Locuința cameleon

Sunt urâtă. Am ochelari, coșuri, un aparat dentar cât casa și un stil vestimentar sec, fără pic de personalitate. Mai am un frate care arată ca făt-frumos în varianta Brad Pitt. Mama e o femeie superbă, elegantă, rafinată, care nu se lasă niciodată călcată în picioare și care e prietenă cu toată lumea. În schimb tata, ei bine tata este un bărbat scund, gras, dar cu o inteligență sclipitoare. Are bani, are faimă și prieteni pe măsură. Săptămâna trecută am fost invitați la unul din numeroșii lui prieteni, undeva la marginea Bucureștiului, pentru o petrecere aniversară. Deși de cele mai multe ori sunt lăsată acasă, sau refuz să merg cu ei la diferite ocazii, de data aceasta tata a insistat să îi însoțesc.
- O să-ți placă, fata mea, au o casă exact pe gustul tău și sunt o familie extraordinară.
- Nu o să-mi placă tată, sunt urătâ și o să râdă de mine.
- Ești superbă, fata mea și nimeni nu poate spune altceva.
- Bine tati...
Am încercat să mă aranjez cum am putut mai bine. Mi-am dat aparatul dentar jos pentru o seară, mi-am pus o rochie neagră, lungă, puțin machiaj, pantofi înalți și unul din colierele mamei primit de la doamna la care urma să mergem. Pe drum, simțeam cum inima îmi bătea din ce în ce mai tare, mâinile îmi tremurau de emoție, de teama umilințelor ce vin din partea celor din jur de fiecare dată când ies în public. Acel sentiment de teamă a dispărut, totuși, pentru câteva momente când l-am auzit pe tata certându-se cu șoferul.
- Cum, nu știi adresa? E LuxuryGifts.ro, ține-o minte!
Casa era peste așteptări. Frumusețea arhitecturii pălea în fața minunatei culori de cristal a casei. Ferestrele cu vitralii îți tăiau răsuflarea, pereții exteriori erau precum oglinzile, reflectând tot ce e mai bun într-o persoană. Aleea din fața casei era pavată cu cele mai frumoase și elegante ambalaje de cadou pe care le-am văzut vreodată. Intrarea era păzită de două statuete cu armură impunătoare, care te priveau și te salutau respectuos, fără a ține cont de statutul tău social, de aspect sau proastele maniere. În spatele ușilor de lemn sculptat se înfățișa o cameră de bal enormă, plină cu oameni eleganți, fericiți, care păreau să se simt bine: unii râdeau, alții dansau, fie socializau, făceau cunoștință cu ceilalți. O tânără domnișoară ne-a întâmpinat de cum am intrat pe ușă, oferindu-ne cadouri de bun venit. Am zâmbit și am dat din cap în semn de mulțumire. Voiam să văd cât mai repede ce este înăutru, dar mama mi-a dat peste mână și a strigat un NU răspicat prin simpla-i privire.
După ce am fost conduși în sala de bal,  câteva persoane s-au apropiat imediat de noi. O femeie înaltă, frumoasă, care avea un colier superb la gât, un bărbat elegant, impunător prin atitudine, o fată de vârsta mea, blondă, care avea și ea un colier la gât ce semăna izbitor cu al meu și un băiat foarte chipeș, brunet cu ochii negri. La prima vedere toți păreau excesiv de politicoși.
- Ah, familia Dobrescu, bine ați venit! Și toți își plecară capul în fața noastră, zâmbind.
- Bine v-am găsit, continuă tata fără nicio ezitare! V-am adus un cadou, o mică atenție, doamnă Luxury. La mulți ani și Domnul să vă ofere toată fericirea din lume.
- Vă mulțumesc, domnule Dobrescu. Venind din partea dumneavoastră, înseamnă nespus de mult. Dar cine este această încântătoare domnișoară?
       Eu? Vorbea de mine? Nu cred, doar a spus încântătoare, iar eu sunt multe lucruri, dar nu și încântătoare!
- Ea este Anne, fiica noastră cea mică, zise mama cu vocea răspicată. Spune draga mea și tu ceva, îmi șopti la ureche în timp ce mă apăsa ușor cu mâna pe umăr.
        În acel moment simțeam că leșin. Inima îmi bătea puternic, mâinile-mi tremurau, simțeam cum genunchii se-nmoaie, ochii erau înlăcrimați, iar privirea refuza să se ridice din pământ. Ce căutam eu acolo? Mă simțeam mai urâtă ca niciodată, înconjurată de atâta eleganță și frumusețe.
- Sunt Anne, încântată de cunoștință. Am izbutit în cele din urmă să rostesc.
- Noi suntem familia Luxury iar tu nu ai de ce să fii atât de emoționată. La noi toată lumea se simte bine, nimeni nu e marginalizat sau privit altfel. Casa noastră este și casa voastră pentru întreaga noapte. Voi sunteți acum parte din familia noastră. V-am invitat pentru a vă simți bine și pentru a uita, pentru câteva ore, de toate grijile și temerile ce însoțesc oamenii mereu. Această cameră de bal este zidul ce vă potejează împotriva răului exterior, a urâtului în toate formele lui grotești, a fricii de neintegrare, a lipsei de socializare. Aici, toți suntem frumoși. Uite, privește-te-n oglindă! Nu ești frumoasă?
        Ba eram. Eram mai frumoasă decât am fost vreodată. Nu-mi venea să cred. Nu mai aveam coșuri, părul îmi strălucea, buzele-mi erau colorate iar trupul îmi zâmbea revigorat. Mă simțeam normală, mă simțeam frumoasă, mă simțeam elegantă, mă simțeam bine. Acea petrecere a fost una din cele mai deosebite la care am fost. Familia Luxury m-a făcut să simt că mă pot integra, că pot socializa și pot uimi oamenii prin atitudine. Am râs, am dansat, am primit cadouri și mi-am făcut prieteni. Am înțeles de ce omul este înțeles ca o ființă socială. Am înțeles de ce avem nevoie de relațiile interumane. Am văzut ce înseamnă și cât înseamnă atitudinea blândă a unei familii cu renume în fața oamenilor obișnuiți cu temeri și probleme obișnuite.

Mai târziu, când am ajuns acasă, obosită de la minunata petrecere aniversară la care luasem parte, am îndrăznit să deschid, în sfârșit, cadoul. Era o oglinjoară de poșetă pe spatele căreia era inscripționat mesajul: Frumusețea ta stă în atitudinea cu care înfrunți lumea!

De-a oamenii

        Am încercat să aprind lumina, dar mâinile îmi tremurau prea tare pentru a-mi putea face loc prin întunericul umbrelor. Am încercat să te trezesc, dar parcă somnul tău era prea adânc pentru a putea fi deranjat de atingerile mele disperate. Am închis ochii, am inspirat adânc și-am răsuflat în reprize. Am știut că aceea va fi prima noapte din restul vieții mele de gelozie infantilă.
       Îmi amintesc când au început aceste vise. A fost acum două săptămâni, într-o noapte de marți. În acea zi am trecut printr-o călătorie virtuală în copilărie în timp ce priveam jocurile unor copii în parcul din fața blocului. Se jucau de-a mama și de-a tata, în timp ce eu mă jucam de-a copilul. Zâmbeam, dar sufletul îmi striga de durere: de ce am vrut oare să cresc? și cum pot fi, acum, geloasă pe niște copii pentru inocența și naivitatea cu care speră la o maturitate ruptă din basme? Și eu mă jucam de-a mama și de-a tata în copilărie. Niciunul dintre noi nu își dorea să fie copilul. Toți ne doream să fim oameni mari, să mergem la serviciu, să fim autoritari și să avem grijă de copiii noștri. Acum joc același rol de mamă, numai că teatralitatea gesturilor și a sentimentelor de teamă constantă nu mai poate fi transfigurată  în zâmbete nevinovate și distracție. Instinctul matern, mimat atunci de o mustrare bună dată copilului tău imaginar pentru o mică întârziere, m-a transformat acum într-o maestră în tacticile apărării și oferirii de siguranță copiilor mei, așa cum numai un soldat antrenat cu sudoare la ,,Școala de luptă” poate dobândi.

     Un vis ca o  amintire revigorantă îmi trezește un amalgam de sentimente vii, inima îmi tresare, sângele pulsează puternic la gândul primului joc de-a învârtitul sticlei. Am învățat, de-a lungul copilăriei, că există multe variante ale aceluiași joc. Uneori, trebuia să săruți cealaltă persoană, alteori îi dădeai o pedeapsă, dar de cele mai multe ori trebuia să stați pentru cinci minute într-o cameră, singuri, pe întuneric. Întotdeauna mă rugam să pot petrece cele cinci minute cu Petruț. Era cel mai drăguț băiat de la școală, cel mai popular și mereu înconjurat de fete frumoase. Am încercat de nenumărate ori să măsluiesc jocul în favoarea mea. Îmi era ciudă atunci când altă fată petrecea cele cinci minute cu băiatul drăguț cu ochi căprui care-mi făcea inima să tresare și-mi fura orice cuvânt cu simpla-i prezență. Le priveam cu ură, mă supăram pe ele zile întregi, mă purtam ca o persoană care luptă pentru propria-i viață, pentru că asta însemna el pentru mine: suflul pur al propriei mele existențe. Era totul pentru mine, dar el părea că nu mă remarcă deloc. Dezamăgită de rezultatele unui alt joc de-a învârtitul sticlei, m-am hotărât să fac eu primul pas. M-am dus la el, timidă și tremurând, l-am luat de mână și l-am dus în camera alăturată. I-am spus că vreau să petrecem cinci minute împreună, iar el mi-a răspuns cu un zâmbet. Mi-a șoptit apoi că toată noaptea încercase să învârtă sticla spre mine, dar pur și simplu nu reușea, parcă o urzeală a gândurilor bloca acea întâlnire. Mi-a mai spus că se bucură nespus că mi-am făcut curajul de a merge la el, că simțea un fior inexplicabil atunci când eu intram în încăpere, că îi era rușine să vorbească cu mine pentru că eram drăguță și niciodată nu știa ce să-mi spună.
      Am înțeles atunci că nu așteptarea este soluția, ci curajul, lupta pentru orice lucru care te poate face fericit. Trebuie să-ți înfrunți orice teamă de necunoscut, trebuie să-ți extinzi deprinderile pentru a ajunge acolo unde îți dorești. În viața de adult, relațiile interumane se transformă mai mult în niște ,,Jocurile foamei” contemporane în care lupta pentru supraviețuire se dă între cei care așteaptă să li se întâmple lucruri bune și cei care aleargă spre fericire.
Recunosc, cu rușine, că nu îmi amintesc când anume s-a produs această tranziție de la joaca de-a mama și de-a tata la rolul de mamă, sau de la învârte sticla la a pune stăpânire pe propria-mi viață și a lupta pentru vise și dorințe. Ceea ce știu este motivul pentru care un om are nevoie de astfel de experiențe în copilărie: inconștient, întâmplările cele mai vechi au un anumit mod de a te influența în deciziile viitoare. Fie că e vorba de un vis, fie că e vorba de un grup de copii, întotdeauna va exista ceva ce va trezi în tine acele trăiri din care acum, la maturitate sau mai devreme, ajungi să înțelegi și să extragi înțelegere, înțelepciune și puterea de a continua.

Joaca de-a Mario

Tehnologic vorbind, nu am fost și nu voi fi vreodată gamerița unui singur fel de joc, asta pentru că iubesc să
fac online ce nu pot face în realitate. Exemplu: dă-mi volanul unei mașini și ți-l voi conduce în cel mai apropiat șanț; dă-mi tastele pentru GTA Vice City și îți voi întrece punctajul maxim. Cele mai plăcute amintiri din tinerețe sunt momentele în care toată familia stătea înghesuită în fața unui monitor și jucam, pe rând, Mario la un Pentium 2, primul calculator pe care l-am primit de la părinți. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze și lacrimi în ochi cum îi priveam pe fratele și tatăl meu care jucau zi și noapte GTA, cum se certau, cum râdeau și ce urât înjurau atunci când șoferul nu putea să ia arma primită bonus. În boxe se auzeau numai bușituri, vocea sexy a unei femei care îți descria traseul, zgomotul motorului virtual turat la maxim și sunetul ce anunța primirea unei arme noi. Capacitățile acelui calculator nu erau multe, astfel că nici nu exista o varietate de jocuri pe care le puteau instala sau prelua de pe internet.
După ani, Mario a îmbătrânit, însă a luat cu el și acea nevinovăție și acel entuziasm care descriau diminețile de duminică în familie. Deși a fost îmbunătățit, transformat, preluat de anumite firme și remodelat, Mario a reușit să își păstreze renumele în rândul generațiilor de astăzi prin modul lui de a trezi în sufletele oamenilor nostalgia clipelor din copilărie în care acel bătrânel cu mustață era principalul punct de discuție între copii la școală, pe afară, în fața blocului sau în parc.
Acum, pentru a-ți satisface plăcerile în privința jocurilor online, ai nevoie de mult mai mult decât un Pentium 5 performant și dorința arzătoare de a conduce periculos sau de a face bani virtuali sau de a juca fotbal pe cel mai mare stadion din lume. Acum ai nevoie de o placă video cu o performanță excelentă, care să reușească să stăpânească viteza uluitoare a noului tău jucător din Fifa 2013 achiziționat cu trudă și multe ore pierdute. Ai nevoie de cunoștințe concrete despre ce model de placă video se potrivește cu laptopul/calculatorul tău, cu jocurile preferate, ai nevoie de îndrumare de la un specialist sau de părerea altor utilizatori cu privire la produsul ce urmează să fie achiziționat și, mai ales,  de un loc din care să ți-l achiziționezi, un loc sigur și cu cele mai bune prețuri de pe piață.

Am jucat pentru prima dată Monster Track la un prieten foarte bun care avea o placă video NVIDIA despre care părea că știe destul de multe, însă țin foarte bine minte cum fratele meu mereu îmi spunea că AMD este cea mai bună placă video de pe piață la ora actuală. Am iubit acel joc de la prima bușitură și am știut că acela va fi motivul viitoarelor mele nopți nedormite. Mi-am cumpărat un laptop performant, special pentru gamerii înrăiți, și am început să caut mai multe informații despre placa video care s-ar potrivi cel mai bine. Spre fericirea mea, am găsit un site care îți pune la dispoziție tot ce ai nevoie pentru a-ți hrăni plăcerile de gamer: în primul rând, au un forum pentru gaming unde mai mulți cunoscători din domeniu și deținători ai diferitelor plăci și a altor componente discută despre performanțele și calitatea pieselor, despre  ce plăci video au mai apărut, care sunt cele mai bune, cele mai ieftine; apoi, au cel mai bun magazin online din domeniul tehnologiei moderne pe care l-am întâlnit, unde poți găsi de la piesele mici de calculatoare până la caulcatoarele în sine, laptopuri, aparate foto-video, electronice și, cel mai important, au o varietate de Plăci Video la un preț excelent.
Am înțeles, după multe ore pe forumul site-ului că ambele plăci video sunt performante, dar că noua AMD - Radeon R9 290X va fi disponibilă în curând și pe acest site, așa că m-am hotărât să aștept apariția noului model pentru că, ghici ce, odată cu achiziționarea noii plăci AMD voi primi un joc cadou: Battlefield 4.Și ce poate fi mai tentant decât siguranță, prețuri mici, actualitate și jocuri cadou?

Articol scris pentru Superblog 2013.

Incident cu ștampilă

Era o zi geroasă de octombrie. Afară ploua de aproape o zi, cu picături mici și dese. Eram în fața Sălii Palatului împreună cu alte o mie de persoane la aproape cinci grade Celsius. Era frig, dar niciunuia dintre noi nu ne păsa. Știam toți de ce suntem acolo și nimic, nici măcar vremea, nu ne-ar fi putut opri din a ne vedea idolul. În sfârșit, după atâta timp, frumoasa, excentrica Pink avea să vină în București pentru un concert. După aproape 6 ore de așteptat, se apropie o limuzină. Oamenii înnebunesc, încep să strige, să plângă, să cânte, se îmbulzesc spre gardurile de protecție, îi strigă numele fără încetare. Pink! Pink! Pink! O tânără de lângă mine leșină, o alta se dezbracă, toți tremurau de emoție. Eu, mică fiind de statură, m-am strecurat printre masele de carne care tremurau fără încetare, până am ajuns la gardul de protecție. Acolo am așteptat-o în liniște pe ea. Pink se apropia încet de noi. Era exact așa cum mi-am imaginat-o: zâmbăreață, colorată, cu o energie pozitivă și cu mult bun simț. S-a oprit, apoi, lângă fanii ei de care o despărțea doar un gard de protecție, și a început să dea autografe, să facă poze, să se lase pupată de fiecare fan în parte. Când a ajuns la mine, inima îmi bătea puternic, sângele îmi pulsa în vene, privirea mi se încețoșase, cuvintele pur și simplu nu mai ieșeau. Panicată, scot pixul pentru a-i cere un autograf, și...o șampilez.

Da! Ai citit bine, o ștampilez direct pe mâna dreaptă. ,,YOU ARE MY PRECIOUS”. În acel moment am realizat ce gafă colosală am putut face. Bodyguarzii se apropiau rapid de mine, ceilalți fani se uitau urât, iar impresarul lui Pink a început să înjure...Numai ea a rămas calmă și cu zâmbetul pe buze. Distrată de incident, m-a întrebat dacă e cerneală permanentă și de unde am acel pix cu ștampilă foarte ingenios, pentru că i-ar plăcea și ei unul. Ah, nici nu pot descrie în cuvinte ce am simțit când, nu numai că m-a salvat de bărbații aceia mari și fioroși, dar am avut și onoarea de a-i oferi un cadou. I-am înmânat cu mândrie pixul cu ștampilă proaspăt achiziționat, am pupat-o, am îmbrățișat-o, am făcut o poză cu ea și am primit și un card pentru backstage. Bineînțeles că după ce a primit pixul tot staff-ul era era plin de ștampile cu ,,YOU ARE MY PRECIOUS”, inclusiv eu. A fost cel mai bun concert la care am fost vreodată, plus că am avut ocazia de a vedea pregătirile de dincolo de scenă și am fost aproape de artistul meu preferat pentru mai mult timp și toate datorită pixului meu cu ștampilă personalizat.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Jocurile minții

Pe o străduță lăturalnică din marele New York se găsește un club select, frecventat de cei mai arătoși bărbați din oraș. Pentru a zecea oară, se afla și ea acolo, Anne, împreună cu trei dintre cele mai bune prietene ale ei. E o zi de sâmbătă, octombrie, iar vremea urâtă de afară pălea în fața atmosferei înviorate din club. Anne era, însă, distrasă de la distracția din jur. Privirea pierdută, poziția neglijentă și paharele goale din fața ei erau semne ale unei evidente dezamăgiri.
- Nu mai vine, șopti Anne, necrezând că o va auzi cineva.
- Ba sigur că vine, draga mea, mai așteaptă puțin și ai să vezi, o încurajă una din prietene.
- Ei și dacă vine ce, și așa tu nu îi spui nimic. Doar stai și te uiți la el toată noaptea de vreo zece sâmbete încoace.
- Ce răutăcioasă mai ești. În seara asta chiar voiam să  mă duc la el!
- Ei bine, o să vedem. Uite cine tocmai a intrat pe ușă.
Deși era cu spatele, i-a simțit imediat prezența. Inima a început să-i bată tare, mâinile îi tremurau, sângele pulsa în vene, o senzație de extaz și frică îi cuprinsese întreg corpul. Nu mai putea vorbi, însă ochii ei  trădau orice fel de indiferență. Pentru că el nu îi era indiferent, el era totul, motivul pentru care ea era pentru a zecea oară în acel loc.
- Hai fată, du-te!
Dar Anne nu mai auzea nimic, nici muzica, nici gălăgia, nici cuvintele prietenelor. Își auzea numai bătăile inimii și amalgamul de gânduri ce încercau să-i dicteze următoarea mișcare.
                                                                        

 ***

În fiecare seară, închid ochii și îmi amintesc cu plăcere noaptea în care l-am întâlnit. După multe rugăminți, am acceptat să merg cu pritenele într-un club select pe care ele îl mai frecventau, uneori, fără mine. Era muzică bună, dar foarte aglomerat. Oamenii stăteau înghesuiți, lipiți unii de alți, dar părea că nu deranjează pe nimeni: erau în acel club cei mai frumoși bărbați pe care i-am văzut vreodată în întreg orașul, parcă era o convenție a bărbaților sexy. Emoțiile și freamătul din stomac au fost prezente încă de la început - mereu m-am simțit rușinată când am fost înconjurată de mai mulți bărbați. Ne-am așezat la o masă într-un colț al încăperii de unde îi puteai privi pe toți. Băieți au venit mereu la masa noastră, flirtând și cumpărându-ne băuturi, dar niciunul nu m-a atras în mod deosebit. Aproape plictisită, ușor frustrată și deranjată de mirosul înecăcios de fum, m-am ridicat de la masă pentru a lua o gură de aer proaspăt. În drum spre ieșire, l-am simțit: cel mai senzual, sexy, excitant parfum bărbătesc pe care l-am mirosit vreodată.

 M-am uitat în jur, după deținător, dar niciunul nu părea demn de un asemenea miros. Mi-am făcut loc printre masele de mușchi și prostie când l-am văzut stând la bar, singur, în fața unui pahar de whiskey  fin. Pentru o secundă, inima mi-a tresărit puternic. El da, el era potrivit pentru a purta un asemenea parfum. Super Playboy-ul ce se arăta în fața mea mă făcea să tremur numai cu o privire. Avea o postură seducătoare, niște ochi încrezători și un miros demențial. Am vrut să mă apropii de el, să-i șoptesc ceva sexy, ca în filme, să-l iau de mână și să plecăm amândoi din acel club. În timp ce mintea mea crea tot felul de scenarii, o altă fată se așeză lângă el. Dezamăgită și enervată la culme, m-am întors în colțul fetelor mele. De ce nu am putut să-i spun ceva? De ce m-am fâstâcit atât?

***

De fiecare dată când credea că și-a făcut suficient curaj să meargă la el, o senzație de teamă îi acapara întreg corpul și nu se mai putea mișca. Dar seara aceasta era specială. Anne părea mai încrezătoare ca niciodată într-o rochie neagră, mulată, cu spatele gol ce îi dezvăluia tatuajul micuț, dar sexy. Jocul seducției ce se ducea deja în mintea ei se citea în fiecare privire, în fiecare gest. Părea sigură că în seara asta super-puterile lui de bărbat irezistibil vor fi învinse de tandrețea trupului ei firav.

Printr-un gest lasciv, Anne se ridică de pe scaunul din colț și porni, încet, către el. Super Playboy-ul, așa cum îl numea ea, era la bar, înconjurat de nenumărate fete frumoase și de câțiva dintre prietenii lui. Chiar înainte de a ajunge la bar, el se întoarse către Anne, atras parcă de finețea cu care ea pășea. Ajunsă în fața lui, Anne scoase un bilețel din geantă, i-l înmână tremurând și ieși, alergând mai mult, din club. După două minute, Super Playboy o urmă.
Atracția dintre cei doi s-a concretizat printr-un timid schimb de bilețele. Ea - fata rușinoasă din colțul clubului, care refuza pe oricine nu era El și care spera, complota, înnebunea, simțea parfumul lui în fiecare por al existenței sale. El - Super Playboy-ul mai multor femei, singurul demn de mirosul seducției, distrugătorul miturilor nefondate ale flirturilor, cucerea inimi prin simpla-i existență.
Curios din fire, am căutat biletul Annei:

Simt iubire în fiecare por al ființei mele.
Ai dezgolit fericirea în forma ei cea mai frumoasă,
și m-ai învelit cu ea. I-ai dat cele mai îndrăznețe culori, ai tăiat-o, ai modelat-o, ai reparat-o!
și astfel, te doresc. De-atâta timp îmi știi purtarea, și o-ndrăgești,
ba chiar mă ierți și mă dezveți de forme brute de tristețe.
mă îmbeți cu parfum și mă săruți pasional.
mă atingi din privi de sus până jos 
iar eu, temătoare, te aștept acum, învăluită de dor și de mister.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Visul unei genți pe viață

- Ți-am adus ceva, un cadou simbolic, pentru că știu că-ți plac la nebunie.
- Ce este?
- E un simbol de iubire. E modul meu de a-ți arăta că ți-am sorbit fiecare cuvânt, mi-am întipărit în minte fiecare plăcere a ta, te-am atins din priviri de sus până jos, iubito. Ți-am cumpărat viitorul și e aici, împachetat într-o hârtie de vise și speranțe.
- Știi că nu înțeleg niciodată nimic atunci când îmi vorbești așa, Ioane. Iar te-ai uitat pe site-urile alea porcotoase?
- Draga mea, eram ieri în parc și priveam cum plâng copacii cu lacrimi uscate, cum învelesc pământul în lacrimi ruginii, cum tinerele fete treceau încrezătoare...
- Așa Ioane, te uiți după fuste, ai?
- Și m-am gândit, regina mea, de unde-și trag fetele încrederea trufașă, cum reușesc să pășească precum sacralitatea? Le vedeam cum țin strâns la corp câte o geantă, cum își duc mâna prin părul proaspăt aranjat, cum clipesc senzual către un bărbat mai chipeș, cum nu le e teamă să-și arate formele apetisante tuturor, săraci, murdari, triști, bogați, veseli, la fel de încrezători sau cu capul plecat. Apoi mi-am dat seama. Acum știu, draga mea, de ce sunt femeile încrezătoare. Ce le face atât de romantice, sexy și senzuale în același timp. E geanta!
- Vai, Ioane, păi dacă mă întrebai pe mine, îți spuneam fără atâtea cuvinte complicate.

- Am vrut să-ți iau o geantă demnă de sufletul tău pur și cristalizat. Una elegantă, din piele naturală, care să contrasteze cu stilul tău aprig. Am vrut o geantă din care poți scoate înțelegere, compasiune și o minte mai deschisă. Nu am pretenția de a te schimba, o femeie pasionată ca tine nu ar putea accepta niciodată ca un bărbat să-i submineze încrederea.

- Apoi am vrut o geantă care să se potrivească cu partea tradițională din tine, una care să-ți scoată în evidență frumusețea intelectului și persistența cu care întorci o conversație în favoarea ta. 
În încercarea de a mă decide asupra modelului de geantă care ți s-ar potrivi mai bine, mi-am dat seama de ceva. Tu ești dincolo de convențional. Chiar dacă pari prostuță...
- Hei, hei, ai grijă cum vorbești!
- Chiar dacă ești prostuță, modul prin care tu vezi lumea este original, e dincolo de înțelegere. Tu ai nevoie de o geantă de la Reeija în care poți îndesa toate dorințele și gândurile cele mai întunecate. Ai nevoie de o geantă ca de o conștiință, care să nu-ți trădeze încrederea așa cum, poate, o fac eu uneori. 
- Dragul meu, îmi respect geanta așa cum orice bărbat cu încredere în sine respectă o femeie. Într-o lume modernă, în care femeia este egală bărbatului sau femeia este stăpâna bărbatului, într-o astfel de lume geanta este stăpâna femeii, este oglinda către sufletul ei. Iar gențile de piele  reușesc cel mai bine să stăpânească dorințele animalice ale femeilor de a îndesa totul în geantă. 
- Pentru astfel de momente în care treci dincolo de starea ta obișnuită îmi ești dragă!

Aniversare la Straja

            De jur împrejurul nostru se joacă timpul, se joacă de-a noaptea, de-a luna și de-a stelele. Suntem doar noi doi, făgăduiți unor forme sensibile de iubire pură, îmbrățișați și înfrigurați într-un balcon.
Am acum lângă mine tot ce mi-aș fi putut dori vreodată: în sminteala jurămintelor de iubire cu miros de zăpadă proaspătă, îmi încânți simțurile cu gânduri deșarte despre un viitor furat din basme. Este ziua noastră și, ca în fiecare an, m-ai adus în locul în care pasiunea iubirii dintre noi s-a cristalizat într-o minunată poveste de dragoste. Îmi amintesc cu plăcere acea vacanță la Straja de acum patru ani cu prietenii noștri comuni . Ne cunoșteam de ceva timp, dar parcă niciodată nu am avut ocazia să vorbim. Nici acum nu știu ce anume a făcut ca între noi să se înfiripe ceva - să fi fost, poate, acel peisaj care avea o încărcătură emoțională nemaiîntâlintă, sau poate atmosfera plăcută din Vila Alpin, locul în care eram cazați? 

          După ce ne-am instalat, am ieșit cu toții la o primă inspectare a locului. Lumina orbitoare a soarelui oglindit în zăpada pură a dimineții și frumusețea locului îți tăiau răsuflarea. Simțeam cum la fiecare pas te apropiai din ce în ce mai mult de mine, îmi încântai simțurile cu ochii tăi negri ce mă privireau, ce vedeau dincolo de materie, în suflet. Zâmbeam neîncetat; toate atingerile nevinovate, ,,accidentale”, privirile ce se intersectau uneori, gesturile timide, mă făceau să tremur de emoție.
          Ne-am hotărât să încercăm telescaunul, era foarte aproape, la numai cincizeci de metri de Vila Alpin care, cu cât ne îndepărtam din ce în ce mai mult de ea, cu atât se înălța mai maiestuoasă. Măreția înfățișării ei, grandoarea structurilor tradiționale și conștiința designului interior îmi trezeau un sentiment de siguranță și mândrie: dintr-o mică garsonieră de student din București, eram acum într-un palat al mâncărurilor tradiționale și al confortului. Facilitățile cu care ne-a încântat Vila au făcut din acel weekend la Straja unul memorabil, care merita și trebuia să fie repetat de cel puțin odată pe an, oricare ar fi fost motivul vizitei, pentru că - aviz amatorilor- internet wireless la cota 1400 este un cadou nesperat pentru tinerii din generația Facebook.
         Plimbarea cu telescaunul a fost una ruptă din basmele cu tărâmuri neexplorate. Cuvintele nu sunt îndeajuns pentru a descrie emoția simțită în timp ce ne ridicam, încet, de la sol. Nu te-ai așezat lângă mine, erai în telescaunul din față, dar te întorceai la fiecare douăzeci de secunde pentru a-mi face poze. Îmi zâmbeai, îmi făceai semne și mă strigai pe nume. Îmi amintesc atât de limpede momentul în care am știut că ceva avea să fie între noi: eram toți în barul pensiunii din Straja după aproape patru ore de petrecere, amețiți, fericiți, într-o atmosferă feerică, încât până și gazdele ni s-au alăturat. Tu te-ai apropiat de mine, mi-ai șoptit ușor ceva la ureche, m-ai luat de mână și m-ai dus pe același balcon în care suntem acum. Era frig, așa că m-ai cuprins în brațe, fără să te uiți la mine. Toți în jurul nostru se distrau în continuare, nimeni nu ne deranja. Eram doar noi doi, nimeni și nimic nu ne putea atinge. Muzica se auzea din ce în ce mai încet, în timp ce zgomotul inimii mele se intensifica. Te-ai aplecat asupra mea și m-ai sărutat încet. 
      Există în viață anumite momente pentru care cuvintele nu sunt îndeajuns, încât ai nevoie de altceva, de un context spiritual profund pentru a le putea descrie. Sentimentele omenești sunt cel mai de preț cadou pe care îl puteam primi de la divinitate, sentimentele și minunatele peisaje montane. O mini-vacanță la Straja dintr-o perioadă oarecare, s-a dovedit a fi pentru mine data la care îmi voi serba viitoarele aniversări.

De atunci și până astăzi mi-ai demonstrat că basmele pot fi și ele transfigurate în realitate, mi-ai arătat că atunci când respir, te respir și mă sufoc în amintiri frumoase. Acum, îmbrățișați pe același balcon, m-ai întrebat cum văd eu viitorul. Fără să mă lași să răspund, m-ai sărutat puternic și mi-ai șoptit: ,,Jurământul cel mai de preț este acela de a te fi iubit până la capăt.”

P.S. Update-uri de la prima vacanță: Cazarea la Straja e din ce în ce mai greu de găsit, pentru că e o stațiune populară și e mereu plină, iat telescaunul a fost înlocuit de o telegondolă. Numai lucruri bune :)
Articol scris pentru SuperBlog 2013
Poză preluată de la http://super-blog.eu/proba-6-vacanta-perfecta-la-straja/
         

Surprize dulci și cadouri ingenioase

Dacă te duci la magazin, să-mi aduci şi mie ceva dulce.

Asta aud de fiecare dată când ies la cumpărături, chiar dacă eu plec să-mi achiziţionez pantofii aceia negri şi geanta roşie pe care le-am zărit în fugă săptămâna trecută . Dar lui nu-i pasă, vrea ceva dulce. Și ce contează dacă îi crește burta pe zi ce trece, dacă el se poate delecta cu o ciocolată sau o prăjiturică sau chiar ambele....se merită.

Într-o zi înnorată, rece, când niciunul dintre noi nu s-ar fi ridicat din pat, m-am sacrificat și am plecat la magazin după ce ne trebuia pentru un prânz obișnuit. Înainte să ies din casă, aud: să iei si ceva dulce. Îmi dau ochii peste cap și ies. La magazin, în timp ce încă îmi vărsam nervii pe cine-știe-cine, mă apropii de vitrina cu lactate când văd o cutie drăguță, verde, cu o formă neobișnuită și pe care scria foarte ingenios Miez de lapte. Întotdeauna am fost un fan înfocat al brânzei, de vacă, de oaie, de bivoliță, am încercat orice. Dar ce era acest Miez de lapte și mai mult, puteam să îl transform într-un desert potrivit pentru un pofticios? Poate dacă îi mai adaug puțină dulceață de nuci și niște dragoste, reușesc să satisfac dorința de dulce. Iau două cutii și plec.

Ca un copil mic, mă așteaptă la ușă: ce mi-ai luat? Mă uit la el și zâmbesc. E o surpriză, iubitule. Pune masa și eu pregătesc desertul. Desfac încet cutia și pun brânzica pe o farfurie - ce formă apetisantă și ce culoare albă, arăta ca o budincă. Pun dulceața de nuci pe de-asupra, închid ochii, zâmbesc și gust. Era ca și cum mi-am hrănit la propriu imaginația. În fața ochilor mei s-a deschis o lume nouă, o lume de basm care-mi povestea iubire. Îmi trezea amintirile copilăriei, prima iubire, primul sărut nevinovat pe obraz, imaginea unui băiețel de 10 ani și a unei fetițe de 8 ani care stau împreună pe o bancă într-un parc oarecare, împărțind o bucățică de prăjitură. Îi unea o iubire neînțeleasă de ei și dulceața prăjiturii primită de la bunica. Nu știau ce sunt acele sentimente care-i încercau. Ea se simțea ca o prințesă prinsă într-un turn al emoțiilor, obrajii i se roșiseră, mâinile îi tremurau, gândurile erau amestecate. Aștepta ca el să-i vorbească, vroia ca el să-i spună ceva, orice. El nu mai știa nimic. Avea atâtea întrebări, dar parcă limba i se umflase și nu mai putea vorbi:

        Ah, unde e tata atunci când ai nevoie de el? Unde sunt sfaturile acelea proaste? Ce trebuia să-i spun, cum trebuia să mă port? Parcă trebuia să îi spun ceva, că e frumoasă sau că vreau să îmi dea și mie mingea ei de fotbal? Parcă trebuia să-i cer mingea, nu? 

Puritatea gândurilor lor mă fascina. Nu mai știam dacă e o amintire sau dacă e pur și simplu în imaginația mea. Trebuie să fi fost o amintire, altfel, cum de îmi tremurau mâinile de emoție?

Am pus masa, vii? Acea voce, îmi era atât de cunoscută, semăna cu cea a băiatului din amintire. Să aduci și desertul. M-am trezit din transă. Mă așez ușor la masă, încep să mănânc, dar gândul îmi era tot la acei copii îndrăgostiți. Mă făceau să zâmbesc.Băiatul acela timid a crescut acum, drăgălășenia s-a transformat în frumusețe iar cuvintele șoptite la ureche îi vin mult mai ușor. E același sentiment, chiar și după atâta timp, e același sentiment de iubire, de teamă și de emoție nestăpânită, toate la un loc. Am ajuns la desert. Eram nerăbdătoare să îi văd reacția: va avea aceeași senzație ca și mine? își va aminti, poate, aceeași întâmplare? Îl vedeam cum duce lingurița de brânză cu dulceață la gură și eram așa nerăbdătoare, parcă se mișca cu încetinitorul. După ce înghite prima bucățică, se uită la mine zâmbind și spune: Draga mea, sunt fan brânză! să mai faci desert ca acesta, dar data viitoare să folosești dulceață de vișine!

Bine, poate că mai avem de lucrat la partea în care ne ghicim gândurile unul altuia, poate că nu suntem conectați telepatic, dar cu siguranță împărțim aceleași gusturi cu privire la desertul dulce din Miez de lapte asortat cu vreun sirop sau vreo dulceață.
A doua zi dimineața, când soarele refuza să încălzească și frigul încă nu dispăruse, iubitul m-a trezit cu o surpriză: a luat cele două cutii de brănzică, le-a învelit în hărtie colorată, a scris pe ele tot felul de idei, cuvinte romantice, dorințe și le-a transformat în două cutii de bijuterii foarte drăguțe. Mai mult, în una din cutiuțe era și o pereche nouă de cercei. Îmi place să fiu răsfățată, de aceea îmi permit și eu să-l răsfăt cu un desert din Miez de lapte de fiecare dată când este cuminte.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2013.
Poze preluate de la www.delaco.ro

Fiecare zi e prima

Cufundată în niște forme teribile ale unei existențe murdare de obstacole, închid ochii pentru o viață mai simplă. Crezi că știi omul din fața ta, crezi că-l poți transfigura într-o muză mută, dar nu el e misterul creat de propria-ți imaginație, ci modul în care te regăsești în zâmbetul lui, în modul lui de a păși, în modul lui de a-și aprinde o țigară. Este un mister, pentru că fiorii ce-i simți atunci când ea trage din acea țigară subțire, cu buzele-i senzuale ușor deschise, cu privirea ațintită nicăieri, picior peste picior, acei fiori sunt însăși motivul ochilor tăi închiși. Și ce tristețe că erai și tu acolo, în acea ireversibilă dimineață, că aveai ochii larg deschiși și că mă căutai cu privirea printre zecile de persoane înghesuite. Căutai tu singur tentația. Acel drum cu autobuzul avea să fie sfârșitul primei zile în care nu mai vindeam fericire mortală și începutul pocăinței mele.
Nostalgia amintirilor din copilărie în care tu erai un suflet pur, neatins de minunile revistelor pentru adulți și de primul fum tras repede în toaleta de la etajul 2 în pauza de prânz din clasa a 7-a, te-a adus și astăzi în fața mea. Nu vroiai să accepți că mi-am revenit, nu vroiai să accepți că astăzi avea să fie prima zi în care nu mai vindeam. Aveam și eu să mă trezesc odată cu tine, ca dintr-un film prost, să închid ochii pentru un gând frumos și o amintire bună și să mă prefac că e o comedie. Dar ușurința cu care eu mă detașam  de lumea aceea a fericirii mincinoase era peste puterea ta de înțelegere. Eu mă puteam opri, însă tu nu. Dependența mea nu mai era acum legată de a ta. M-am detașat.
Dar tu îmi cereai fără încetare, cu lacrimi nebune, să nu te părăsesc, să mai amân cu o zi călătoria spre normalitate. Da, așa numeam decizia luată, șansa de a duce o viață normală. Tânjeam după rutină, tânjeam după monotonie. Ochii tăi verzi și pielea ta galbenă au reușit să mă răpească de pe acest drum de prea multe ori până acum. În câte dimineți, ca aceasta, nu m-ai așteptat în fața scării, cu aceiași ochi verzi, cu aceleași lacrimi nebune, cu aceași voce tremurată care-mi cerea neîncetat ,,fericirea”? De câte ori nu m-am abătut din drum pentru a-ți răspunde rugăminților? Dependența ta mă încânta odată, dar acum, nu mai am nevoie de ea. Mi-am impus libertatea pe fundalul unui film despre dependență, “Tentatii (i)rezistibile”, nu datorită acestuia, ci frumuseții care se ascunde dincolo de oglindă. Acum, pleacă, nu mai vând nimic.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2013

Frumusețea stă în atitudine

               

Întotdeauna am crezut că o fată frumoasă este o fată cu o încredere în sine puternică și o atitudine de invidiat. Primul lucru pe care îl observ la o fată este părul, cât de aranjat e el, ce culoare are și dacă nu cumva are aceeași problemă ca și mine. Nu sunt o persoană excentrică, însă îmi place la nebunie să-mi aranjez părul în fiecare zi. Fiind studentă, pot spune că îmi permit să dedic o parte din timp aranjării părului. Din păcate, acum câțiva ani am descoperit că am o problemă atât la ten cât și la păr: excesul de sebum. La ten a fost mai ușor de controlat, puțin machiaj, un fond de ten din extracte naturale și demachierea la timp m-au ajutat să depășesc, încet-încet, această chestiune. Părul gras, pe de altă parte, arăta din ce în ce mai murdar, mai neîngrijit și mai ales lipsit de orice strălucire. Era greu de aranjat, trebuia spălat des, și ajunsesem la un moment dat în care nu  știam ce produs de păr să mai folosesc. Parcă le încercasem pe toate și niciuna nu îmi era de folos.
                  Într-o zi, la facultate, în timp ce vorbeam cu niște colege de produsele de înfrumusețare pe care le folosim fiecare, le-am povestit de neîncetata mea problemă cu părul gras (de parcă nu observase deja toată lumea că părul meu arată deplorabil...). Una din ele mi-a spus că a avut aceeași problemă și că a folosit un șampon de la Farmec numit Sebum Control. Suna bine, însă nu aveam să-mi pun prea mari speranțe în acest produs până nu l-aș fi folosit. Așa că am intrat direct pe site-ul lor și am descoperit ceea ce avea să fie soluția problemei mele: gama Gerovital Plant Tratament. Cel mai mult m-a încântat faptul că produsele din această gamă sunt bazate pe plante naturale și nu pe agenți chimici dăunători scalpului și părului.
               Am început cu Șamponul Sebum Control și după numai câteva folosiri se puteau vedea rezultate. Pentru că îmi place să combin șamponul și cu alte produse, mi-am comandat și Serul Sebum Control care, pe lângă aspectul mătăsos, conferă și strălucire părului. Acum îmi pot permite din nou să-mi aranjez părul în fiecare zi, pentru că am încredere în produsele pe care le folosesc. Farmec m-a ajutat să regăsesc încrederea în sine și să-mi creez o atitudine de invidiat.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013.
Poză preluată de la http://super-blog.eu/proba-3-doctorul-personal-al-parului-tau/

Poftă de viață de dimineață

        Așternuturile în culori cromatice, sufletul ce stă ghemuit lângă mine și frigul inexplicabil de afară nu mă lasă să mă ridic din pat. E dimineață și în aproximativ o oră trebuie să fiu la facultate. Știi, viața la cămin nu este atât de studențească precum cred unii. Baia pe hol te face să devii un nespălat, gălăgia te face un antisociabil și diminețile te fac un leneș. Nu sunt nici nespălată, nici antisociabilă, dar lenea este și va fi cel mai mare dușman al meu. De cinci luni mi-am propus să mănânc sănătos, dar lenea pur și simplu nu a fost de acord cu mine. Mă trezeam dimineța mai devreme cu 30 de minute pentru a-mi pregăti un mic dejun sănătos care să nu conțină sendvișuri și cine-știe-ce din caserola de la mama, dar, din nou, lenea se încăpățâna. Eram foarte aproape de a renunța la diminețile mele sănătoase, până am descoperit avantajele storcătoarelor de fructe de la Hurom. Țin foarte mult la doza de fructe pe care o mănânc zilnic, însă programul încărcat pur și simplu nu îmi permitea să fac un obicei din a mânca o salată de fructe în fiecare după-amiază. Așa că am mutat această sursă de energie în mesele de dimineață. Am constatat că un suc de fructe proaspăt preparat cu ajutorul noii mele achiziții de la Hurom mă ține veselă și fresh întreaga zi.

       

         E greu să fii tânăr. E greu să fii bătrân. Am remarcat faptul că nu poți doar să te aștepți ca energia și starea de bine să fie alături de tine întreaga zi. Trebuie să le cauți, să le conștientizezi importanța zilnică și să-ți dorești o schimbare. Metabolismul oamenilor poate fi schimbat, însă ai nevoie de persistență și motivație. Mi-am căutat și eu pofta de viață și am găsit-o într-un pahar de suc proaspăt stors dintr-o combinație de cinci fructe și un strop de ciocolată într-o dimineață de marți. Pretențiile iubitului meu cu privire la tehnologie m-au afectat și mă afectează de fiecare dată când vreau să-mi cumpăr câte ceva. Astfel că, atunci când i-am spus că vreau un storcător de fructe nou, am primit un răspuns prompt: trebuie să-l cumpărăm pe cel mai bun. De obicei, când aud asta, știu că va dura cel puțin o săptămână până voi putea cumpăra produsul, însă, de data aceasta, a fost mult mai rapid. A doua zi mi-a arătat magazinul online și, cu precădere, viitorul meu storcător. Era unul din storcătoarele cu presare la rece, Hurom Slow Juicer HE-DBE04 cu o putere de 150W, cu 70 de rotații pe minut și carcasă din inox de culoare argintie, cu un sistem inovator patentat de Hurom, Slow Squeezing System, care, din ce am înțeles din lunga prezentare făcută de iubitul meu, prezintă multe avantaje atât pentru calitatea cât și pentru cantitatea sucul. Desigur, nu am înțeles nimic din detaliile tehnice ale storcătorului, dar am avut încredere în alegerea lui și l-am cumpărat. În plus, așa puteam da vina pe el dacă sucul meu nu avea un gust bun. Spre norocul lui și spre fericirea mea, acel storcător avea să-și merite toți banii. Nu numai că pot să storc orice vreau, însă calitatea sucului este una inegalabilă.

         Acum, un gând frumos și un miros natural de fructe trag de mine să mă ridic din pat. Nici așternutul cald, nici cuvintele dulci ale iubitului nu mă mai țin în pat dimineața. Mă trezesc încrezătoare, cu poftă de viață, cu poftă de suc și o energie de invidiat.

         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013.

         Poză preluată de la http://www.marketonline.ro/storcatoare/storcator-hurom-slow-juicer-he-dbe04-putere-150w-70-rotatii-pe-minut-carcasa-inox-argintiu

Frumoasa cu un scop precis

          Noi, femeile, nu suntem deloc complicate. Contrar ideii universal-răspândite în rândul bărbaților potrivit căreia suntem niște ființe indecise, noi știm exact ce vrem: vrem frumusețe. Însă, cu adevărat complicat, este modul în care transfigurăm lucrurile mărunte în frumusețe. Eleganța și rafinețea unei femei stă în simplitatea prin care ea reușește să se înconjoare numai cu lucrurile ce o avantajează, lucrurile ce îi pun cel mai bine trăsăturile în valoare. Fie că e vorba de o rochie, de bijuterii, sau de un accesoriu pe patru roți, femeia modernă caută,în primul rând, calitate. Dar cum putem ști calitatea unui accesoriu-statement precum o mașină dacă mecanica pură este un tărâm necunoscut, necercetat, neinteresant pentru noi? Ei bine, există anumite lucruri esențiale care fac diferența și spre care o femeie se îndreaptă atunci când caută o mașină. Nu există nimic mai seducător, mai mai atrăgător, mai captivant decât pornirea motorului printr-o simplă  apăsare de buton. Și veșnica problemă cu parcarea ne este rezolvată de existența unui sistem extraordinar care, după mașina de spălat, este cel mai frumos cadou pe care ni-l puteau oferi inginerii -  Simple Intelligent Parking Assist(pentru cunoscători Simple IPA). O astfel de mașină este una fiabilă, este una în care femeia poate evada pentru câteva minute din rutina zilnică, o astfel de mașină se numește Corolla, noua Corolla de la Toyota. Lucrul pe care îl sesizezi imediat atunci când vezi mașina aceasta pentru prima dată este, bineînțeles, estetica formelor perfect finisate într-o superbă operă de artă contemporană sculptată din frumusețe pură pentru confortul omului modern.

          Să nu se înțeleagă greșit, Corolla nu este o mașină proiectată special pentru femei. Însă este o piesă auto de lux pe care orice femeie și-ar dori-o. Corolla este mai mult decât un sentiment, Corolla este libertatea de care atâția dintre noi, femei sau bărbați, ducem uneori lipsă din cauza rutinei, a monotoniei. Astfel, pentru 20 de minute până la serviciu, până la școală sau până la salon, noua Corolla te va purta într-o călătorie sublimă, cu stil și, cel mai important, cu un consum mic.

         

       Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013.

       Poză preluată de la http://www.toyota.ro/cars/new_cars/corolla/index.tmex