Mi-am amintit astăzi de o temă din timpul liceului de care am fost mulțumită și m-am gândit să o postez repede, înainte de a pleca spre București. Trebuia să scriem o povestire folosind limba veche. :)
Pentr-aceea ca fiece om are un suflet intr-insul, ca fiece lauda
urneste la rautate, ca fiece lacrama curge pentru o durere, samtu ca
traiesc iubire. Sa-mi salte inema giuruita tie in dzacaturi(cantari) de
plansoare, de jele si de fagaduinte osandite pierzaniei.
Esti
svantul ce-mi giudeca samtarea in necurataia amaraciunii de a te fi
iubit. In sminteala giuramintelor pacatoase, ma giudeci si-m giudeci
puterea de a gata ceva mai bun. As dori, scumpa viata, sa-mi lasi
tocmelile in pace, sava consideri ca ai vreun merit pantru stralucoarea
ochilor ce ma urmeaza?
Pre tine cari ai dulceata sufletului,
bunatatea-mbatata de mila, te provoc sa-mi cerci lauda de iubire, sa-mi
hiarba inema in sucul tau, si sa vaz mormanturile vii dupt clar de lege.
Pentru o perioadă lungă de timp blogul meu a fost inert. Câte o postare la câteva luni era singurul motiv pentru care nu a fost închis. Motivul este pe cât de personal, pe atât de dureros, încât simpla amintire îmi smulge orice gând bun, orice zâmbet, orice speranță de reușită. Cu toate astea, ceva m-a făcut recent să-mi amintesc de liceu și de cât de frumos era când eram provocată să creez ceva special, original. Și ce altceva ar putea fi mai reconfortant, mai stimulator pentru spiritul creator decât o competiție națioanlă la care participă unii dintre cei mai importanți bloggeri? Ei bine da, m-am hotărât să particip la SuperBlog 2013, ediția a șaptea! O să fie două luni în care abilitățile literare și spiritul inovator se vor face remarcate în diferite probe, pe diferite teme.
Este acea vreme din an când mulți dintre noi ne întoarcem la școală, fie că e vorba de gimnaziu, liceu, facultate sau master. Cred că sentimentul acela îngrozitor care vine odată cu începerea școlii este amplificat de vremea urâtă de afară - adică, după ce că se termină vara, căldura și timpul liber, începe și școala și vremea rea. Deci, nu numai că trebuie să facem curat în dulap și să dăm la o parte majoritatea hainelor de vară pentru a le face loc celor de toamnă/iarnă, dar trebuie să ne pregătim și moral, care e defapt cel mai greu lucru. Părinții mei au găsit o soluție pentru cea de-a doua problemă: cumpărăturile. A devenit un fel de tradiție în familia mea ca la fiecare început de școală să îmi cumpere câte ceva: haine, un ghiozdan, o geantă nouă, rechizite, sau chiar și o simplă lampă de birou. Anul acesta m-am hotărât să îmi redezorez puțin camera de cămin pentru a o face puțin mai confortabilă și mai primitoare...așa că am tot căutat pe internet imagini cu dorm room ideas and decorations și am găsit câteva care s-ar putea să meargă:
Cred că într-un final va fi o combinație între mai multe elemente din fiecare cameră de mai sus, cu accent deosebit pe prima poză.
De curând am petrecut 3 săptămâni întregi la Constanța, timp în care am avut parte numai de vreo 7 zile de soare. Deci, a trebuit să găsesc altceva de făcut în afară de mare, plajă și Aqua Magic. Așa că am căutat câteva dintre cele mai cunoscute obiective turistice, iar câștigătoarele au fost: Acvariul, Delfinariul, Portul Tomis și Portul Constanța și Cazinoul Constanța. Făcâd abstracție de faptul că vremea era deplorabilă, și Cazinoul e mai mult o ruină decât un loc de vizitat, Portul Tomis și plimbarea cu barca au compensat din plin.
E trist să vezi cum o clădire cândva destul de impunătoare este acum lăsată în paragină, ba mai mult, un pericol public pentru că pereții par destul de instabili.Cu toate astea, există speranță, pentru că este deja un proiect în derulare pentru renovarea întregii zone. Eu sper că până la anul Cazinoul va fi într-o stare mai bună, pentru că vreau sa-l văd și pe interior.
Indiferent de limbă, vârstă sau statut, comunicarea este importantă
pentru indivizi. Omul e o ființă socială și are nevoie de cei din jur
pentru a forma relații mutuale, deși, personal, cred că vorbitul cu eul
personal e destul de important :))
Este cunoscut de toată lumea faptul că suntem diferiți prin personalitate, prin aspect și mai ales prin deciziile și alegerile pe care le luăm. O simplă imagine poate fi interpretată în sute de moduri de cei ce o privesc, un text poate fi înțeles diferit în funcție de lector, o melodie poate fi simțită sau nu, plăcută sau nu, auzită sau ascultată. Complexitatea omului ține de un domeniu prea vast pentru a-l discuta acum, însă un exemplu potrivit pentru a evidenția aspectul simplu al omului controversat este proaspătul absolvent de liceu.
După BAC, și chiar înainte, suntem puși în situația îngrozitoare de ,,a ne decide viitorul”, pentru că - nu e așa?- facultatea pe care o alegi îți va dicta viitorul. Speriați, emoționați, presați de părinți, ne apucăm să alegem facultatea vieții: din auzite, sfătuiți de părinți, sau poate pur și simplu sună bine, sau poate ești unul din cazurile fericite în care vrei și poți să urmezi facultatea la care ai visat de mic ( nu a fost și cazul meu, eu mi-am ales facultatea în ultima săptămână de liceu!). În cele din urmă ne trezim în prima zi de facultate. Ca proaspăt studenți, așteptările sunt mari, de la profesori, colegi, viitor, însă ele se diminuează odată cu trecerea anilor. Analizând subiectiv, primul an este cel mai frumos: cunoștințe noi, prietenii noi, distracție într-un oraș nou (sau nu, depinde); al doilea an, toate se intensifică, însă la finalul acestuia, în vara din-nainte de anul trei, anul cu licența, apar dilemele, frustrările, întebările: Ce temă aleg pentru licență? Cu cine fac licența? și cea mai importantă și cea mai grea Ce fac după ce termin facultatea? Trăirile fiecărei persoane sunt cele care conferă individualism, inteligența emoțională, un factor deosebit de important în conturarea unei viitoare cariere solide și a unei vieți împlinite, este cea care face diferența în turma aceea oarbă de indivizi cu diplomă. Cu toate astea, până și cel mai puternic caracter poate fi zdruncinat de o societate în plină decădere morală, care nu îi poate oferi niciun stimulent moral, să nu mai vorbim de cel material.
România nu zâmbește pentru că are carii. Am început cu un răspuns direct, pentru că nu îmi stă deloc în fire să spun ceea ce simt. Nicio țară din lumea asta nu e lipsită de carii, nicio țară nu are un zâmbet imaculat. Unele nici măcar nu au dinți, altele...zâmbesc cu gura închisă. Nu este și cazul României! Deși cariile sunt numai în față și nu s-au extins și la măsele, România refuză să zâmbească. Am observat cum țara noastră a fost punctul culminant în bancurile străinilor, sau cum a fost ea introdusă în diferite emisiuni de rezonanță internațională sau chiar în filme cu Stallone. Ce ne-ar putea bucura mai mult decât un zâmbet din exterior? Cu siguranță unul care nu exprimă dezgust, ironie, sau politețe...zâmetul din politețe este cel mai fals zâmbet pe care îl poți primi, pentru că e unul impersonal, detașat. Frumusețea naturală și moștenirea culturală pălesc în fața ignoranței și a individualismului. Românul râde neîncetat...
