vineri, 8 noiembrie 2013

Un Killer King pe fostul Super Playboy

După șapte luni de relație intensă, Anne și-a dat seama că Super Playboy-ul ei nu îi mai putea satisface dorințele animalice care s-au acumulat de-a lungul timpului. Din timida grupului, prințesa noastră mică și naivă care nu-și putea lua ochii de la bărbatul misterios dintr-un club select acum câteva luni, s-a transformat într-o adevărată regină nonconformistă care vrea mai mult, care se așteaptă la ireal, la supradimensional, la povești rupte din cele mai profunde romane.
Într-o dimineață oarecare de noiembrie, Anne ne-a chemat pe toate într-unul din bistrourile ei preferate din New York. Era, de fapt, cel mai fițos, cel mai elegant și rafinat bistro din tot orașul și devenise locul ei de referință. Toți o știau ca fiind patroana simbolică a acelui loc. Eu am ajuns acolo ultima. Toate fetele erau așezate în jurul ei, precum slujnicele în jurul reginei. M-am așezat, intimidată, pe scaun și am privit-o codiș. Nu era cea mai frumoasă din încăpere, nu era nici cea mai suplă, dar avea ceva care o diferenția de toate celelalte, o făcea atrăgătoare, sexy, irezistibilă până și pentru femei. Avea ceva care-i dădea o strălucire orbitoare ca de diamant, îi oferea o superioritate în fața tuturor. Era de neatins.
- Fetelor, vreau un bărbat!
- Poftim?
- Ce?
- Ce a spus?
- Pe cine? Pe cine ai văzut de data asta?
-Nu am văzut, tocmai asta e problema. Așa că vreau ca tu, frumoaso, să-mi alegi următorul bărbat.
Se uita la mine? Chiar se uita la mine? Nu, nu avea cum...eu eram o simplă prietenă, mai mult o cunoștință pentru ea. De ce ar fi vrut ca eu să-i aleg iubitul?...Nu, nu....nu avea cum.
- Eu? 
- Da, tu! Ai apărut în grupul nostru din perioada în care eu încă alergam după Super Playboy. Te-am urmărit îndeaproape, ți-am văzut gusturile în privința bărbaților și a băuturilor fine și îmi placi. Deci, cum îl vei alege?
Eram blocată. Inima îmi bătea puternic, sângele pulsa în vene, o amețeală ciudată mă făcea să văd în ceață. Dintre toate fetele din jurul ei, mă alesese pe mine. Mi-am dat seama că acela avea să fie momentul meu  de afirmare. Am ridicat privirea din pământ, am zâmbit și am răspuns:
- Știu exact cum îl vom găsi. Fetelor, răspândiți vestea, Killer Queen va fi mâine seară în clubul Coty de la ora 00.00 ca să-și găsească iubit. Toți cei interesați să fie acolo cu o oră înainte, pregătiți să-i cucerească inima.
Și au fost. Mai mulți decât aș fi crezut. Printre mirosul de băutură scumpă și țigări ieftine,  toți o așteptau emoționați, ca pe o adevărată regină a sufletelor nocturne. Dacă îi întrebai, niciunul nu știa să-ți răspundă ce anume o face atât de specială, de irezistibilă, ce o transformă în femeia fatală. La 00.00 și-a făcut apariția într-o rochie roșie, mulată, cu spatele gol, lăsând la vedere tatuajul micuț și sexy și niște pantofi negri, înalți. Extaziați, bărbații au început să îi strige numele puternic, ca într-o piesă de teatru mut. I-am strâns pe toți în jurul nostru și le-am explicat care vor fi provocările prin care vor trece pentru a ajunge la ea, la Killer Queen.  
- Doar nu credeați că o să fie așa ușor, nu băieți? În primul rând, fiecare dintre voi trebuie să-i pregătească reginei voastre un cocktail din fructe de pădure și băutura ei fină preferată. Cine reușește să prepare cel mai apetisant, cel mai gustos,  cel mai explozibil cocktail, va putea trece la proba următoare.
Din 50 de bărbați, numai 10 au reușit să amestece fructele de pădure cu whisky, gheață și puțin rom. Anne era din ce în ce mai entuziasmată. Pe fața ei se citea cum încearcă să pară și mai senzuală, și mai seducătoare ca de-obicei, numai pentru a-i face pe bărbații din jurul ei să înnebunească de dorințe.
- Acum, băieți, pentru această probă trebuie ca fiecare dintre voi să se apropie, încet, de Anne și să recunoască ce floare se ascunde în mirosul parfumului ei. Aveți grijă, este una din florile ei preferate, al cărui miros înțepător te poate duce dincolo de realitate, îți poate lua mințile într-o singură clipă.
Băieții se apropiau timid de ea. Cu gesturi lascive, îi atingeau părul, dându-l într-o parte, și miroseau gâtul firav al  reginei ajunsă la extaz. Numai trei dintre ei au recunoscut mirosul condimentat al florilor de Celosia, trecând, astfel la ultima probă.
-Ați rămas trei, dar numai unul va deveni Killer King-ul reginei noastre. Dacă o doriți atât de mult pe femeia din fața voastră, trebuie să recunoașteți ce esență se află în bomboanele de ciocolată preferate ale lui Anne. Aveți fiecare câte o bomboană și zece secunde să recunoașteți esența.
Doi dintre ei au mâncat imediat bomboanele de ciocolată, încercând cu greu să ghicească ingredientul secret. Însă unul din ei nici măcar nu a atins bomboana. În schimb, s-a îndreptat, zâmbind, spre Anne și i-a șoptit ceva  la ureche într-un mod foarte senzual. Anne a început și ea să zâmbească, apoi, cu o timiditate pe care nu o mai văzusem de mult la ea, mi-a luat microfonul din mână și a șoptit parcă numai pentru ea: Acest bărbat este viitorul Killer King.

Astăzi, după trei ani, Anne ne-a chemat  în același bistro de unde au început toate. Vizibil emoționate și ușor îngrijorate, fetele erau și acum adunate în jurul ei. M-am apropiat fără să le deranjez și m-am așezat fără niciun zgomot pe scaunul meu. Atunci am auzit-o pe Anne citindu-le ceva fetelor:

întreaga-mi ființă miroase a pielea ta
îngeri de rouă
se ascund în noroi așteptând un semn
tu le ignori plumburiul penelor
și se cufundă tot mai mult în neînțeles.
dar acum, știu, ai terminat parfumul, motivul sclipirii tale
și te-ai șters, te-ai  murdărit de obișnuință și-ai dispărut!
nu mai ești o Killer Queen senzuală, ești doar o fată
ce-a dat un Killer King pe fostul Super Playboy

Niciun comentariu: