V-ați întrebat vreodată de ce iubim? De unde acest imbold, această nevoie de dragoste în viața noastră? Stă în natura umană această dorință infailibilă de a forma o relație sau de a iubi pur și simplu? Sau este ceva ce învățăm pe parcurs, ceva ce întâlnim în călătoria noastră prin viață?
Toți am iubit măcar o dată-n viață, dar niciunul dintre noi nu a iubit la fel. Știm că suntem diferiți, știm că ne individualizăm prin personalitate, deci știm că percepția noastră asupra iubirii este diferită. Dacă acesta e cazul, atunci care sunt criteriile după care căutăm să ne formăm o relație? Căutăm pe cineva care iubește aproape ca noi, sau căutăm pe cineva cu o privire cu totul opusă de a noastră asupra iubirii?
Bărbat sau femeie, avem nevoie de relații pentru a supraviețui. Societatea contemporană ne-o cere, economia ne-o cere, Biserica ne-o cere, familia ne-o cere. Aș înclina chiar să susțin că inima este cea care ne-o cere cel mai puțin. Inima vrea scântei, vrea fluturi în stomac, vrea fericire pe-o tavă de cristal în care micul dejun să fie servit cald la ora 11.00. Mintea și rațiunea sunt cele ce impun și cer relațiile. De câte ori astfel de povești frumoase de iubire s-au încheiat din cauza unor probleme financiare, sau din cauză că inima a simțit o scânteie venind din altă parte? Iubirea e relativă, relațiile sunt relative, dar rațiunea e stabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu