru restul. Ai venit pe lume învăluit în speranțe și dorințe, dar te-ai pierdut pe drum din cauza unor chestiuni personale care te-au mâncat, te-au măcinat ca niște carii care nu te lasă să trăiești. Te-ai maturizat devreme, sau poate prea târziu și ți-ai lăsat visele din copilărie la o parte pentru a lua drumul unei realități crunte. Ai îmbătrânit, sau poate nici măcar atât, tot așteptând ca cineva să îți recunoască adevărata valoare și să te răsplătească pentru talentele minunate de care nici măcar tu nu știai. Ai așteptat până la final ca persoana pe care o iubești să îți întoarcă privirea, dar nu a făcut-o.
Deci, omule, te-ntreb, cine ești?
Ai o familie care te iubește, dar tu renunți din nou și din nou la ea în favoarea unor necunoscuți care îți gâdilă orgoliul cu complimente nefondate: Ești frumos, ești deștept, ești cel mai talentat. Cu toate astea tu faci tot posibilul să demonstrezi contrariul. Nu accepți să fii pe ultimul loc, dar te mulțumești cu penultimul. Ești om, dar uneori uiți asta și te transformi în cel mai bun prieten al câinelui. Ești nimic și încă puțin. Ești centrul universului.