De-a oamenii

        Am încercat să aprind lumina, dar mâinile îmi tremurau prea tare pentru a-mi putea face loc prin întunericul umbrelor. Am încercat să te trezesc, dar parcă somnul tău era prea adânc pentru a putea fi deranjat de atingerile mele disperate. Am închis ochii, am inspirat adânc și-am răsuflat în reprize. Am știut că aceea va fi prima noapte din restul vieții mele de gelozie infantilă.
       Îmi amintesc când au început aceste vise. A fost acum două săptămâni, într-o noapte de marți. În acea zi am trecut printr-o călătorie virtuală în copilărie în timp ce priveam jocurile unor copii în parcul din fața blocului. Se jucau de-a mama și de-a tata, în timp ce eu mă jucam de-a copilul. Zâmbeam, dar sufletul îmi striga de durere: de ce am vrut oare să cresc? și cum pot fi, acum, geloasă pe niște copii pentru inocența și naivitatea cu care speră la o maturitate ruptă din basme? Și eu mă jucam de-a mama și de-a tata în copilărie. Niciunul dintre noi nu își dorea să fie copilul. Toți ne doream să fim oameni mari, să mergem la serviciu, să fim autoritari și să avem grijă de copiii noștri. Acum joc același rol de mamă, numai că teatralitatea gesturilor și a sentimentelor de teamă constantă nu mai poate fi transfigurată  în zâmbete nevinovate și distracție. Instinctul matern, mimat atunci de o mustrare bună dată copilului tău imaginar pentru o mică întârziere, m-a transformat acum într-o maestră în tacticile apărării și oferirii de siguranță copiilor mei, așa cum numai un soldat antrenat cu sudoare la ,,Școala de luptă” poate dobândi.

     Un vis ca o  amintire revigorantă îmi trezește un amalgam de sentimente vii, inima îmi tresare, sângele pulsează puternic la gândul primului joc de-a învârtitul sticlei. Am învățat, de-a lungul copilăriei, că există multe variante ale aceluiași joc. Uneori, trebuia să săruți cealaltă persoană, alteori îi dădeai o pedeapsă, dar de cele mai multe ori trebuia să stați pentru cinci minute într-o cameră, singuri, pe întuneric. Întotdeauna mă rugam să pot petrece cele cinci minute cu Petruț. Era cel mai drăguț băiat de la școală, cel mai popular și mereu înconjurat de fete frumoase. Am încercat de nenumărate ori să măsluiesc jocul în favoarea mea. Îmi era ciudă atunci când altă fată petrecea cele cinci minute cu băiatul drăguț cu ochi căprui care-mi făcea inima să tresare și-mi fura orice cuvânt cu simpla-i prezență. Le priveam cu ură, mă supăram pe ele zile întregi, mă purtam ca o persoană care luptă pentru propria-i viață, pentru că asta însemna el pentru mine: suflul pur al propriei mele existențe. Era totul pentru mine, dar el părea că nu mă remarcă deloc. Dezamăgită de rezultatele unui alt joc de-a învârtitul sticlei, m-am hotărât să fac eu primul pas. M-am dus la el, timidă și tremurând, l-am luat de mână și l-am dus în camera alăturată. I-am spus că vreau să petrecem cinci minute împreună, iar el mi-a răspuns cu un zâmbet. Mi-a șoptit apoi că toată noaptea încercase să învârtă sticla spre mine, dar pur și simplu nu reușea, parcă o urzeală a gândurilor bloca acea întâlnire. Mi-a mai spus că se bucură nespus că mi-am făcut curajul de a merge la el, că simțea un fior inexplicabil atunci când eu intram în încăpere, că îi era rușine să vorbească cu mine pentru că eram drăguță și niciodată nu știa ce să-mi spună.
      Am înțeles atunci că nu așteptarea este soluția, ci curajul, lupta pentru orice lucru care te poate face fericit. Trebuie să-ți înfrunți orice teamă de necunoscut, trebuie să-ți extinzi deprinderile pentru a ajunge acolo unde îți dorești. În viața de adult, relațiile interumane se transformă mai mult în niște ,,Jocurile foamei” contemporane în care lupta pentru supraviețuire se dă între cei care așteaptă să li se întâmple lucruri bune și cei care aleargă spre fericire.
Recunosc, cu rușine, că nu îmi amintesc când anume s-a produs această tranziție de la joaca de-a mama și de-a tata la rolul de mamă, sau de la învârte sticla la a pune stăpânire pe propria-mi viață și a lupta pentru vise și dorințe. Ceea ce știu este motivul pentru care un om are nevoie de astfel de experiențe în copilărie: inconștient, întâmplările cele mai vechi au un anumit mod de a te influența în deciziile viitoare. Fie că e vorba de un vis, fie că e vorba de un grup de copii, întotdeauna va exista ceva ce va trezi în tine acele trăiri din care acum, la maturitate sau mai devreme, ajungi să înțelegi și să extragi înțelegere, înțelepciune și puterea de a continua.