Confesiune către Moș Crăciun

 Dragă Moș Crăciun,

Am crescut acum, am 20 de ani, dar încă îmi tresare inima la auzul numelui tău. Ne cunoaștem de foarte mult timp: pentru câțiva ani buni te-am bombardat cu scrisori. Eu îți ceream ultima păpușă apărută pe piață, tu îmi aduceai portocale și hăinuțe. Eu îți ceream ghetuțe negre cu dungi roșii și cu o fundiță neagră în spate, tu îmi aduceai portocale și hăinuțe. Eu îți ceream ca părinții mei să nu se mai certe, tu tot portocale și hăinuțe îmi aduceai. După un timp, am început să mă îndoiesc de abilitățile tale de Moș Crăciun. Adică, se presupune că tu ești eroul nostru, al copiilor, și totuși nu reușeai niciodată să îmi aduci ce voiam. Am fost foarte supărată pe tine. Ți-am cerut frumos să îi ții puternici și sănătoși pe cei din familia mea, dar nici asta nu ai făcut. M-ai rănit, Moșule, m-ai făcut să cred că nu exiști și te-am șters din sufletul și din gândurile mele!
Dar am greșit. Exiști, acum știu asta, exiști pentru noi în sufletele noastre. Exiști în fiecare sperață, în fiecare dorință și în fiecare an, de Crăciun, ne înveselești prin propriul tău spirit. Am fost pentru mult timp, în adolescență, unul din cei Șapte drumeți sărmani ai lui Ch. Dickens. Nu-mi găseam locul, eram supărată mereu, întristam pe toată lumea din jurul meu și nu înțelegeam ce e cu mine, până în Ajunul de Crăciun din 2011 când te-am regăsit într-un volum de texte cu o încărcătură spirituală puternică:„Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”. Am plâns la fiecare din ele, am plâns precum un copil. Am plâns de teamă, pentru că simțeam cum credința mea în tine revenea în sufletul meu trist. Sentimente vii, dorințe de mult uitate și un gând liniștitor mă făceau să zâmbesc cu lacrimi. Eram fericită, credeam într-o minune și aveam speranța unor vremuri mai bune.
Acum nu-mi mai lipsește nimic. Am tot ce-mi trebuie din punct de vedere material, singurul lucru pe care ți-l cer și o să ți-l cer toată viața mea este sănătate familiei mele. Atât, Moșule, atât vreau de la tine. De Crăciunul din acest an vreau să-ți dăruiesc eu ceva. Pe lângă această scrisoare, îți dăruiesc o poveste pe care să le-o citești nepoților tăi. E “Primul pom de Crăciun” de Henry Van Dyke, o poveste uimitoare care îți va înfrumuseța și ție dimineața de Crăciun, așa cum a înveselit-o și pe a noastră atâția ani de zile.

Crăciun fericit, Moșule!