Dacă

Am uitat cum să scriu
o poezie adevărată
Am uitat cum să-ţi scriu
mamă, uitată-ntr-un azil
Am uitat cum să scriu...
dacă mi-aş aminti
mamă, n-ar mai trebui
Am uitat cum să-ţi scriu
dar, dacă mi-aş aminti
nu ai mai sacrifica atât
şi dacă mi-aş aminti?
Şi dacă
mi-am amintit
de ce seara nu dorm
de ce ziua visez
De ce florile-nfloresc
de ce lumea vorbeşte
Şi te umileşte
Dacă mi-aş aminti cum să scriu
Dacă mi-aş aminti
mamă,
mai mult m-ai iubi?

În sfârşit

mi-au adus şi mie calculatorul... Nu se mai putea fără calculator şi mai ales fără internet. Nici nu am apucat să vă spun că am fost pe munte cu prietenii mei(aici incluzându-l şi pe fratele meu). Ce pot să vă spun, de fapt nu pot să-mi găsesc cuvintele pentru a descrie o astfel de experienţă. Am urcat 20 km prin noroaie, prin ploi şi prin greutăţile naturii şi totuşi am ieşit victorioşi(am exagerat puţin când am spus noroaie şi ploi ...era soare şi frumos afară). Este atât de liniştitor... Pe tot parcursul călătoriei oboseşti atât de tare încăt nu te poţi concentra decât la drum, să nu cazi în prăpastie sau nu cumva să te trezeşti cu vreun musafir nepoftit prin faţă, şi uiţi de toate problemele de acasă. Pentru peisaje nu cred că există cuvinte atât de frumoase şi de adevărate încât să poată fii descrise. Poate doar Eminescu ar fi putut să scrie ceva... M-am lăsat dusă de val... m-am îndrăgostit instantaneu..Şi totuşi m-am întristat când am văzut că sunt atât de aproape de civilizaţie... Ce pot să spun, a fost încă o escapadă din monotonie, numai că de această dată am fost acompaniată de unii dintre cei mai buni prieteni: al meu frate-Andrei, a mea cea mai bună prietenă-Alina, al meu Găbytză :*, Ady a.k.a. Stan şi să nu-l uit pe fotbalistul meu Mary care credeţi-mă pe cuvânt că va ajunge Ceva, adică CEVA.
Poate că o să facem şi noi-elevii clasei aX-a F- o astfel de excursie...

Hei....

Cred că a trecut destul timp şi că ar fi cazul să spun ce-am făcut vara asta...cred că NIMIc ar fi prea mult, dar să nu fiu aşa optimistă şi să las poezia să vorbească pentru mine...

Fără titlu
Dispar lalele, dispar şi nuferi
Dispare-un om, dispare-un suflet...
Nu-ţi pasă, doar stai, aduni lauri
Din inima mea, dintr-un colet.

Aud in noapte-un sunet tandru
E vocea ta de altădată
Eşti tu - un ignorant, un băieţandru
Un nebun în lumea asta psihopată.



Poezie fără rimă

O poezie fără rimă
Un individ printre nimicuri,
Un vers fără nici-un sens
Asta sunt eu!

Un nebun într-un metrou
Un înţelept printre morţi
Un antipatic printre animale
Asta sunt eu!

Aş vrea să uit
Să nu mai trăiesc
În lumea asta imaginară
Dar nu pot, pentru că
Asta sunt eu!

Ce trist

E trist să vezi atâţia oameni dezinteresaţi...te duc cu gândul că alţii ar putea fi interesaţi...şi încă cum....
Nu mă pot gândi decât la un lucru...ce aş putea să fac să îmi schimb starea de spirit? Păi...ar fi prea uşor dacă aş avea răspunsul nu? De aceea trebuie să stau noaptea să mă gândesc şi ziua să...dorm

Plouă

De fiecare dată când plouă sunt veselă...dar astăzi trebuia să fie o excepţie aşa că mă simt sau nu, mă scufund într-o mare de melancolie...
Nu ştiu de ce am simţit să postez videoclipul acesta...trist nu?

Să lăsăm la o parte feţele celor două...sunt puţin cam deplasate de lume...

Trecut de 00

E trecut de 00 şi nu pot să dorm...mă gândesc la cum ar fi dacă ne-am despărţi sau la cum ar fi dacă am trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi...De ce nu pot spune ce simt? De ce trebuie să fie aşa greu? De ce trebuie să mi se întâmple mie aşa ceva? Mereu am crezut că o să scap...Dar ai apărut tu si apoi şi el şi...nu ştiu ce să fac...Toţi îmi spun că numai eu pot decide...eu şi inima mea...cam greu din moment ce ea este distrusă...
Testul acela despre cât de Emo eşti trimis de un "cocalar împuţit" de pe mess s-a dovedit a fi...76% Emo(iar la celelate încercări 63% şi 100%)...Ceea ce mă întristează...cred că o să plâng(not!)

PS:Testul e o tâmpenie...întrebări puse de copii fără viitor sau plictisiţi de viaţă...

Ajunge

Nu mai pot...m-am săturat! Încerci să-mi spui că se mai poate, că mai e o şansă dar tu nu înţelegi că pentru mine şansele s-au spulberat odată cu nepăsarea ta, odată cu primul tău "la revedere", odată cu prima ta escapadă din monotonie, adică din mine. Mă faci să sufăr şi mă trimiţi în braţele altuia. Nu e vina mea, nu? Sau poate că am judecat eu lucrurile greşit. Poate că te iubesc si el este doar un... mod de a evada din rutina zilei. Mă sufoci! Tu şi ideile tale ieşite din comun. Tu şi prietenii tăi. Tu şi el. Ce aş mai putea face? Încerc să-ţi spun, încerc să-ţi deschid ochii dar refuzi necondiţionat. Toţi acei oamenii care sunt pe lângă tine...au un scop... De ce crezi că îţi spune toată lumea că o să mă pierzi? Pentru că aşa se va întâmpla dacă o vei ţine tot aşa...Nu ştiu cum să-ţi spun..poate că nici nu vreau...te iubesc şi dacă te-aş pierde nu ştiu ce m-aş face...Felicitări!Ai reuşit să mă faci să sufăr...ai reuşit să imi dezvălui şi o altă latură a mea, pe care doream să stea acolo, închisă în ultima cămăruţă din sufletul meu mâncat de carii...Ce să fac?