Auris a mea

- Am remarcat o schimbare în comportamentul tău. S-a întâmplat ceva de la ultima şedinţă?
- Mda, dar cum v-aţi dat seama?
- Ei bine, de data aceasta nu ai mai trântit uşa la intrare, te-ai aşezat încet pe canapea, de parcă urma să stai în puf, eşti mai relaxat, ai coborât tonul vocii şi ăsta e doar începutul. Vrei să-mi spui ce s-a schimbat?
- Da. Weekend-ul acesta am cunoscut pe cineva.
- Continuă...
- Am cunoscut pe cineva foarte special.
- Da, am uitat că suferi şi de acest sindrom. Bine, atunci: unde ai cunoscut această persoană specială?
- La o petrecere în aer liber organizată de firma mea. V-am ascultat sfatul şi am acceptat să ies în public. Mai mult, am şi socializat.
- Şi cu ce ai ajuns până la locaţia petrecerii?
- Cu maşina unui coleg, bineînţeles.
- Revin cu aceeaşi întrebare de la fiecare şedinţă: maşina ta nu funcţionează?
- Revin cu acelaşi răspuns: Funcţionează în limite decente, dar e incomodă, scoate fum şi urăsc benzinăriile!
- Povesteşte-mi despre acea persoană specială pe care ai cunoscut-o.
- Am ajuns devreme la petrecere. Defapt, am ajuns primii la petrecere pentru că noi trebuia să aranjăm mesele pentru picnic, grătarele, scaunele şi toate cele. După un timp, au început să vină şi ceilalţi colegi. Au venit 10, 20, 30, apoi a început să-mi fie teamă. Simţeam că mă sufoc în marea aceea de oameni, voiam doar să scap mai repede. Am început să fug spre parcare, pentru că nu-mi mai puteam stăpâni lacrimile. Simţeam că toţi râd de mine pentru că nu am venit cu maşina mea la petrecere.
- Toţi de la petrecere veniseră cu maşinile personale?
- Nu, nu cred. Am văzut că unii au venit chiar şi cu taxi-urile. După cum spuneam, mă îndreptam repede spre parcare când am văzut-o pe ea la volanul unei maşini. Era încântătoare. Avea un look modern, dar totuşi rafinat şi elegant. Părea obişnuită, normală, dar eu ştiam, simţeam că e ceva special la ea. Era ceva ce-mi gâdila simţurile, ce trezea în mine o poftă ciudată de a o atinge. M-a văzut cum mă holbam insistent la ea - pentru că asta făceam, doamna doctor, mă holbam la ea de vreo 5 minute- şi m-a chemat lângă ea. Ei, atunci am simţit că explodez de plăcere cân...
- Domnule Petru, vă rog, aveţi grijă la limbaj.
- Când i-am simţit pielea catifelată mângâindu-mi coapsele. Când sunetele scoase îmi încântau auzul. Ochii îmi sclipeau la vederea acelor forme curbate îmbrăcate în nişte culori vii, atrăgătoare. O chema Auris, un nume ca de zeiţă. Ştiam că ea este aleasa. Ştiam, doamna doctor, că ea îmi va fi alături de acum înainte.
- Şi dacă pentru ea, tu nu erai alesul?
- Cum să nu fiu eu alesul...doar aş fi plătit pentru ea!?
- Ei asta e culmea! Dumneavoastră credeţi că toate femeile sunt de vânzare?
- Ce femei, doamnă, eu vorbesc de maşina acelei domnişoare, un hibrid superb de la Toyota. Am rugat-o pe fata de la volan să mă lase să o conduc pentru câteva minute, dar a început să strige că sunt un ciudat şi să ies din maşina ei. Am încercat să îi explic că Auris mă chemase, dar nu voia să înţeleagă. Am plecat de la petrecere direct la o reprezentanţă auto de la Toyota şi mi-am cumpărat o Auris numai pentru mine. Am condus-o chiar eu până acasă, doamna doctor.

- Şi cu maşina pe care o aveaţi în garaj ce aţi făcut?
- Am dat-o la fier vechi.
- Aţi dat o maşină de 50 000 de Euro la fier vechi pentru a face loc unui hibrid?
- Doamnă, cred că nu m-aţi ascultat până acum. La volanul acelei maşini mă simt răsfăţat, nu eu o conduc, ci ea, Auris mă conduce ca pe un cavaler din timpuri străvechi. În acel hibrid îmi permit să mă dezic de toate fricile date de societatea aceasta a discriminărilor făţişe. Sunt un alt om. Mă controlez, îmi stăpânesc fobiile şi simt că fac parte din ceva mai bun. Este o dublă emoţie: aceea de a conştientiza binele făcut lumii înconjurătoare prin tehnologia modernă a maşinii şi aceea de a te simţi respectat, în largul tău, răsfăţat la volan.
- Domnule Petru, cred că trebuie să mărim numărul şedinţelor la trei pe săptămână.