luni, 21 octombrie 2013

Jocurile minții

Pe o străduță lăturalnică din marele New York se găsește un club select, frecventat de cei mai arătoși bărbați din oraș. Pentru a zecea oară, se afla și ea acolo, Anne, împreună cu trei dintre cele mai bune prietene ale ei. E o zi de sâmbătă, octombrie, iar vremea urâtă de afară pălea în fața atmosferei înviorate din club. Anne era, însă, distrasă de la distracția din jur. Privirea pierdută, poziția neglijentă și paharele goale din fața ei erau semne ale unei evidente dezamăgiri.
- Nu mai vine, șopti Anne, necrezând că o va auzi cineva.
- Ba sigur că vine, draga mea, mai așteaptă puțin și ai să vezi, o încurajă una din prietene.
- Ei și dacă vine ce, și așa tu nu îi spui nimic. Doar stai și te uiți la el toată noaptea de vreo zece sâmbete încoace.
- Ce răutăcioasă mai ești. În seara asta chiar voiam să  mă duc la el!
- Ei bine, o să vedem. Uite cine tocmai a intrat pe ușă.
Deși era cu spatele, i-a simțit imediat prezența. Inima a început să-i bată tare, mâinile îi tremurau, sângele pulsa în vene, o senzație de extaz și frică îi cuprinsese întreg corpul. Nu mai putea vorbi, însă ochii ei  trădau orice fel de indiferență. Pentru că el nu îi era indiferent, el era totul, motivul pentru care ea era pentru a zecea oară în acel loc.
- Hai fată, du-te!
Dar Anne nu mai auzea nimic, nici muzica, nici gălăgia, nici cuvintele prietenelor. Își auzea numai bătăile inimii și amalgamul de gânduri ce încercau să-i dicteze următoarea mișcare.
                                                                        

 ***

În fiecare seară, închid ochii și îmi amintesc cu plăcere noaptea în care l-am întâlnit. După multe rugăminți, am acceptat să merg cu pritenele într-un club select pe care ele îl mai frecventau, uneori, fără mine. Era muzică bună, dar foarte aglomerat. Oamenii stăteau înghesuiți, lipiți unii de alți, dar părea că nu deranjează pe nimeni: erau în acel club cei mai frumoși bărbați pe care i-am văzut vreodată în întreg orașul, parcă era o convenție a bărbaților sexy. Emoțiile și freamătul din stomac au fost prezente încă de la început - mereu m-am simțit rușinată când am fost înconjurată de mai mulți bărbați. Ne-am așezat la o masă într-un colț al încăperii de unde îi puteai privi pe toți. Băieți au venit mereu la masa noastră, flirtând și cumpărându-ne băuturi, dar niciunul nu m-a atras în mod deosebit. Aproape plictisită, ușor frustrată și deranjată de mirosul înecăcios de fum, m-am ridicat de la masă pentru a lua o gură de aer proaspăt. În drum spre ieșire, l-am simțit: cel mai senzual, sexy, excitant parfum bărbătesc pe care l-am mirosit vreodată.
 M-am uitat în jur, după deținător, dar niciunul nu părea demn de un asemenea miros. Mi-am făcut loc printre masele de mușchi și prostie când l-am văzut stând la bar, singur, în fața unui pahar de whiskey  fin. Pentru o secundă, inima mi-a tresărit puternic. El da, el era potrivit pentru a purta un asemenea parfum. Super Playboy-ul ce se arăta în fața mea mă făcea să tremur numai cu o privire. Avea o postură seducătoare, niște ochi încrezători și un miros demențial. Am vrut să mă apropii de el, să-i șoptesc ceva sexy, ca în filme, să-l iau de mână și să plecăm amândoi din acel club. În timp ce mintea mea crea tot felul de scenarii, o altă fată se așeză lângă el. Dezamăgită și enervată la culme, m-am întors în colțul fetelor mele. De ce nu am putut să-i spun ceva? De ce m-am fâstâcit atât?


***

De fiecare dată când credea că și-a făcut suficient curaj să meargă la el, o senzație de teamă îi acapara întreg corpul și nu se mai putea mișca. Dar seara aceasta era specială. Anne părea mai încrezătoare ca niciodată într-o rochie neagră, mulată, cu spatele gol ce îi dezvăluia tatuajul micuț, dar sexy. Jocul seducției ce se ducea deja în mintea ei se citea în fiecare privire, în fiecare gest. Părea sigură că în seara asta super-puterile lui de bărbat irezistibil vor fi învinse de tandrețea trupului ei firav.
Printr-un gest lasciv, Anne se ridică de pe scaunul din colț și porni, încet, către el. Super Playboy-ul, așa cum îl numea ea, era la bar, înconjurat de nenumărate fete frumoase și de câțiva dintre prietenii lui. Chiar înainte de a ajunge la bar, el se întoarse către Anne, atras parcă de finețea cu care ea pășea. Ajunsă în fața lui, Anne scoase un bilețel din geantă, i-l înmână tremurând și ieși, alergând mai mult, din club. După două minute, Super Playboy o urmă.
Atracția dintre cei doi s-a concretizat printr-un timid schimb de bilețele. Ea - fata rușinoasă din colțul clubului, care refuza pe oricine nu era El și care spera, complota, înnebunea, simțea parfumul lui în fiecare por al existenței sale. El - Super Playboy-ul mai multor femei, singurul demn de mirosul seducției, distrugătorul miturilor nefondate ale flirturilor, cucerea inimi prin simpla-i existență.
Curios din fire, am căutat biletul Annei:

Simt iubire în fiecare por al ființei mele.
Ai dezgolit fericirea în forma ei cea mai frumoasă,
și m-ai învelit cu ea. I-ai dat cele mai îndrăznețe culori, ai tăiat-o, ai modelat-o, ai reparat-o!
și astfel, te doresc. De-atâta timp îmi știi purtarea, și o-ndrăgești,
ba chiar mă ierți și mă dezveți de forme brute de tristețe.

mă îmbeți cu parfum și mă săruți pasional.
mă atingi din privi de sus până jos 
iar eu, temătoare, te aștept acum, învăluită de dor și de mister.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Niciun comentariu: