Expoziția Dinozaurilor Giganți din Argentina

Acum câteva zile am vizitat Expoziția Dinozaurilor Giganți din Argentina găzduită de Grand Cosmos din  Băneasa Shopping City. A fost destul de interesat pentru că pe lângă reconstrucțiile dinozaurilor vechi de milioane de ani, am putut vedea și câteva oase și ouă fosilizate. Bineînțeles, fiecare dinozaur în parte avea câte o tăbliță cu istoricul și prezentarea lui. Numărul total de piese nu m-a prea impresionat, dar mi-a plăcut totuși ideea a două puzzel-uri mari a 2 dinozauri pe care le puteai rezolva.
Expoziția durează trei luni, până în februarie, și e deschisă în fiecare zi până la orele 22.00.

În gară (1)

Duhnea a băutură și a pișat. Frigul îi înghețase orice gând bun și îi înroșise toată fața. Arăta, acum, ca un  circar beat de pe altă  planetă. Haina roșie încheiată până sus și pantofii maro cu două numere mai mari accentuau look-ul de boschetar sexy care ascunde, adânc-adânc în sufletul lui, povestea de dragoste la care tânjesc toate obsedatele. Cu toate astea, Samuel rămânea un simplu scriitor străin aterizat dintr-o ironică lovitură a sorții în Gara de Nord din marele București City. 
- I'm sorry, Mr. Samuel, the train has been delayed!
- Oh, yes. I have to pee.
- There is a toilet near by, would you like me to take you there?
- No, I will find it myself.
Și a găsit-o, 20 de minute mai târziu  în spatele unui tren ieșit de mult din funcțiune. Înțelegea acum persistența mirosului de urină ce învăluia mai mult de jumătate din gară. Când văzu că i s-au alăturat mai mult de doi colegi la toaleta ecologică, simți nevoia să se retragă.
Era, totuși, ceva în acea atmosferă de mascaradă lugubră în care femei cu fuste lungi își dezveleau copiii în frig pentru a cerși atenție și milă, în care bărbați la patru ace se purtau galant indiferent de împrejurimi, în care tinerii îmbrăcați americănește se sărutau pornografic pe fundalul zgomotos al trenurilor și-n care femeile, dezgolite de orice demnitate, își etalau finețea scuipând semințe la întrecere. Cu o figură contemplativă, Samuel fu întrerupt de un cerșetor.
- Nene, ai un leu?
Samuel se uită la fetița murdară și zâmbi.
- Nene, ai un leu?
Neștiind o boabă de română, Samuel îi zâmbi din nou.
- Ce te uiți așa la mine, urâtule, ai un leu sau nu?
Fetița părea că se încruntă, așa că Samuel scoase o bomboană din buzunar și i-o întinse.
- Așa vezi, să-ți trăiască familia, nene, dar un leu n-ai?
John, asistentul personal al lui Samuel, se grăbi să-l salveze din situația relativ inconfortabilă.
- The train has arrived. We should hurry.
Samuel făcu un pas către ușa trenului și se opri.

Christmas Gift Guide 2013

Decembrie este luna noastră, a tuturor, lună care se bucură de o semnificație religioasă puternică și care ne încântă gândurile cu răceala zăpezii și cu frumusețea focului din casă. Decembrie este și luna cadourilor când toți căutăm obiectele perfecte pe care să le împachetăm într-o hârtie colorată cu multe zâmbete și îmbrățișări și care să aducă fericire în sufletul celor aporpiați. În fiecare an încercăm să găsim cadoul perfect. Și, parcă, este din ce în ce mai greu să îl alegem. Cred că mai greu le este băieților să găsească și apoi să se decidă asupra darului perfect pentru iubită, mamă, prietenă. În ajutorul vostru, dragii mei băieți, am venit cu câteva sugestii de obiecte potrivite pentru femeile din viața voastră.

Fericirea - motivație pentru noi

Am învățat să iubesc de mică. Mi-am iubit mama, mi-am iubit tatăl, fratele, păpușile, cățeii și absolut toate beculețele de Crăciun. I-am iubit pe toți cu o dragoste nemăsurată și ireversibilă. Cea mai frumoasă amintire din copilărie este aceea în care toate elementele iubirii mele erau adunate în același loc, într-o cameră sărăcăcioasă dintr-o casă veche. Era un Ajun de Crăciun, unul ca oricare altul. Era o noapte magică tocmai prin prezența lor acolo.

Să fi avut vreo 5 ani, aproape 6, dar amintirea e încă vie în mintea mea. Am primit dulciuri, portocale și câte o jucărie. Am dăruit un poster făcut cu trudă și lipsă de inspirație care dorea a prezenta cât mai explicit iubirea noastră pentru părinți. Am adormit neliniștită, eram emoționată fără să știu exact motivul. Știam, simțeam că ceva bun se va întâmpla de dimineață. Știam că părinții urmau să vadă posterul și speram că se vor bucura nespus. Avea să fim sărutați și îmbrățișați puternic și să primim desertul nostru preferam. Eram fericită.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că acea amintire este exemplul perfect de fericire pură. Mai mult de atât, este exempplul perfect de iubire pură, iubire ce nu poate fi pătată de nicio greșeală, de nicio trădare, de niciun fel de vorbă rea spusă la supărare.

Dacă simți vreodată că fericirea e derizorie, că nu știi și că nu ai cunoscut vreodată acest sentiment sublim, mai gândește-te! Încearcă să-ți amintești cum era în copilărie, să-ți amintești de zilele simple, de obiectele ce te înconjurau odată și care te făceau să te simți împlinit. Nu aveai nevoie de nimic mai mult decât o jucărie bună și ceva dulce. Și dacă nici asta nu te ajută, privește fluturii. Ei sunt dovada că poți oricând avea o a doua șansă. Una mai bună.

Recenzie << Tată fără număr >>

În fiecare miercuri la Movieplex în Plaza România este Orange film, opțiunea prin care plătești prețul unui bilet la film și primești două, al doilea fiind gratuit. În plus, la această opțiune se adaugă și reducerea de student, deci plătești în jur de 18 lei pentru două bilete. Nu-i așa că e tentant?  Ei bine, datorită acestei opțiuni de doi ani și ceva de când am venit în București merg aproape săptămânal la film.

Aseară am văzut Delivery man sau Tată fără număr - așa cum a fost tradus în română. Filmul spune povestea unui burlac veritabil pe nume David Wozniak ( jucat de încântătorul Vince Vaughn) a cărui viață ajunsă deja într-un punct extrem este schimbată radical de vestea că are 533 de copii. Printre datoriile de zeci de mii de dolari, încercarea nereușită de a cultiva iarbă  și vestea că iubita lui polițistă este însărcinată, David primește o vizită neașteptată de la un avocat care îl anunță că, din cauza unei greșeli la clinica la care a donat spermă în urmă cu 20 de ani, este tatăl a nu mai puțin de 533 de copii. În plus, 142 dintre aceștia au înaintat un proces pentru a afla adevărata identitate a tatălui lor biologic.
Situația devine din ce în ce mai interesantă când David primește un plic cu dosarele a celor 142 de copii și, din curiozitate sau dintr-un infim simț parental, extrage unul singur care se dovedește a fi al unui adevărat star al baschetului. Încet, reușește să cunoască din ce în ce mai mulți tineri: atleți, actori, cântăreți talentați sau simpli adolescenți.
Scenariul este destul de bine scris, iar scenele pline de umor se amestecă perfect cu cele sentimentale, în care un proaspăt tată încearcă să înțeleagă ce înseamnă să fii părinte și cât de multă nevoie au copiii de recunoaștere.
Fiecare film, pentru a-l numi cu adevărat bun, are nevoie de câteva scene memorabile care să te facă să zâmbești chiar și cu trecerea timpului, sau câteva fraze memorabile pe care să ți le amintești mereu. Delivery man a avut și el câteva astfel de scene, precum: 
         Yo No Soy David Wozniak

              I Do Not Have Mental Problems 

Deci, dacă aveți chef de un film amuzant, care să vă relaxeze și să vă bine dispună, recomand cu plăcere Delivery Man.

Trailer:

 

Cine ești?

Fără să vrei, ești cel mai mare dușman al tău. Te contrazici și îți ignori dorințele de fiecare dată când ai ocazia. Renunți la bunurile și la sentimentele tale în favoarea unor străini și păstrezi amintirile cele mai triste aproape de sufletul tău. Nu uiți niciodată o jignire, ierți trădări din partea persoanelor dragi în speranța că nu se vor mai repeta și alergi în neștiință. Ești cea mai importantă ființă de pe pământ pentru cineva, dar preferi să fii cârpa altcuiva.
Cine ești?
Ești câte puțin din fiecare și nimic pentru restul. Ai venit pe lume învăluit în speranțe și dorințe, dar te-ai pierdut pe drum din cauza unor chestiuni personale care te-au mâncat, te-au măcinat ca niște carii care nu te lasă să trăiești. Te-ai maturizat devreme, sau poate prea târziu și ți-ai lăsat visele din copilărie la o parte pentru a lua drumul unei realități crunte. Ai îmbătrânit, sau poate nici măcar atât, tot așteptând ca cineva să îți recunoască adevărata valoare și să te răsplătească pentru talentele minunate de care nici măcar tu nu știai. Ai așteptat până la final ca persoana pe care o iubești să îți întoarcă privirea, dar nu a făcut-o.
Deci, omule, te-ntreb, cine ești?
Ai o familie care te iubește, dar tu renunți din nou și din nou la ea în favoarea unor necunoscuți care îți gâdilă orgoliul cu complimente nefondate: Ești frumos, ești deștept, ești cel mai talentat. Cu toate astea tu faci tot posibilul să demonstrezi contrariul. Nu accepți să fii pe ultimul loc, dar te mulțumești cu penultimul. Ești om, dar uneori uiți asta și te transformi în cel mai bun prieten al câinelui. Ești nimic și încă puțin. Ești centrul universului.

Neutru

m-am spălat pe față de mizeriile orașului
și-am adormit iepurește.
Contemplam în visare
la evenimentele din dimineața trecută:
m-ai certat nebunește că am uitat cafeaua
am murdărit ceașca și ți-am rănit orgoliul.
Ai țipat, te-am ignorat.
Te-ai strâmbat mișelește și am plecat.
Cu mintea lucidă și inima strânsă te-am lăsat în urmă.
Până ieri m-ai iubit în neștire.
Mi-ai agitat simțurile
cu vocea senzuală ce promitea plăceri nemăsurate
profitând de orice secundă
pentru a mă minți.

De ce iubim?

V-ați întrebat vreodată de ce iubim? De unde acest imbold, această nevoie de dragoste în viața noastră? Stă în natura umană această dorință infailibilă de a forma o relație sau de a iubi pur și simplu? Sau este ceva ce învățăm pe parcurs, ceva ce întâlnim în călătoria noastră prin viață?
Toți am iubit măcar o dată-n viață, dar niciunul dintre noi nu a iubit la fel. Știm că suntem diferiți, știm că ne individualizăm prin personalitate, deci știm că percepția noastră asupra iubirii este diferită. Dacă acesta e cazul, atunci care sunt criteriile după care căutăm să ne formăm o relație? Căutăm pe cineva care iubește aproape ca noi, sau căutăm pe cineva cu o privire cu totul opusă de a noastră asupra iubirii?
Bărbat sau femeie, avem nevoie de relații pentru a supraviețui. Societatea contemporană ne-o cere, economia ne-o cere, Biserica ne-o cere, familia ne-o cere. Aș înclina chiar să susțin că inima este cea care ne-o cere cel mai puțin. Inima vrea scântei, vrea fluturi în stomac, vrea fericire pe-o tavă de cristal în care micul dejun să fie servit cald la ora 11.00. Mintea și rațiunea sunt cele ce impun și cer relațiile. De câte ori astfel de povești frumoase de iubire s-au încheiat din cauza unor probleme financiare, sau din cauză că inima a simțit o scânteie venind din altă parte? Iubirea e relativă, relațiile sunt relative, dar rațiunea e stabilă.

Noi să fim sănătoși, de restul de ocupă Doina

 - Nico, dă-mi și mie puțină cremă.
 - Ce cremă, fată?
 - Hai că știu că o ai la tine, mereu ai cremă în geantă.
 - Bine, de care vrei? De mâini, de față, demachiant?
 - Vezi, nu te-ai schimbat deloc din liceu...de mâini vreau. Hai, scoate-o pe Doina din poșetă, nu-ți fie rușine!
Ieri noapte am fost la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului și cam așa au decurs conversațiile cu

fostele colege. Da, am fost fata care își lua întotdeauna cremă la ea, indiferent de mărimea genții. Da, mereu mi-a plăcut să am un ten hidratat și curat. Și da, din liceu și până acum Doina mi-a fost alături în toate momentele importante din viața mea. Așa că era inevitabil să fie prezentă și la evenimentul de seara trecută, chiar dacă la rochia neagră, mulată și lungă îmi asortasem un clutch micuț și bej. Am renunțat la telefonul  de ultimă generație mare cât o cărămidă ( ce ironic!) și i-am făcut loc celei mai bune prietene a pielii mele: crema cu conținut ridicat de vitamina E ce contribuie la regenerarea pielii și îi oferă un aspect strălucitor. Da, da, îmi iubesc crema!
 - Și, unde mai lucrezi acum? Într-un timp te-am văzut la televizor, la emisiunea aia cu cumpărăturile.
 - Da, am renunțat la televiziune, lumina puternică îmi strica tenul.
Păi da, eu mereu le-am spus să folosească Doina de câte ori simt nevoia, mai ales în zilele în care știu că tenul va fi expus la condiții extreme. Pielea este sensibilă și trebuie hidratată, indifferent de anotimp. Nu sunt eu cine știe ce mare dermatolog, dar măcar atâta lucru știu: avem nevoie de o cremă potrivită tipului nostru de ten. Și Doina, dragele mele, este cea mai potrivită!
 - Nico, dar ce frumos miroși, ce parfum e ăsta?
 - Nu e niciun parfum, draga mea, e de la crema de față. Nu-i așa că are un miros divin?
 - Crema miroase atât de plăcut? Serios?
 - Da, da.
Bineînțeles că miroase frumos! Nu numai că lasă pielea foarte plăcută la atingere și fină, dar îi redă tenului suplețea și strălucirea pe care le merită. Este, într-adevăr, un răsfăț regal de fiecare dată când o aplic pe față.
 - Apropo de obsesia asta a ta pentru cremă, ai văzut, dragă, ce videoclip simpatic au făcut ăștia de la Farmec cu băiatul ăla un picuț ciudat în verde?
 - Simpatic? Băiat ciudat? Voi cred că nu înțelegi simțul artistic și importanța pe care trebuie să o acordăm folosirii cremei. Da, bineînțeles că am văzut videoclipul Doinei în colaborare cu Krem, băiatul acela talentat pe care voi îl faceți ,,un pic ciudat”. Știți ceva, eu plec! M-am săturat de comentariile voastre prost plasate. Ați fost niște ignorante în liceu și așa ați rămas. Nu e de mirare că aveți un ten atât de uscat și deshidratat.
Și am plecat. Și da, s-au supărat. Și da, m-au exclus din  cele câteva poze în care apăream la petrecere. Dar ce contează, eu să fiu sănătoasă, restul...face Doina!