Nea' Georgel și Școala de șoferi

Nea' Georgel, vecinul, și-a deschis acum vreo trei ani o mică afacere, potrivită pentru un sat precum Milcoiu: o Școală de șoferi pentru toți consătenii. Nu părea nimic complicat la început, mașină avea (un Logan albastru, nelipsitul Logan albastru), clineți destui, un sediu bine pus la punct (fostul grajd - doar și-a vândut calul și căruța pentru actele necesare deschiderii unei afaceri) și o nevastă care să-l susțină pe tot parcursul procesului (Tanti Măria). Dar ce te faci cu clientela, formată exclusiv din tineri de 18 ani și bătrâni care acum aveau și ei ocazia de a-ți reînnoi carnetul?
În trei ani de zile, Nea' Georgel nu a dus lipsă de peripeții. A văzut tot felul de oameni, tot felul de șoferi cu experiență, fără experiență, care învață ușor sau pentru care arta șofatului e de neatins.
Îmi este atât de limpede în minte imaginea lui Nea' Georgel venind supărat și cu pasul apăsat din capătul uliței spre casă și oprindu-se în fața porții mele.
- Ce-ai pățit, mă, Nea' Georgele, cine te-a supărat?
- Ce-ai mă Nicoleto că mă .. mă .. mă doare capul de atâta prostie ce e pe lumea asta.
- Iar te certă Tanti Măria?
- Nu Măria, unu' dă pă deal, cică el să dădea șofer șmecher și vine ieri la mine și-mi zice: Hai mă Nea' Georgele, îmi dai și mie niște lecții de șofat? La care io: Păi cum mă Gheorghe, nu știi tu să conduci ca un maestru, că așa te lăudai? Și ce zici că îmi zice el: Ba știu Nea' Georgele, știu, da' îmi iau și io mașină ca a lu' matale acuma și vreau să văd cum să conduce asta. Și io-i zic: Hai, mă, hai că te învăț, da dai și tu o bere dup-aia. Știu că e greu să iei carnetu' în zilele noastre. Să urcă el în mașină la volan, io în dreapta și atunci, mă Nicoleto, începe nebunia.
Îi zic: Hai, mă, bagă cheia în contact.
El: Unde-i bre contactu ăsta?
Io: Bă, ești prost? Păi dacă începurăm așa de la-nceput, ce facem mai încolo? N-ai zis mă că ai condus în Italia tiruri și mai știu io ce?
El: Ba da, bre, da' acolo trebuia să apăsăm pă buton, n-avea cheie d-asta.
Îi bag io cheia în contact, îl învăț cum să o pornească și plecăm. Pă drum, mă Nicoleto, să mă omoare și nu alta. Mergeam 300 de metri și trăgea la stânga, mai mergeam 200 de metri și trăgea spre dreapta. Îți dai seama că trebuia să fiu mereu atent că nebunu' ăsta mă băga în șanț din prima. Îl duc în oraș - și io prost! La primul semafor, îi zic să încetinească, el - apasă  blană pă accelerație și trece ca bou' prin intersecție. Noroc că nu venea nimic din stânga. În parcare, din prima îi zgârie unuia mașina. Bine că nu ne-a văzut nimeni, că am și plecat d-acolo. Da' ce m-a enervat pă mine cel mai tare, că pă drum îmi tot zicea că nu-l învăt nimic, că nu știe el cum am io școală dă șoferi, că io nu știu meserie. Și la un moment dat îi zic să oprească. Mă uit la el și-i spun: Bă Gheorghe, lasă-te bă dă șofat că nu e dă tine. Ești prea prost bă să conduci. Dă-te dracu jos din mașina mea până nu te iau la bătaie. N-o să-ți dea nimeni în vecii vecilor ție carnetu. La care Gheorghe al meu să dă jos din mașină, scoate portofelu' și trântește cu el dă capotă: Uite, bre, Nea' Georgele, că io am carnet, da' nu știu io să conduc cum trebe'!



Acest articol a fost sponsorizat de magazinul online de poșete din piele veritabilă Reeija.ro Reeija.ro, care ne-a oferit posibilitatea de a crea o poveste hazlie bazată, sau nu, pe fapte reale. 

Auris a mea

- Am remarcat o schimbare în comportamentul tău. S-a întâmplat ceva de la ultima şedinţă?
- Mda, dar cum v-aţi dat seama?
- Ei bine, de data aceasta nu ai mai trântit uşa la intrare, te-ai aşezat încet pe canapea, de parcă urma să stai în puf, eşti mai relaxat, ai coborât tonul vocii şi ăsta e doar începutul. Vrei să-mi spui ce s-a schimbat?
- Da. Weekend-ul acesta am cunoscut pe cineva.
- Continuă...
- Am cunoscut pe cineva foarte special.
- Da, am uitat că suferi şi de acest sindrom. Bine, atunci: unde ai cunoscut această persoană specială?
- La o petrecere în aer liber organizată de firma mea. V-am ascultat sfatul şi am acceptat să ies în public. Mai mult, am şi socializat.
- Şi cu ce ai ajuns până la locaţia petrecerii?
- Cu maşina unui coleg, bineînţeles.
- Revin cu aceeaşi întrebare de la fiecare şedinţă: maşina ta nu funcţionează?
- Revin cu acelaşi răspuns: Funcţionează în limite decente, dar e incomodă, scoate fum şi urăsc benzinăriile!
- Povesteşte-mi despre acea persoană specială pe care ai cunoscut-o.
- Am ajuns devreme la petrecere. Defapt, am ajuns primii la petrecere pentru că noi trebuia să aranjăm mesele pentru picnic, grătarele, scaunele şi toate cele. După un timp, au început să vină şi ceilalţi colegi. Au venit 10, 20, 30, apoi a început să-mi fie teamă. Simţeam că mă sufoc în marea aceea de oameni, voiam doar să scap mai repede. Am început să fug spre parcare, pentru că nu-mi mai puteam stăpâni lacrimile. Simţeam că toţi râd de mine pentru că nu am venit cu maşina mea la petrecere.
- Toţi de la petrecere veniseră cu maşinile personale?
- Nu, nu cred. Am văzut că unii au venit chiar şi cu taxi-urile. După cum spuneam, mă îndreptam repede spre parcare când am văzut-o pe ea la volanul unei maşini. Era încântătoare. Avea un look modern, dar totuşi rafinat şi elegant. Părea obişnuită, normală, dar eu ştiam, simţeam că e ceva special la ea. Era ceva ce-mi gâdila simţurile, ce trezea în mine o poftă ciudată de a o atinge. M-a văzut cum mă holbam insistent la ea - pentru că asta făceam, doamna doctor, mă holbam la ea de vreo 5 minute- şi m-a chemat lângă ea. Ei, atunci am simţit că explodez de plăcere cân...
- Domnule Petru, vă rog, aveţi grijă la limbaj.
- Când i-am simţit pielea catifelată mângâindu-mi coapsele. Când sunetele scoase îmi încântau auzul. Ochii îmi sclipeau la vederea acelor forme curbate îmbrăcate în nişte culori vii, atrăgătoare. O chema Auris, un nume ca de zeiţă. Ştiam că ea este aleasa. Ştiam, doamna doctor, că ea îmi va fi alături de acum înainte.
- Şi dacă pentru ea, tu nu erai alesul?
- Cum să nu fiu eu alesul...doar aş fi plătit pentru ea!?
- Ei asta e culmea! Dumneavoastră credeţi că toate femeile sunt de vânzare?
- Ce femei, doamnă, eu vorbesc de maşina acelei domnişoare, un hibrid superb de la Toyota. Am rugat-o pe fata de la volan să mă lase să o conduc pentru câteva minute, dar a început să strige că sunt un ciudat şi să ies din maşina ei. Am încercat să îi explic că Auris mă chemase, dar nu voia să înţeleagă. Am plecat de la petrecere direct la o reprezentanţă auto de la Toyota şi mi-am cumpărat o Auris numai pentru mine. Am condus-o chiar eu până acasă, doamna doctor.

- Şi cu maşina pe care o aveaţi în garaj ce aţi făcut?
- Am dat-o la fier vechi.
- Aţi dat o maşină de 50 000 de Euro la fier vechi pentru a face loc unui hibrid?
- Doamnă, cred că nu m-aţi ascultat până acum. La volanul acelei maşini mă simt răsfăţat, nu eu o conduc, ci ea, Auris mă conduce ca pe un cavaler din timpuri străvechi. În acel hibrid îmi permit să mă dezic de toate fricile date de societatea aceasta a discriminărilor făţişe. Sunt un alt om. Mă controlez, îmi stăpânesc fobiile şi simt că fac parte din ceva mai bun. Este o dublă emoţie: aceea de a conştientiza binele făcut lumii înconjurătoare prin tehnologia modernă a maşinii şi aceea de a te simţi respectat, în largul tău, răsfăţat la volan.
- Domnule Petru, cred că trebuie să mărim numărul şedinţelor la trei pe săptămână.

Locuința cameleon

Sunt urâtă. Am ochelari, coșuri, un aparat dentar cât casa și un stil vestimentar sec, fără pic de personalitate. Mai am un frate care arată ca făt-frumos în varianta Brad Pitt. Mama e o femeie superbă, elegantă, rafinată, care nu se lasă niciodată călcată în picioare și care e prietenă cu toată lumea. În schimb tata, ei bine tata este un bărbat scund, gras, dar cu o inteligență sclipitoare. Are bani, are faimă și prieteni pe măsură. Săptămâna trecută am fost invitați la unul din numeroșii lui prieteni, undeva la marginea Bucureștiului, pentru o petrecere aniversară. Deși de cele mai multe ori sunt lăsată acasă, sau refuz să merg cu ei la diferite ocazii, de data aceasta tata a insistat să îi însoțesc.
- O să-ți placă, fata mea, au o casă exact pe gustul tău și sunt o familie extraordinară.
- Nu o să-mi placă tată, sunt urătâ și o să râdă de mine.
- Ești superbă, fata mea și nimeni nu poate spune altceva.
- Bine tati...
Am încercat să mă aranjez cum am putut mai bine. Mi-am dat aparatul dentar jos pentru o seară, mi-am pus o rochie neagră, lungă, puțin machiaj, pantofi înalți și unul din colierele mamei primit de la doamna la care urma să mergem. Pe drum, simțeam cum inima îmi bătea din ce în ce mai tare, mâinile îmi tremurau de emoție, de teama umilințelor ce vin din partea celor din jur de fiecare dată când ies în public. Acel sentiment de teamă a dispărut, totuși, pentru câteva momente când l-am auzit pe tata certându-se cu șoferul.
- Cum, nu știi adresa? E LuxuryGifts.ro, ține-o minte!
Casa era peste așteptări. Frumusețea arhitecturii pălea în fața minunatei culori de cristal a casei. Ferestrele cu vitralii îți tăiau răsuflarea, pereții exteriori erau precum oglinzile, reflectând tot ce e mai bun într-o persoană. Aleea din fața casei era pavată cu cele mai frumoase și elegante ambalaje de cadou pe care le-am văzut vreodată. Intrarea era păzită de două statuete cu armură impunătoare, care te priveau și te salutau respectuos, fără a ține cont de statutul tău social, de aspect sau proastele maniere. În spatele ușilor de lemn sculptat se înfățișa o cameră de bal enormă, plină cu oameni eleganți, fericiți, care păreau să se simt bine: unii râdeau, alții dansau, fie socializau, făceau cunoștință cu ceilalți. O tânără domnișoară ne-a întâmpinat de cum am intrat pe ușă, oferindu-ne cadouri de bun venit. Am zâmbit și am dat din cap în semn de mulțumire. Voiam să văd cât mai repede ce este înăutru, dar mama mi-a dat peste mână și a strigat un NU răspicat prin simpla-i privire.
După ce am fost conduși în sala de bal,  câteva persoane s-au apropiat imediat de noi. O femeie înaltă, frumoasă, care avea un colier superb la gât, un bărbat elegant, impunător prin atitudine, o fată de vârsta mea, blondă, care avea și ea un colier la gât ce semăna izbitor cu al meu și un băiat foarte chipeș, brunet cu ochii negri. La prima vedere toți păreau excesiv de politicoși.
- Ah, familia Dobrescu, bine ați venit! Și toți își plecară capul în fața noastră, zâmbind.
- Bine v-am găsit, continuă tata fără nicio ezitare! V-am adus un cadou, o mică atenție, doamnă Luxury. La mulți ani și Domnul să vă ofere toată fericirea din lume.
- Vă mulțumesc, domnule Dobrescu. Venind din partea dumneavoastră, înseamnă nespus de mult. Dar cine este această încântătoare domnișoară?
       Eu? Vorbea de mine? Nu cred, doar a spus încântătoare, iar eu sunt multe lucruri, dar nu și încântătoare!
- Ea este Anne, fiica noastră cea mică, zise mama cu vocea răspicată. Spune draga mea și tu ceva, îmi șopti la ureche în timp ce mă apăsa ușor cu mâna pe umăr.
        În acel moment simțeam că leșin. Inima îmi bătea puternic, mâinile-mi tremurau, simțeam cum genunchii se-nmoaie, ochii erau înlăcrimați, iar privirea refuza să se ridice din pământ. Ce căutam eu acolo? Mă simțeam mai urâtă ca niciodată, înconjurată de atâta eleganță și frumusețe.
- Sunt Anne, încântată de cunoștință. Am izbutit în cele din urmă să rostesc.
- Noi suntem familia Luxury iar tu nu ai de ce să fii atât de emoționată. La noi toată lumea se simte bine, nimeni nu e marginalizat sau privit altfel. Casa noastră este și casa voastră pentru întreaga noapte. Voi sunteți acum parte din familia noastră. V-am invitat pentru a vă simți bine și pentru a uita, pentru câteva ore, de toate grijile și temerile ce însoțesc oamenii mereu. Această cameră de bal este zidul ce vă potejează împotriva răului exterior, a urâtului în toate formele lui grotești, a fricii de neintegrare, a lipsei de socializare. Aici, toți suntem frumoși. Uite, privește-te-n oglindă! Nu ești frumoasă?
        Ba eram. Eram mai frumoasă decât am fost vreodată. Nu-mi venea să cred. Nu mai aveam coșuri, părul îmi strălucea, buzele-mi erau colorate iar trupul îmi zâmbea revigorat. Mă simțeam normală, mă simțeam frumoasă, mă simțeam elegantă, mă simțeam bine. Acea petrecere a fost una din cele mai deosebite la care am fost. Familia Luxury m-a făcut să simt că mă pot integra, că pot socializa și pot uimi oamenii prin atitudine. Am râs, am dansat, am primit cadouri și mi-am făcut prieteni. Am înțeles de ce omul este înțeles ca o ființă socială. Am înțeles de ce avem nevoie de relațiile interumane. Am văzut ce înseamnă și cât înseamnă atitudinea blândă a unei familii cu renume în fața oamenilor obișnuiți cu temeri și probleme obișnuite.

Mai târziu, când am ajuns acasă, obosită de la minunata petrecere aniversară la care luasem parte, am îndrăznit să deschid, în sfârșit, cadoul. Era o oglinjoară de poșetă pe spatele căreia era inscripționat mesajul: Frumusețea ta stă în atitudinea cu care înfrunți lumea!

De-a oamenii

        Am încercat să aprind lumina, dar mâinile îmi tremurau prea tare pentru a-mi putea face loc prin întunericul umbrelor. Am încercat să te trezesc, dar parcă somnul tău era prea adânc pentru a putea fi deranjat de atingerile mele disperate. Am închis ochii, am inspirat adânc și-am răsuflat în reprize. Am știut că aceea va fi prima noapte din restul vieții mele de gelozie infantilă.
       Îmi amintesc când au început aceste vise. A fost acum două săptămâni, într-o noapte de marți. În acea zi am trecut printr-o călătorie virtuală în copilărie în timp ce priveam jocurile unor copii în parcul din fața blocului. Se jucau de-a mama și de-a tata, în timp ce eu mă jucam de-a copilul. Zâmbeam, dar sufletul îmi striga de durere: de ce am vrut oare să cresc? și cum pot fi, acum, geloasă pe niște copii pentru inocența și naivitatea cu care speră la o maturitate ruptă din basme? Și eu mă jucam de-a mama și de-a tata în copilărie. Niciunul dintre noi nu își dorea să fie copilul. Toți ne doream să fim oameni mari, să mergem la serviciu, să fim autoritari și să avem grijă de copiii noștri. Acum joc același rol de mamă, numai că teatralitatea gesturilor și a sentimentelor de teamă constantă nu mai poate fi transfigurată  în zâmbete nevinovate și distracție. Instinctul matern, mimat atunci de o mustrare bună dată copilului tău imaginar pentru o mică întârziere, m-a transformat acum într-o maestră în tacticile apărării și oferirii de siguranță copiilor mei, așa cum numai un soldat antrenat cu sudoare la ,,Școala de luptă” poate dobândi.

     Un vis ca o  amintire revigorantă îmi trezește un amalgam de sentimente vii, inima îmi tresare, sângele pulsează puternic la gândul primului joc de-a învârtitul sticlei. Am învățat, de-a lungul copilăriei, că există multe variante ale aceluiași joc. Uneori, trebuia să săruți cealaltă persoană, alteori îi dădeai o pedeapsă, dar de cele mai multe ori trebuia să stați pentru cinci minute într-o cameră, singuri, pe întuneric. Întotdeauna mă rugam să pot petrece cele cinci minute cu Petruț. Era cel mai drăguț băiat de la școală, cel mai popular și mereu înconjurat de fete frumoase. Am încercat de nenumărate ori să măsluiesc jocul în favoarea mea. Îmi era ciudă atunci când altă fată petrecea cele cinci minute cu băiatul drăguț cu ochi căprui care-mi făcea inima să tresare și-mi fura orice cuvânt cu simpla-i prezență. Le priveam cu ură, mă supăram pe ele zile întregi, mă purtam ca o persoană care luptă pentru propria-i viață, pentru că asta însemna el pentru mine: suflul pur al propriei mele existențe. Era totul pentru mine, dar el părea că nu mă remarcă deloc. Dezamăgită de rezultatele unui alt joc de-a învârtitul sticlei, m-am hotărât să fac eu primul pas. M-am dus la el, timidă și tremurând, l-am luat de mână și l-am dus în camera alăturată. I-am spus că vreau să petrecem cinci minute împreună, iar el mi-a răspuns cu un zâmbet. Mi-a șoptit apoi că toată noaptea încercase să învârtă sticla spre mine, dar pur și simplu nu reușea, parcă o urzeală a gândurilor bloca acea întâlnire. Mi-a mai spus că se bucură nespus că mi-am făcut curajul de a merge la el, că simțea un fior inexplicabil atunci când eu intram în încăpere, că îi era rușine să vorbească cu mine pentru că eram drăguță și niciodată nu știa ce să-mi spună.
      Am înțeles atunci că nu așteptarea este soluția, ci curajul, lupta pentru orice lucru care te poate face fericit. Trebuie să-ți înfrunți orice teamă de necunoscut, trebuie să-ți extinzi deprinderile pentru a ajunge acolo unde îți dorești. În viața de adult, relațiile interumane se transformă mai mult în niște ,,Jocurile foamei” contemporane în care lupta pentru supraviețuire se dă între cei care așteaptă să li se întâmple lucruri bune și cei care aleargă spre fericire.
Recunosc, cu rușine, că nu îmi amintesc când anume s-a produs această tranziție de la joaca de-a mama și de-a tata la rolul de mamă, sau de la învârte sticla la a pune stăpânire pe propria-mi viață și a lupta pentru vise și dorințe. Ceea ce știu este motivul pentru care un om are nevoie de astfel de experiențe în copilărie: inconștient, întâmplările cele mai vechi au un anumit mod de a te influența în deciziile viitoare. Fie că e vorba de un vis, fie că e vorba de un grup de copii, întotdeauna va exista ceva ce va trezi în tine acele trăiri din care acum, la maturitate sau mai devreme, ajungi să înțelegi și să extragi înțelegere, înțelepciune și puterea de a continua.

Joaca de-a Mario

Tehnologic vorbind, nu am fost și nu voi fi vreodată gamerița unui singur fel de joc, asta pentru că iubesc să
fac online ce nu pot face în realitate. Exemplu: dă-mi volanul unei mașini și ți-l voi conduce în cel mai apropiat șanț; dă-mi tastele pentru GTA Vice City și îți voi întrece punctajul maxim. Cele mai plăcute amintiri din tinerețe sunt momentele în care toată familia stătea înghesuită în fața unui monitor și jucam, pe rând, Mario la un Pentium 2, primul calculator pe care l-am primit de la părinți. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze și lacrimi în ochi cum îi priveam pe fratele și tatăl meu care jucau zi și noapte GTA, cum se certau, cum râdeau și ce urât înjurau atunci când șoferul nu putea să ia arma primită bonus. În boxe se auzeau numai bușituri, vocea sexy a unei femei care îți descria traseul, zgomotul motorului virtual turat la maxim și sunetul ce anunța primirea unei arme noi. Capacitățile acelui calculator nu erau multe, astfel că nici nu exista o varietate de jocuri pe care le puteau instala sau prelua de pe internet.
După ani, Mario a îmbătrânit, însă a luat cu el și acea nevinovăție și acel entuziasm care descriau diminețile de duminică în familie. Deși a fost îmbunătățit, transformat, preluat de anumite firme și remodelat, Mario a reușit să își păstreze renumele în rândul generațiilor de astăzi prin modul lui de a trezi în sufletele oamenilor nostalgia clipelor din copilărie în care acel bătrânel cu mustață era principalul punct de discuție între copii la școală, pe afară, în fața blocului sau în parc.
Acum, pentru a-ți satisface plăcerile în privința jocurilor online, ai nevoie de mult mai mult decât un Pentium 5 performant și dorința arzătoare de a conduce periculos sau de a face bani virtuali sau de a juca fotbal pe cel mai mare stadion din lume. Acum ai nevoie de o placă video cu o performanță excelentă, care să reușească să stăpânească viteza uluitoare a noului tău jucător din Fifa 2013 achiziționat cu trudă și multe ore pierdute. Ai nevoie de cunoștințe concrete despre ce model de placă video se potrivește cu laptopul/calculatorul tău, cu jocurile preferate, ai nevoie de îndrumare de la un specialist sau de părerea altor utilizatori cu privire la produsul ce urmează să fie achiziționat și, mai ales,  de un loc din care să ți-l achiziționezi, un loc sigur și cu cele mai bune prețuri de pe piață.

Am jucat pentru prima dată Monster Track la un prieten foarte bun care avea o placă video NVIDIA despre care părea că știe destul de multe, însă țin foarte bine minte cum fratele meu mereu îmi spunea că AMD este cea mai bună placă video de pe piață la ora actuală. Am iubit acel joc de la prima bușitură și am știut că acela va fi motivul viitoarelor mele nopți nedormite. Mi-am cumpărat un laptop performant, special pentru gamerii înrăiți, și am început să caut mai multe informații despre placa video care s-ar potrivi cel mai bine. Spre fericirea mea, am găsit un site care îți pune la dispoziție tot ce ai nevoie pentru a-ți hrăni plăcerile de gamer: în primul rând, au un forum pentru gaming unde mai mulți cunoscători din domeniu și deținători ai diferitelor plăci și a altor componente discută despre performanțele și calitatea pieselor, despre  ce plăci video au mai apărut, care sunt cele mai bune, cele mai ieftine; apoi, au cel mai bun magazin online din domeniul tehnologiei moderne pe care l-am întâlnit, unde poți găsi de la piesele mici de calculatoare până la caulcatoarele în sine, laptopuri, aparate foto-video, electronice și, cel mai important, au o varietate de Plăci Video la un preț excelent.
Am înțeles, după multe ore pe forumul site-ului că ambele plăci video sunt performante, dar că noua AMD - Radeon R9 290X va fi disponibilă în curând și pe acest site, așa că m-am hotărât să aștept apariția noului model pentru că, ghici ce, odată cu achiziționarea noii plăci AMD voi primi un joc cadou: Battlefield 4.Și ce poate fi mai tentant decât siguranță, prețuri mici, actualitate și jocuri cadou?

Articol scris pentru Superblog 2013.

Incident cu ștampilă

Era o zi geroasă de octombrie. Afară ploua de aproape o zi, cu picături mici și dese. Eram în fața Sălii Palatului împreună cu alte o mie de persoane la aproape cinci grade Celsius. Era frig, dar niciunuia dintre noi nu ne păsa. Știam toți de ce suntem acolo și nimic, nici măcar vremea, nu ne-ar fi putut opri din a ne vedea idolul. În sfârșit, după atâta timp, frumoasa, excentrica Pink avea să vină în București pentru un concert. După aproape 6 ore de așteptat, se apropie o limuzină. Oamenii înnebunesc, încep să strige, să plângă, să cânte, se îmbulzesc spre gardurile de protecție, îi strigă numele fără încetare. Pink! Pink! Pink! O tânără de lângă mine leșină, o alta se dezbracă, toți tremurau de emoție. Eu, mică fiind de statură, m-am strecurat printre masele de carne care tremurau fără încetare, până am ajuns la gardul de protecție. Acolo am așteptat-o în liniște pe ea. Pink se apropia încet de noi. Era exact așa cum mi-am imaginat-o: zâmbăreață, colorată, cu o energie pozitivă și cu mult bun simț. S-a oprit, apoi, lângă fanii ei de care o despărțea doar un gard de protecție, și a început să dea autografe, să facă poze, să se lase pupată de fiecare fan în parte. Când a ajuns la mine, inima îmi bătea puternic, sângele îmi pulsa în vene, privirea mi se încețoșase, cuvintele pur și simplu nu mai ieșeau. Panicată, scot pixul pentru a-i cere un autograf, și...o șampilez.

Da! Ai citit bine, o ștampilez direct pe mâna dreaptă. ,,YOU ARE MY PRECIOUS”. În acel moment am realizat ce gafă colosală am putut face. Bodyguarzii se apropiau rapid de mine, ceilalți fani se uitau urât, iar impresarul lui Pink a început să înjure...Numai ea a rămas calmă și cu zâmbetul pe buze. Distrată de incident, m-a întrebat dacă e cerneală permanentă și de unde am acel pix cu ștampilă foarte ingenios, pentru că i-ar plăcea și ei unul. Ah, nici nu pot descrie în cuvinte ce am simțit când, nu numai că m-a salvat de bărbații aceia mari și fioroși, dar am avut și onoarea de a-i oferi un cadou. I-am înmânat cu mândrie pixul cu ștampilă proaspăt achiziționat, am pupat-o, am îmbrățișat-o, am făcut o poză cu ea și am primit și un card pentru backstage. Bineînțeles că după ce a primit pixul tot staff-ul era era plin de ștampile cu ,,YOU ARE MY PRECIOUS”, inclusiv eu. A fost cel mai bun concert la care am fost vreodată, plus că am avut ocazia de a vedea pregătirile de dincolo de scenă și am fost aproape de artistul meu preferat pentru mai mult timp și toate datorită pixului meu cu ștampilă personalizat.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Jocurile minții

Pe o străduță lăturalnică din marele New York se găsește un club select, frecventat de cei mai arătoși bărbați din oraș. Pentru a zecea oară, se afla și ea acolo, Anne, împreună cu trei dintre cele mai bune prietene ale ei. E o zi de sâmbătă, octombrie, iar vremea urâtă de afară pălea în fața atmosferei înviorate din club. Anne era, însă, distrasă de la distracția din jur. Privirea pierdută, poziția neglijentă și paharele goale din fața ei erau semne ale unei evidente dezamăgiri.
- Nu mai vine, șopti Anne, necrezând că o va auzi cineva.
- Ba sigur că vine, draga mea, mai așteaptă puțin și ai să vezi, o încurajă una din prietene.
- Ei și dacă vine ce, și așa tu nu îi spui nimic. Doar stai și te uiți la el toată noaptea de vreo zece sâmbete încoace.
- Ce răutăcioasă mai ești. În seara asta chiar voiam să  mă duc la el!
- Ei bine, o să vedem. Uite cine tocmai a intrat pe ușă.
Deși era cu spatele, i-a simțit imediat prezența. Inima a început să-i bată tare, mâinile îi tremurau, sângele pulsa în vene, o senzație de extaz și frică îi cuprinsese întreg corpul. Nu mai putea vorbi, însă ochii ei  trădau orice fel de indiferență. Pentru că el nu îi era indiferent, el era totul, motivul pentru care ea era pentru a zecea oară în acel loc.
- Hai fată, du-te!
Dar Anne nu mai auzea nimic, nici muzica, nici gălăgia, nici cuvintele prietenelor. Își auzea numai bătăile inimii și amalgamul de gânduri ce încercau să-i dicteze următoarea mișcare.
                                                                        

 ***

În fiecare seară, închid ochii și îmi amintesc cu plăcere noaptea în care l-am întâlnit. După multe rugăminți, am acceptat să merg cu pritenele într-un club select pe care ele îl mai frecventau, uneori, fără mine. Era muzică bună, dar foarte aglomerat. Oamenii stăteau înghesuiți, lipiți unii de alți, dar părea că nu deranjează pe nimeni: erau în acel club cei mai frumoși bărbați pe care i-am văzut vreodată în întreg orașul, parcă era o convenție a bărbaților sexy. Emoțiile și freamătul din stomac au fost prezente încă de la început - mereu m-am simțit rușinată când am fost înconjurată de mai mulți bărbați. Ne-am așezat la o masă într-un colț al încăperii de unde îi puteai privi pe toți. Băieți au venit mereu la masa noastră, flirtând și cumpărându-ne băuturi, dar niciunul nu m-a atras în mod deosebit. Aproape plictisită, ușor frustrată și deranjată de mirosul înecăcios de fum, m-am ridicat de la masă pentru a lua o gură de aer proaspăt. În drum spre ieșire, l-am simțit: cel mai senzual, sexy, excitant parfum bărbătesc pe care l-am mirosit vreodată.

 M-am uitat în jur, după deținător, dar niciunul nu părea demn de un asemenea miros. Mi-am făcut loc printre masele de mușchi și prostie când l-am văzut stând la bar, singur, în fața unui pahar de whiskey  fin. Pentru o secundă, inima mi-a tresărit puternic. El da, el era potrivit pentru a purta un asemenea parfum. Super Playboy-ul ce se arăta în fața mea mă făcea să tremur numai cu o privire. Avea o postură seducătoare, niște ochi încrezători și un miros demențial. Am vrut să mă apropii de el, să-i șoptesc ceva sexy, ca în filme, să-l iau de mână și să plecăm amândoi din acel club. În timp ce mintea mea crea tot felul de scenarii, o altă fată se așeză lângă el. Dezamăgită și enervată la culme, m-am întors în colțul fetelor mele. De ce nu am putut să-i spun ceva? De ce m-am fâstâcit atât?

***

De fiecare dată când credea că și-a făcut suficient curaj să meargă la el, o senzație de teamă îi acapara întreg corpul și nu se mai putea mișca. Dar seara aceasta era specială. Anne părea mai încrezătoare ca niciodată într-o rochie neagră, mulată, cu spatele gol ce îi dezvăluia tatuajul micuț, dar sexy. Jocul seducției ce se ducea deja în mintea ei se citea în fiecare privire, în fiecare gest. Părea sigură că în seara asta super-puterile lui de bărbat irezistibil vor fi învinse de tandrețea trupului ei firav.

Printr-un gest lasciv, Anne se ridică de pe scaunul din colț și porni, încet, către el. Super Playboy-ul, așa cum îl numea ea, era la bar, înconjurat de nenumărate fete frumoase și de câțiva dintre prietenii lui. Chiar înainte de a ajunge la bar, el se întoarse către Anne, atras parcă de finețea cu care ea pășea. Ajunsă în fața lui, Anne scoase un bilețel din geantă, i-l înmână tremurând și ieși, alergând mai mult, din club. După două minute, Super Playboy o urmă.
Atracția dintre cei doi s-a concretizat printr-un timid schimb de bilețele. Ea - fata rușinoasă din colțul clubului, care refuza pe oricine nu era El și care spera, complota, înnebunea, simțea parfumul lui în fiecare por al existenței sale. El - Super Playboy-ul mai multor femei, singurul demn de mirosul seducției, distrugătorul miturilor nefondate ale flirturilor, cucerea inimi prin simpla-i existență.
Curios din fire, am căutat biletul Annei:

Simt iubire în fiecare por al ființei mele.
Ai dezgolit fericirea în forma ei cea mai frumoasă,
și m-ai învelit cu ea. I-ai dat cele mai îndrăznețe culori, ai tăiat-o, ai modelat-o, ai reparat-o!
și astfel, te doresc. De-atâta timp îmi știi purtarea, și o-ndrăgești,
ba chiar mă ierți și mă dezveți de forme brute de tristețe.
mă îmbeți cu parfum și mă săruți pasional.
mă atingi din privi de sus până jos 
iar eu, temătoare, te aștept acum, învăluită de dor și de mister.

Articol scris pentru SuperBlog 2013