Mama mea

Există pe lumea asta o iubire ce nu poate fi descrisă în cuvinte, ce nu poate fi condiționată de nicio acțiune, pentru că ea trăiește dincolo de trup. Este ceva ce reușește să-ți aline orice durere cu o atingere, un cuvânt rostit de la distanță sau un sfat dat de demult. E persoana pe care o iubești cel mai mult, o cerți cel mai tare, o pupi cu adevărat și pe care nu ai înlocui-o pentru nimic în lume.  

***

Mama mea este cea mai puternică mamă din  lume.

E frumoasă, e cochetă și are un gust remarcabil la rochiile elegante.

Gătește rar, dar bun. Face cele mai bune rulouri de vită.

E modernă, le are cu tehnologia și-mi citește blogul regulat.

E și deșteaptă, uneori mult prea dedicată meseriei.

Este una din puținii invățători care și-au păstrat simțul didactic, dorința și energia de a-i învăța pe copii ce sunt cuvintele.

A știut cum să mă păstreze cea mai bună prietenă a ei până astăzi.

Are atât de multă grijă de noi, încât de cele mai multe ori uită să aibă grijă și de ea.

Îi place să îmi poarte hainele, cizmele, balerinii. 

Mai uită uneori să mă sune. Mă supăr. O sun și îmi trece.

E harnică  și leneșă.

***

Astăzi este ziua femeilor de pretutindeni. E și ziua ta, e și ziua mea. Aș fi ipocrită să spun că nu cred în 8 martie. Cred! Dar iubirea ce ți-o port e în inima mea în fiecare clipă din zi, indiferent de ce se întâmplă în jur. Așa că îți urăm amândoi, și eu și Andi, un sincer La mulți ani, mami!

 

Nădejde

Nu am cunoscut prea multe persoane ca tine, care să mă atragă cu o singură privire și care să-mi imprime în minte atât de limpede primul sărut. Mă surprind în fiecare zi privindu-te, zâmbind ca un copil, în timp ce gândurile mele construiesc un viitor de basm în care protagoniștii se iubesc fără rețineri și fără secrete. Este incredibil cum poți faci să dispară orice îngrijorare cu două cuvinte, o promisiune de iubire ce mă face să tremur de fiecare dată. Ești al meu, așa cum îmi șoptești în fiecare seară.

Am încetat demult să mai măsor iubirea în mesaje și apeluri, sau  în dorința arzătoare de a primi cadouri mereu și mereu. 

Acum știu că mă iubești. 

Și nu pentru că mi-o spui în fiecare oră din zi. 

Ci pentru că îmi arăți ce e iubirea pentru tine.

Pentru că tot ce faci e pentru mine. 

Mi-ai demonstrat că dragostea este acel moment perfect ce nu ai vrea să se încheie niciodată. Că iubire necondiționată există dincolo de cuvinte. Și mai ales, m-ai făcut să mă simt frumoasă, cea mai frumoasă.

Luxul exterior. Știi ce e?

Toți căutăm o formă sau alta de afecțiune. Vrem să ne simțim iubiți, respectați și importanți pentru cineva anume, unii chiar pentru toți cei din jur. Încercăm să părem fericiți, ne zgârcim cu amintirile triste, făcând loc bancurilor de prost gust și poveștilor mincinoase ce se vor a fi amuzante. Un zâmbet și-o promisiune, asta căutăm.

Femeile nu sunt cu mult diferite decât bărbații. Vor respect și iubire necondiționată. Cer chiar atât de mult? Pentru unii este, este greu să oferi. Unii vor să primească totul ambalat într-un body dantelat și o mașină scumpă. Este clar că pentru ei nu e important câte cărți citite ai la activ, sau câte știi despre filosofia antică, ci luxul exterior.

Știți ce e luxul exterior? Ține și el tot de calitate, dar e vorba de calitatea rujului, a fondului de ten, a salonului la care mergi pentru manichiură de două ori pe săptămână, a extensiilor și a pantofilor negri pe zăpada contrastantă. Da, e o adevărată bijuterie! Știu că nu mai are rost să repet aceleași texte vechi despre frumusețea trecătoare și risipa banilor necinstiți, dar cred că e o dovadă nemărginită de maturitate să poți conștientiza, la un moment dat în viață (de preferabil nu prea târziu) că aceste lucruri ne dictează viața. Alegem după cantitate și după aparențe. Uităm de fericirea eternă în favoarea uneia artificale, de scurtă durată.

Sunt de acord, trebuie să trăim clipa. Să ne construim amintiri și să renunțăm la regrete. Dar din momentul în care ai adoptat un astfel de stil de viață, trebuie să înveți ce înseamnă termenul de moderație, pentru că, la un moment dat, îți va salva viața!

PS:

Sesiune

Sfârșitul lui ianuarie - începutul lui februarie este perioada cu cea mai mare intensitate intelectuală. Ne facem că învățăm, deși mintea e cu totul în altă parte. Mintea mea e la reducerile de iarnă, la mica vacanță semestrială din februarie și la licență. Am 4 examene, dar teorie cât pentru 8. Îmi plâng de milă de câte ori am ocazia și fac orice altceva numai de învățat nu mă ocup. Parcă toate serialele mele preferate și-au reluat apariția episoadelor, toate filmele bune ies acum și reeducerileee!!!!
Ei bine, nu pot decât să vă urez spor la învățat și baftă la inspirat!

Torid

mă atingeai din priviri de sus până jos
și îți vedeam buzele cum se mișcă într-un
continuu ,,te iubesc”.
Refuzai să crezi că sclipirea ochilor mei
nu mai oglindește de mult iubirea timidă de septembrie
ce ne învăluia trupurile

simțeam cum fiecare vis al existenței mele
tânjește după tine,
cum fiecare gând se roagă să-i oferi satisfacția
de a mai asculta încă o minciună, măcar o minciună mai voiam
Una așa cum numai tu știi să le spui.
Să mă îmbeți cu povești furate din basme
ce promit un viitor de prințesă îmbrăcată în Prada
și un prinț încătușat.

Mă certai când buzele-mi rămâneau amuțite zile întregi,
când uitam să visez
și când te așteptam îmbrăcată.
Tu n-ai știut, însă, că basmele moderne încep cu mine
și se termină sub o plapumă din fulgi călduroasă în mijlocul verii

Viața de blogger

Sunt la început de aproape 3-4 ani în această lume a blogging-ului. Nu  pot spune dacă e greu sau ușor, simt numai că îmi place să fac asta și că vreau să fac asta în continuare.

Ceea ce îmi dă cele mai multe bătăi de cap este faptul că nu mi-am definit încă un stil clar al blogului. Acum scriu de toate și despre toate: de la creații literare și recenzii de filme, la sfaturi despre cadouri și ultimele tendințe în modă.

Întrebarea esențială este ce trebuie să fac ca oamenii să îmi citească blogul? Cum îl pot face cunoscut? Ei bine, acum intră în discuție grupurile de facebook dedicate bloggerilor și site-uri de promovare precum promovare-socialmedia.ro  care ne pot ajuta să dzvoltăm această pasiune în ceva productiv. 

Promovare social media este un site destul de cunoscut care le oferă firmelor, companiilor  începătoare, avansate și premium posibilitatea de a-și face afacerea cunoscută pe mai multe rețele de socializare: Facebook, Twitter, Google +.

De asemenea, pe site la rubrica ,,blog” poți găsi foarte multe informatii despre cum să folosești Google +, Twitter, sau de ce să alegi promovarea prin social media.
Este un mod destul de ușor de a-ți face cunoscut blogul (în cazul meu), afacerea, sau comunitatea din care faci parte. În plus, în prezent au o campanie numită Fani Facebook Gratis care oferă posibilitatea de a strânge 250 de noi susținători ai paginii tale de Facebook. Mai multe detalii aici.

10 motive pentru care iubesc Bucureștiul

Acum câțiva ani m-am mutat în București pentru facultate. Am ales acest oraș din motive subiective: iubitul meu era deja la facultate aici, fratele meu a făcut facultatea aici și, în plus, cele mai bune Universități se găsesc tot aici (Thumbs up for the University of Bucharest :). Ei bine, în acești aproape 2 ani și jumătate de trai în București, la cămin și la Facultatea de Litere, am învățat să iubesc orașul din 10 motive:

1. Cinematograful. Nu știu dacă toate, dar majoritatea Mall-urilor au cinematografe aranjate modern, cu niște săli mari și bine construite. Întotdeauna au fel de fel de oferte pentru studenți și difuzează cele mai noi și mai bune filme apărute. Singurul lucru care nu-mi place e faptul că popcornul și produsele de la bar sunt excesiv de scumpe și nici nu ai voie să intri cu dulciuri și suc/apă de acasă.

2. Libertate de expresie. Datorită fluxului mare de persoane, ai posibilitatea de a te pierde în mulțime. În București, diversitatea este la ea acasă. Oamenii sunt liberi să se exprime și să se exteriorizeze prin orice formă vor: vestimentație, coafură, machiaj, atitudine. Pentru cineva open-minded, asta e un adevărat paradis: diminuarea generației copy-paste și creșterea unui interes covârșitor în individualizare, în diferențiere.

3. Nu te plictisești niciodată. În București ai ce face. Dacă ești clubber, ai Regia. Dacă ești cinefil, ai cinematografe destule. Dacă iubești plimbările în aer liber, ai Cișmigiu, Herăstrău și chiar parcul de la Politehnica. Dacă ești cititor înrăit ai Biblioteca Metropolitană București, ai BCUB, Biblioteca Academiei Române. Dacă-ți place să mergi bowling - poți! Și dacă ești shopaholic îți spun din propria experiență că Bucureștiul nu e un oraș în care te poți trata. Fugi cât mai repede în munți, sau la Vâlcea:))

4. Aglomerația. Pentru cei mai mulți, asta e un defect. Dar eu am ajuns să iubesc aglomerația, să simt că fac parte din frenezia orașului, pot să fiu acolo, în mijlocul mulțimii grăbite. La metrou, în RATB, la coadă la bilete, în Mall-uri, peste tot sunt oameni de toate naționalitățile, de toate culorile și de toate plăcerile:)

5. Bucureștiul fuge. Aici, parcă toți oamenii sunt dați pe fast-forward. Fiecare se grăbește în felul lui: unii merg repede, alții aleargă, se strecoară prin mulțime ca niște șoareci într-o cușcă. Nu știi niciodată dacă bucureștenii aleargă spre ceva sau fug de altceva.

6. Oportunități. Indiferent de vârstă și de domeniu, oportunitățile tind să apară atunci când ai mai mult sau mai puțin nevoie de ele. Dacă nu apar, le poți căuta  pe internet, pe forumuri, pe pereții clădirilor și pe banerele de la metrou. În București poți începe o carieră mult mai ușor, poți urma un internship și poți găsi joburi part-time în fiecare peroadă a anului.

7. Evenimente. Bucureștiul e orașul evenimentelor. Cele mai tari concerte se țin aici. De la cele mai exclusiviste petreceri mondene la stand-up comedy și piese de teatru în pub-uri. Putem vorbi și de nenumărate cursuri și ateliere de lucru din toate domeniile unde poți cunoaște o mulțime de oameni care-ți împărtășesc pasiunile.

8. Drive through, 24 h. Ce înseamnă? Înseamnă că poți mânca fast food la orice oră vrei, fie că e zi sau noapte. Cred că asta e motivul care mă face cea mai fericită. Restul motivelor mă hrănesc spiritual și intelectual, acesta însă a reușit de fiecare dată să umple un gol care nu-mi dădea pace:)

9. Parfumul interbelic. Literatura și arhitectura interbelică m-au încântat întotdeauna prin grandoare și spirit modernist. În București există multe construcții moderniste din această perioadă care pot fi vizitate oricând și care îi oferă orașului o notă istorică profundă.

10. Entuziasmul rece. Bucureștiul este un oraș al extremităților. La metrou te lovești oameni triști cu priviri reci care nu-ți transmit nimic. În mall-uri te lovești de oameni veseli, cu chef de viață, care nu mai aleargă, ci se plimbă liniștiți și împliniți(sau poate așa sunt doar eu). În cluburi de lovești de tineri ferici și incitați, care râd și se simt bine. În cârciumi te lovești de oameni melancolici și visători. În RATB de lovești de oameni și atât.

Voi de ce iubiți Bucureștiul?

My Favorite Post-Holiday Sale Items

Acum că Sărbătorile de iarnă au trecut (mult prea repede, aș putea adăuga) a venit perioada reducerilor. Toate magazinele ne încântă în fiecare Ianuarie cu reduceri de până la 50% la  colecția de iarnă. E ocazia perfectă să ne cumpărăm toate obiectele vestimentare pe care nu ni le-am putut permite până acum. Eu deja am intrat pe unele site-uri oficiale și am pus ochii pe câteva lucruri frumoase. Numai că nici nu știu la ce să mă uit: la puloverele groase de iarnă și la bocanci, sau la rochițe și botine? 

Vouă ce vă place să vă cumpărați în perioada asta de la reduceri?:)

Expoziția Dinozaurilor Giganți din Argentina

Acum câteva zile am vizitat Expoziția Dinozaurilor Giganți din Argentina găzduită de Grand Cosmos din  Băneasa Shopping City. A fost destul de interesat pentru că pe lângă reconstrucțiile dinozaurilor vechi de milioane de ani, am putut vedea și câteva oase și ouă fosilizate. Bineînțeles, fiecare dinozaur în parte avea câte o tăbliță cu istoricul și prezentarea lui. Numărul total de piese nu m-a prea impresionat, dar mi-a plăcut totuși ideea a două puzzel-uri mari a 2 dinozauri pe care le puteai rezolva.
Expoziția durează trei luni, până în februarie, și e deschisă în fiecare zi până la orele 22.00.

În gară (1)

Duhnea a băutură și a pișat. Frigul îi înghețase orice gând bun și îi înroșise toată fața. Arăta, acum, ca un  circar beat de pe altă  planetă. Haina roșie încheiată până sus și pantofii maro cu două numere mai mari accentuau look-ul de boschetar sexy care ascunde, adânc-adânc în sufletul lui, povestea de dragoste la care tânjesc toate obsedatele. Cu toate astea, Samuel rămânea un simplu scriitor străin aterizat dintr-o ironică lovitură a sorții în Gara de Nord din marele București City. 
- I'm sorry, Mr. Samuel, the train has been delayed!
- Oh, yes. I have to pee.
- There is a toilet near by, would you like me to take you there?
- No, I will find it myself.
Și a găsit-o, 20 de minute mai târziu  în spatele unui tren ieșit de mult din funcțiune. Înțelegea acum persistența mirosului de urină ce învăluia mai mult de jumătate din gară. Când văzu că i s-au alăturat mai mult de doi colegi la toaleta ecologică, simți nevoia să se retragă.
Era, totuși, ceva în acea atmosferă de mascaradă lugubră în care femei cu fuste lungi își dezveleau copiii în frig pentru a cerși atenție și milă, în care bărbați la patru ace se purtau galant indiferent de împrejurimi, în care tinerii îmbrăcați americănește se sărutau pornografic pe fundalul zgomotos al trenurilor și-n care femeile, dezgolite de orice demnitate, își etalau finețea scuipând semințe la întrecere. Cu o figură contemplativă, Samuel fu întrerupt de un cerșetor.
- Nene, ai un leu?
Samuel se uită la fetița murdară și zâmbi.
- Nene, ai un leu?
Neștiind o boabă de română, Samuel îi zâmbi din nou.
- Ce te uiți așa la mine, urâtule, ai un leu sau nu?
Fetița părea că se încruntă, așa că Samuel scoase o bomboană din buzunar și i-o întinse.
- Așa vezi, să-ți trăiască familia, nene, dar un leu n-ai?
John, asistentul personal al lui Samuel, se grăbi să-l salveze din situația relativ inconfortabilă.
- The train has arrived. We should hurry.
Samuel făcu un pas către ușa trenului și se opri.

Christmas Gift Guide 2013

Decembrie este luna noastră, a tuturor, lună care se bucură de o semnificație religioasă puternică și care ne încântă gândurile cu răceala zăpezii și cu frumusețea focului din casă. Decembrie este și luna cadourilor când toți căutăm obiectele perfecte pe care să le împachetăm într-o hârtie colorată cu multe zâmbete și îmbrățișări și care să aducă fericire în sufletul celor aporpiați. În fiecare an încercăm să găsim cadoul perfect. Și, parcă, este din ce în ce mai greu să îl alegem. Cred că mai greu le este băieților să găsească și apoi să se decidă asupra darului perfect pentru iubită, mamă, prietenă. În ajutorul vostru, dragii mei băieți, am venit cu câteva sugestii de obiecte potrivite pentru femeile din viața voastră.

Fericirea - motivație pentru noi

Am învățat să iubesc de mică. Mi-am iubit mama, mi-am iubit tatăl, fratele, păpușile, cățeii și absolut toate beculețele de Crăciun. I-am iubit pe toți cu o dragoste nemăsurată și ireversibilă. Cea mai frumoasă amintire din copilărie este aceea în care toate elementele iubirii mele erau adunate în același loc, într-o cameră sărăcăcioasă dintr-o casă veche. Era un Ajun de Crăciun, unul ca oricare altul. Era o noapte magică tocmai prin prezența lor acolo.

Să fi avut vreo 5 ani, aproape 6, dar amintirea e încă vie în mintea mea. Am primit dulciuri, portocale și câte o jucărie. Am dăruit un poster făcut cu trudă și lipsă de inspirație care dorea a prezenta cât mai explicit iubirea noastră pentru părinți. Am adormit neliniștită, eram emoționată fără să știu exact motivul. Știam, simțeam că ceva bun se va întâmpla de dimineață. Știam că părinții urmau să vadă posterul și speram că se vor bucura nespus. Avea să fim sărutați și îmbrățișați puternic și să primim desertul nostru preferam. Eram fericită.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că acea amintire este exemplul perfect de fericire pură. Mai mult de atât, este exempplul perfect de iubire pură, iubire ce nu poate fi pătată de nicio greșeală, de nicio trădare, de niciun fel de vorbă rea spusă la supărare.

Dacă simți vreodată că fericirea e derizorie, că nu știi și că nu ai cunoscut vreodată acest sentiment sublim, mai gândește-te! Încearcă să-ți amintești cum era în copilărie, să-ți amintești de zilele simple, de obiectele ce te înconjurau odată și care te făceau să te simți împlinit. Nu aveai nevoie de nimic mai mult decât o jucărie bună și ceva dulce. Și dacă nici asta nu te ajută, privește fluturii. Ei sunt dovada că poți oricând avea o a doua șansă. Una mai bună.

Recenzie << Tată fără număr >>

În fiecare miercuri la Movieplex în Plaza România este Orange film, opțiunea prin care plătești prețul unui bilet la film și primești două, al doilea fiind gratuit. În plus, la această opțiune se adaugă și reducerea de student, deci plătești în jur de 18 lei pentru două bilete. Nu-i așa că e tentant?  Ei bine, datorită acestei opțiuni de doi ani și ceva de când am venit în București merg aproape săptămânal la film.

Aseară am văzut Delivery man sau Tată fără număr - așa cum a fost tradus în română. Filmul spune povestea unui burlac veritabil pe nume David Wozniak ( jucat de încântătorul Vince Vaughn) a cărui viață ajunsă deja într-un punct extrem este schimbată radical de vestea că are 533 de copii. Printre datoriile de zeci de mii de dolari, încercarea nereușită de a cultiva iarbă  și vestea că iubita lui polițistă este însărcinată, David primește o vizită neașteptată de la un avocat care îl anunță că, din cauza unei greșeli la clinica la care a donat spermă în urmă cu 20 de ani, este tatăl a nu mai puțin de 533 de copii. În plus, 142 dintre aceștia au înaintat un proces pentru a afla adevărata identitate a tatălui lor biologic.
Situația devine din ce în ce mai interesantă când David primește un plic cu dosarele a celor 142 de copii și, din curiozitate sau dintr-un infim simț parental, extrage unul singur care se dovedește a fi al unui adevărat star al baschetului. Încet, reușește să cunoască din ce în ce mai mulți tineri: atleți, actori, cântăreți talentați sau simpli adolescenți.
Scenariul este destul de bine scris, iar scenele pline de umor se amestecă perfect cu cele sentimentale, în care un proaspăt tată încearcă să înțeleagă ce înseamnă să fii părinte și cât de multă nevoie au copiii de recunoaștere.
Fiecare film, pentru a-l numi cu adevărat bun, are nevoie de câteva scene memorabile care să te facă să zâmbești chiar și cu trecerea timpului, sau câteva fraze memorabile pe care să ți le amintești mereu. Delivery man a avut și el câteva astfel de scene, precum: 
         Yo No Soy David Wozniak

              I Do Not Have Mental Problems 

Deci, dacă aveți chef de un film amuzant, care să vă relaxeze și să vă bine dispună, recomand cu plăcere Delivery Man.

Trailer:

 

Cine ești?

Fără să vrei, ești cel mai mare dușman al tău. Te contrazici și îți ignori dorințele de fiecare dată când ai ocazia. Renunți la bunurile și la sentimentele tale în favoarea unor străini și păstrezi amintirile cele mai triste aproape de sufletul tău. Nu uiți niciodată o jignire, ierți trădări din partea persoanelor dragi în speranța că nu se vor mai repeta și alergi în neștiință. Ești cea mai importantă ființă de pe pământ pentru cineva, dar preferi să fii cârpa altcuiva.
Cine ești?
Ești câte puțin din fiecare și nimic pentru restul. Ai venit pe lume învăluit în speranțe și dorințe, dar te-ai pierdut pe drum din cauza unor chestiuni personale care te-au mâncat, te-au măcinat ca niște carii care nu te lasă să trăiești. Te-ai maturizat devreme, sau poate prea târziu și ți-ai lăsat visele din copilărie la o parte pentru a lua drumul unei realități crunte. Ai îmbătrânit, sau poate nici măcar atât, tot așteptând ca cineva să îți recunoască adevărata valoare și să te răsplătească pentru talentele minunate de care nici măcar tu nu știai. Ai așteptat până la final ca persoana pe care o iubești să îți întoarcă privirea, dar nu a făcut-o.
Deci, omule, te-ntreb, cine ești?
Ai o familie care te iubește, dar tu renunți din nou și din nou la ea în favoarea unor necunoscuți care îți gâdilă orgoliul cu complimente nefondate: Ești frumos, ești deștept, ești cel mai talentat. Cu toate astea tu faci tot posibilul să demonstrezi contrariul. Nu accepți să fii pe ultimul loc, dar te mulțumești cu penultimul. Ești om, dar uneori uiți asta și te transformi în cel mai bun prieten al câinelui. Ești nimic și încă puțin. Ești centrul universului.

Neutru

m-am spălat pe față de mizeriile orașului
și-am adormit iepurește.
Contemplam în visare
la evenimentele din dimineața trecută:
m-ai certat nebunește că am uitat cafeaua
am murdărit ceașca și ți-am rănit orgoliul.
Ai țipat, te-am ignorat.
Te-ai strâmbat mișelește și am plecat.
Cu mintea lucidă și inima strânsă te-am lăsat în urmă.
Până ieri m-ai iubit în neștire.
Mi-ai agitat simțurile
cu vocea senzuală ce promitea plăceri nemăsurate
profitând de orice secundă
pentru a mă minți.

De ce iubim?

V-ați întrebat vreodată de ce iubim? De unde acest imbold, această nevoie de dragoste în viața noastră? Stă în natura umană această dorință infailibilă de a forma o relație sau de a iubi pur și simplu? Sau este ceva ce învățăm pe parcurs, ceva ce întâlnim în călătoria noastră prin viață?
Toți am iubit măcar o dată-n viață, dar niciunul dintre noi nu a iubit la fel. Știm că suntem diferiți, știm că ne individualizăm prin personalitate, deci știm că percepția noastră asupra iubirii este diferită. Dacă acesta e cazul, atunci care sunt criteriile după care căutăm să ne formăm o relație? Căutăm pe cineva care iubește aproape ca noi, sau căutăm pe cineva cu o privire cu totul opusă de a noastră asupra iubirii?
Bărbat sau femeie, avem nevoie de relații pentru a supraviețui. Societatea contemporană ne-o cere, economia ne-o cere, Biserica ne-o cere, familia ne-o cere. Aș înclina chiar să susțin că inima este cea care ne-o cere cel mai puțin. Inima vrea scântei, vrea fluturi în stomac, vrea fericire pe-o tavă de cristal în care micul dejun să fie servit cald la ora 11.00. Mintea și rațiunea sunt cele ce impun și cer relațiile. De câte ori astfel de povești frumoase de iubire s-au încheiat din cauza unor probleme financiare, sau din cauză că inima a simțit o scânteie venind din altă parte? Iubirea e relativă, relațiile sunt relative, dar rațiunea e stabilă.

Noi să fim sănătoși, de restul de ocupă Doina

 - Nico, dă-mi și mie puțină cremă.
 - Ce cremă, fată?
 - Hai că știu că o ai la tine, mereu ai cremă în geantă.
 - Bine, de care vrei? De mâini, de față, demachiant?
 - Vezi, nu te-ai schimbat deloc din liceu...de mâini vreau. Hai, scoate-o pe Doina din poșetă, nu-ți fie rușine!
Ieri noapte am fost la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului și cam așa au decurs conversațiile cu

fostele colege. Da, am fost fata care își lua întotdeauna cremă la ea, indiferent de mărimea genții. Da, mereu mi-a plăcut să am un ten hidratat și curat. Și da, din liceu și până acum Doina mi-a fost alături în toate momentele importante din viața mea. Așa că era inevitabil să fie prezentă și la evenimentul de seara trecută, chiar dacă la rochia neagră, mulată și lungă îmi asortasem un clutch micuț și bej. Am renunțat la telefonul  de ultimă generație mare cât o cărămidă ( ce ironic!) și i-am făcut loc celei mai bune prietene a pielii mele: crema cu conținut ridicat de vitamina E ce contribuie la regenerarea pielii și îi oferă un aspect strălucitor. Da, da, îmi iubesc crema!
 - Și, unde mai lucrezi acum? Într-un timp te-am văzut la televizor, la emisiunea aia cu cumpărăturile.
 - Da, am renunțat la televiziune, lumina puternică îmi strica tenul.
Păi da, eu mereu le-am spus să folosească Doina de câte ori simt nevoia, mai ales în zilele în care știu că tenul va fi expus la condiții extreme. Pielea este sensibilă și trebuie hidratată, indifferent de anotimp. Nu sunt eu cine știe ce mare dermatolog, dar măcar atâta lucru știu: avem nevoie de o cremă potrivită tipului nostru de ten. Și Doina, dragele mele, este cea mai potrivită!
 - Nico, dar ce frumos miroși, ce parfum e ăsta?
 - Nu e niciun parfum, draga mea, e de la crema de față. Nu-i așa că are un miros divin?
 - Crema miroase atât de plăcut? Serios?
 - Da, da.
Bineînțeles că miroase frumos! Nu numai că lasă pielea foarte plăcută la atingere și fină, dar îi redă tenului suplețea și strălucirea pe care le merită. Este, într-adevăr, un răsfăț regal de fiecare dată când o aplic pe față.
 - Apropo de obsesia asta a ta pentru cremă, ai văzut, dragă, ce videoclip simpatic au făcut ăștia de la Farmec cu băiatul ăla un picuț ciudat în verde?
 - Simpatic? Băiat ciudat? Voi cred că nu înțelegi simțul artistic și importanța pe care trebuie să o acordăm folosirii cremei. Da, bineînțeles că am văzut videoclipul Doinei în colaborare cu Krem, băiatul acela talentat pe care voi îl faceți ,,un pic ciudat”. Știți ceva, eu plec! M-am săturat de comentariile voastre prost plasate. Ați fost niște ignorante în liceu și așa ați rămas. Nu e de mirare că aveți un ten atât de uscat și deshidratat.
Și am plecat. Și da, s-au supărat. Și da, m-au exclus din  cele câteva poze în care apăream la petrecere. Dar ce contează, eu să fiu sănătoasă, restul...face Doina!

Ne combinăm prin blogosferă?

       Penultima probă din SuperBlog 2013 ne îndeamnă să ieșim din fanteziile și ficțiunile celorlalte articole și să vorbim despre puterea parteneriatului în blogosferă, un concept destul de nou pentru mine. 
      Am început acest blog la insistențele profesoarei mele de română din liceu. M-am apropiat foarte mult de el, pot spune chiar că am devenit parteneri de nădejde în toate acele nopți nedormite în care imaginația pompa cuvinte spre tastatură. Nu am privit niciodată spre exterior: eram doar eu și blogul meu, fără alte priviri în blogosferă. Sincer, cea mai apropiată formă de parteneriat pe care am realizat-o vreodată a fost continuarea unui articol de tip Leapșă al cărui scop era unul pur informativ și de amuzament. Și, bineînțeles, neuitatul Blogroll - Pe cine citesc - care se afla în partea dreaptă a blogului și în care se regăseau câteva nume de bloggeri și linkuri către blogurile lor. Aceștia puteau să mă aibă sau nu în lista lor de bloguri pe care le urmăresc. Din păcate am șters această rubrică cu mult timp în urmă din cauza modificărilor de design pe care le-am făcut blogului. Știu că aș fi putut reface lista, dar am preferat să păstrez scrierile numai pentru mine, să fie un jurnal la care persoanele cunoscute să nu aibă acces prea ușor. Și acest lucru s-a schimbat, acum 3 luni când m-am hotărât că vreau mai mult decât anonimat, vreau vizibilitate și critici.
          Într-o încercare nebunească de a-mi extinde orizontul blogosferic, m-am înscris la SuperBlog 2013. Ei bine, aici am aflat ce înseamnă un parteneriat și cum poate fi el onorat de către ambele părți. Fie că e vorba de un parteneriat blogger-blogger, fie că e vorba de unul blogger-insituție publică/privată, am învățat că acesta se bazează pe respect reciproc și pe promisiunea de a duce la capăt sarcinile pe care fiecare trebuie să le îndeplinească. Am văzut de ce este nevoie de un parteneriat cu o instituție de genul www.RadioLynx.ro, care nu numai că îți sporește vizibilitatea în afara concursului, dar le oferă și participanților o perspectivă mai concretă asupra anumitor aspecte din cerințele probelor. Sau cum un site de tipul www.toateblogurile.ro trebuie să fie prezent în lista ta de parteneri atunci când realizezi un concurs de o asemenea amploare. Utilitatea acestor asocieri, indiferent de cantitatea beneficiilor pe care o primești sau o dăruiești, este vizibilă atât în numărul tot mai mare de participanți, precum și în modul prin care aceștia se raportează la concurs: superbloggerii din acest an par a fi mai degrabă niște parteneri în această competiție, decât simpli concurenți. Legăturile realizate de-a lungul celor două luni atât pe grupul de pe Facebook cât și în afara acestuia au fost mult mai strânse, reușind parcă să depășească spiritul competititv. 
         În această ediție a Superblog 2013 s-a simțit mai mult prezența partenerilor de tipul instituțiilor mass-media și a companiilor, decât a bloggerilor parteneri formați din concurenții edițiilor anterioare. Singura care a fost mai activă în desfășurarea obișnuită a competiției a fost Sorana Bordas, câștigătoare a locului I în Spring SuperBlog 2013 cu blogul www.Irealia.eu. Ca partener blogger, Sorana a oferit concursului mai mult decât o poză pe blogul personal, susținând și oferind sfaturi la nevoie participanților.
       Parteneriatele între mai multe părți par a fi, uneori, o variantă mai optimă decât acelea între doi bloggeri. Mergând pe principiul ,,unde-s mulți puterea crește”, am învâțat că avantajele pe care ți le oferă un parteneriat pot depăși uneori așteptările și îți pot oferi nu numai o vizibilitate sporită, dar le oferă cititorilor tăi fideli posibilitatea de a descoperi atât alți bloggeri talentați, cât și instituții folositoare.
        Teoretic, nu pot explica și nu știu cum funcționează un parteneriat  cu SuperBlog decât din ce am văzut din exterior. Pot spune doar că aștept cu nerăbdare să devin partener blogger al acestei competiții și să îmi dezvolt calitățile de partener.

Cadou de aniversare

Iubitul meu,
Ți-am scris de multe ori, fără să-mi dau seama că tu m-ai inspirat. De patru ani îmi ești aproape și mă iubești necondiționat. Ai apărut în viața mea într-o perioadă în care inima îmi plângea de durere, iar speranța se stingea cu fiecare apus de soare. M-ai ridicat de jos zâmbind, m-ai luat în brațe și nu mi-ai mai dat drumul.
Sentimentele ți se citeau pe față, gesturile îți trădau gândurile iar cuvintele erau nu ale unui bărbat, ci ale unui puști din clasa a V-a. 
Mă priveai de sus până jos și înapoi și îmi șopteai mereu că vrei ceva de la mine. 
 - Ce e? Îți spuneam eu, prefăcându-mă neștiutoare.
 - Vreau ceva de la tine! Îmi spuneai, zâmbind.
 - Ce vrei?
 - Vreau să zâmbești numai pentru mine.
Mă făceai să râd de fiecare dată. Erau numai vorbe dulci, iar eu le luam ca atare și nu încercam să văd nimic dicolo de ele. Doar mai târziu, înaintând în relație, am înțeles cât de multe lucruri îmi cereai prin acele vorbe dulci. Îmi cereai fericirea, îmi cereai ca tu să devii universul meu, îmi cereai să te las în sufletul meu, pentru a-l putea repara de rănile produse cu mult timp în urmă.
Ai devenit pentru mine mai mult decât un iubit, mai mult decât un partener, ai devenit un model, un prieten și un confident de încredere care-mi oferă mereu cele mai bune cuvinte și care mă iartă atunci când sunt prea leneșă sau prea supărată. Iar acum, când se împlinesc aproape patru ani de relație frumoasă, încerc să găsesc cadoul care să reflecte cu adevărat iubirea și respectul ce ți-l port în inimă și-n minte.Vreau un cadou elegant și finuț  potrivit personalității tale marcante și care să îți amintească mereu de ziua aceasta perfectă în care noi aniversăm patru ani. L-am căutat îndelung și l-am găsit în colectia „Citate motivaționale cu cristale Swarovski”de la LuxuryGifts.ro. Uitându-mă prin pozele cu acele bijuterii extraordinare, am găsit una care se potrivește perfect cu ideea mea de cadou pentru ziua noastră:

,,Te iubesc pentru ceea e sunt eu când sunt în preajma ta.” Te iubesc pentru ceea ce am devenit de când tu ai apărut în viața mea. Te iubesc pentru fiecare zi în care m-am trezit alături de tine. Te iubesc pentru fiecare gest, pentru fiecare cadou și mai ales pentru fiecare cuvând dulce spus în momentele crunte de ceartă în care orgoliul nu mă lăsa să renunț. M-ai iertat atunci când te-am mințit, m-ai șters pe păr atunci când eram prea obosită, m-ai dezbrăcat atunci când am adormit imediat ce am ajuns acasă, m-ai învelit când mi-a fost frig, m-ai iubit când am fost rea și m-ai așteptat când am avut nevoie. 
,, Te iubesc pentru ceea e sunt eu când sunt în preajma ta.” Și astăzi este rândul meu să îți șoptesc ceva:

Simt iubire în fiecare por al ființei mele.
Ai dezgolit fericirea în forma ei cea mai frumoasă,
și m-ai învelit cu ea. I-ai dat cele mai îndrăznețe culori, ai tăiat-o, ai modelat-o, ai reparat-o!
și astfel, te doresc. De-atâta timp îmi știi purtarea, și o-ndrăgești,
ba chiar mă ierți și mă dezveți de forme brute de tristețe. Și-acum îți cer, și eu,
șoptindu-ți îndelung: vreau să zâmbești numai pentru mine de acum și până la sfârșit!

Confesiune către Moș Crăciun

 Dragă Moș Crăciun,

Am crescut acum, am 20 de ani, dar încă îmi tresare inima la auzul numelui tău. Ne cunoaștem de foarte mult timp: pentru câțiva ani buni te-am bombardat cu scrisori. Eu îți ceream ultima păpușă apărută pe piață, tu îmi aduceai portocale și hăinuțe. Eu îți ceream ghetuțe negre cu dungi roșii și cu o fundiță neagră în spate, tu îmi aduceai portocale și hăinuțe. Eu îți ceream ca părinții mei să nu se mai certe, tu tot portocale și hăinuțe îmi aduceai. După un timp, am început să mă îndoiesc de abilitățile tale de Moș Crăciun. Adică, se presupune că tu ești eroul nostru, al copiilor, și totuși nu reușeai niciodată să îmi aduci ce voiam. Am fost foarte supărată pe tine. Ți-am cerut frumos să îi ții puternici și sănătoși pe cei din familia mea, dar nici asta nu ai făcut. M-ai rănit, Moșule, m-ai făcut să cred că nu exiști și te-am șters din sufletul și din gândurile mele!
Dar am greșit. Exiști, acum știu asta, exiști pentru noi în sufletele noastre. Exiști în fiecare sperață, în fiecare dorință și în fiecare an, de Crăciun, ne înveselești prin propriul tău spirit. Am fost pentru mult timp, în adolescență, unul din cei Șapte drumeți sărmani ai lui Ch. Dickens. Nu-mi găseam locul, eram supărată mereu, întristam pe toată lumea din jurul meu și nu înțelegeam ce e cu mine, până în Ajunul de Crăciun din 2011 când te-am regăsit într-un volum de texte cu o încărcătură spirituală puternică:„Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”. Am plâns la fiecare din ele, am plâns precum un copil. Am plâns de teamă, pentru că simțeam cum credința mea în tine revenea în sufletul meu trist. Sentimente vii, dorințe de mult uitate și un gând liniștitor mă făceau să zâmbesc cu lacrimi. Eram fericită, credeam într-o minune și aveam speranța unor vremuri mai bune.
Acum nu-mi mai lipsește nimic. Am tot ce-mi trebuie din punct de vedere material, singurul lucru pe care ți-l cer și o să ți-l cer toată viața mea este sănătate familiei mele. Atât, Moșule, atât vreau de la tine. De Crăciunul din acest an vreau să-ți dăruiesc eu ceva. Pe lângă această scrisoare, îți dăruiesc o poveste pe care să le-o citești nepoților tăi. E “Primul pom de Crăciun” de Henry Van Dyke, o poveste uimitoare care îți va înfrumuseța și ție dimineața de Crăciun, așa cum a înveselit-o și pe a noastră atâția ani de zile.

Crăciun fericit, Moșule!