si ce tristete, grozava tristete ca erau toti acolo
ma priveau si susoteau
zgomote de ciuda.
as fi vrut sa apas butonul de panica:
inghite-ma, visare!
dar mi-am aruncat ochii la tine si m-ai linistit.
tu nu erai acolo.
mi-am desprins buzele de pe helanca si am vorbit.
huh, nu ma mai auzea nimeni.
luni, 28 noiembrie 2011
duminică, 8 mai 2011
miercuri, 2 martie 2011
obiect
Poezia mea îmi dictează existenţa. Îmi place să mă dau drept o scriitoare cunoscută în care ai încredere că îţi va încânta lectura. Ideea mea poetică se învârte în jurul unui sigur obiect însufleţit: Tu. Aşa cum Eminescu îşi are iubita în fiecare femeie, sau cum Barbu îşi găseşte nadirul în fiecare joc secund, aşa şi eu, un anonim, îmi pictez cuvintele din sentimentele tale calde. Te regăseşti în diferite forme şi obiecte, în diferite elemente şi ipostaze. Eşti fiecare semn de punctuaţie. AI fost, bineînţeles, esenţa marilor creaţii. Fiecare artă de la Adam până la Mircea Eliade s-a ancorat în fiorii iubirii tale. Până şi Shakespeare te-a plasat într-un paralelism minunat dintre viaţă şi moarte. Mă joc cu tine cum vreau, te învârt şi te răsucesc, te ciobesc şi te finisez până capeţi forma trâirii mele.
miercuri, 8 decembrie 2010
dor de tine
intreaga-mi fiinta miroase a pielea ta
ingeri de roua
se ascund in noroi asteptand un semn
tu le ignori plumburiul penelor
si se cufunda tot mai mult in neinteles.
aripa ta sporeste a lor nestiinta.
caldura ta imi amorteste simturile
si transpir
si cad
si te doresc neconditionat.
iubirea ta-mi
opreste darz, dorul
de ochi, de maini, de buze, de credinte.

duminică, 14 noiembrie 2010
dorinţă
ne uităm în cântări de tristeţe şi făgăduinţe osândite pieirii
ne amintim graniţe deşarte
şi ne iubim
...
ne dăruim uitări şi sperăm frângerea poştaşului
grozave uitări,
- unde ai pierdut Cuvântul?
- în neputinţa increatului de a te fi acceptat ca existenţă
- dar îţi iubesc existenţa, şi aşa bolnavă cum e ea
...
îmi lipseşti în jalea fiinţei mele, dragul meu,
când
te iubesc

Şi ce
dacă te iubesc, nu e vina mea.
Toţi semănaţi, dar niciunul nu e tu...
,,De jur în prejurul nostru se juca timpul. Se juca de-a existenţa. Alerga nimicuri şi atingea inimi dăruite-n jurăminte. Groaznice jurăminte…bunătatea nimicului îmbătată de milă era provocată să-i încerce lauda de iubire celuilalt nimic - şi se dăruiau în uitări – grozave uitări."

miercuri, 29 septembrie 2010
trecut
Smintesti iubirea mea in simtiri amortite de dileme
te-ntorci si ma-ntorci
in mizeria pantecelor golite
de iubiri mincinoase
cantata mi-e inima in a buzelor tanjiri
cand respir, te respir si ma sufoc in lacrimi de regrete ignorate
in pat, dorintele plang dar...iarta-mi aluziile
in verde si roz m-ai vrut
si
in gri te-am lasat sa pleci

Abonați-vă la:
Postări (Atom)