miercuri, 8 aprilie 2009

Suferim

Eu sunt Iona!

Cine sunt? Păi sunt, sunt dragă, sunt. Sunt Io, un Iona mai modern. Eu nu am nevoie de un peşte, eu am România, eu nu am nevoie de un al doilea peşte, am Vâlcea. Ce să mai vorbim de un al treilea ... Deja problemele existenţiale ale generaţiei mele sunt principalul motiv de conversaţie. Nu o să auzi doi tineri vorbind de un Iona autentic a la Marin Sorescu, ci doar de unu căruia i se spune Iona. "Cine mă, Iona? Da mă da, Iona. N-ai auzit că şi-a luat maşină nouă?". Şi cam aşa si eu.
Mă trezesc dimineaţa într-o burtă roz acoperită de postere, în patul cu buline viu colorate, un televizor şi neschimbatul/banalul/dependentul calculator. Sunt însă un Iona care nu mănâncă dimineaţa, care la prânz cerşeşte mâncare şi care seara se hotărăşte dacă pe ziua de azi ţine sau nu post. Ai injurat azi? Păi cam da. Mult? Păi cam da. Atunci ia draga mea şi mănâncă nişte carne.(să se sublinieze că asta e...în zilele de post). Peştişorii mei din acvariu s-au metamorfozat în prieteni care uită că exist, deşi stau exact in dreapta lor. Astea sunt detalii despre care un Iona autentic ar spune că mai trebuie cizelate, mai trebuie gândite şi regândite şi ... rescrise, într-un final. O să las un pic din acel Iona autentic pe care l-am tot invocat, şi o să spun, o să şoptesc mai exact un joc. Cum toată ziua mă joc, cum l-am cunoscut pe el dintr-un joc, cum am transformat mersul într-un joc, aerul, laptele, jucăriile, păpuşile, lumânările din gura peştelui, cum toate au devenit jocuri originale, create şi supuse, aşa sunt şi cuvintele...jocuri. Un joc e şi "ventuză". Ne jucăm de-a ventuzele? Hai, hai să ne jucăm de-a ventuzele. Începi tu? Încep eu, deşi nu ştiu regulile. Reguli? Vrei reguli? Nu toate jocurile au reguli? Ba da. Bine. Regulă: Cine se metamorfozează primul într-un om mort, caştigă.

Un comentariu:

Joc de nuanţe spunea...

eternul joc.
incheiere surprinzatoare.
trist.