Fericirea - motivație pentru noi

Am învățat să iubesc de mică. Mi-am iubit mama, mi-am iubit tatăl, fratele, păpușile, cățeii și absolut toate beculețele de Crăciun. I-am iubit pe toți cu o dragoste nemăsurată și ireversibilă. Cea mai frumoasă amintire din copilărie este aceea în care toate elementele iubirii mele erau adunate în același loc, într-o cameră sărăcăcioasă dintr-o casă veche. Era un Ajun de Crăciun, unul ca oricare altul. Era o noapte magică tocmai prin prezența lor acolo.

Să fi avut vreo 5 ani, aproape 6, dar amintirea e încă vie în mintea mea. Am primit dulciuri, portocale și câte o jucărie. Am dăruit un poster făcut cu trudă și lipsă de inspirație care dorea a prezenta cât mai explicit iubirea noastră pentru părinți. Am adormit neliniștită, eram emoționată fără să știu exact motivul. Știam, simțeam că ceva bun se va întâmpla de dimineață. Știam că părinții urmau să vadă posterul și speram că se vor bucura nespus. Avea să fim sărutați și îmbrățișați puternic și să primim desertul nostru preferam. Eram fericită.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că acea amintire este exemplul perfect de fericire pură. Mai mult de atât, este exempplul perfect de iubire pură, iubire ce nu poate fi pătată de nicio greșeală, de nicio trădare, de niciun fel de vorbă rea spusă la supărare.

Dacă simți vreodată că fericirea e derizorie, că nu știi și că nu ai cunoscut vreodată acest sentiment sublim, mai gândește-te! Încearcă să-ți amintești cum era în copilărie, să-ți amintești de zilele simple, de obiectele ce te înconjurau odată și care te făceau să te simți împlinit. Nu aveai nevoie de nimic mai mult decât o jucărie bună și ceva dulce. Și dacă nici asta nu te ajută, privește fluturii. Ei sunt dovada că poți oricând avea o a doua șansă. Una mai bună.