dor

Dezgoliti-ma de pielea care nu-mi lasa sufletul sa respire
care-l sufoca cu semne, sensuri fara rost.
Voi imi doriti culori.
sa-mi arda rana in propriua ta minciuna, ca nu cumva iubirea sa-nghete-n adevar.

un suflet din cuvinte

am vrut iubirea ta s-o cos in inima
sa nu-ndraznesc candva sa uit ce-a insemnat
dar ma durea prea tare si-am vrut sa incetez cand tu, cu vocea amortita,
mi-ai construit un suflet din cuvinte.
si-am vrut sa urlu in versuri farafoc
ca inima mi-e stearpa de-o mie de dureri.

Natura umană

Subconștientul. Locul unde se depozitează trăirile interioare cele mai profunde, mai întunecate și mai confuze. Locul în care nu ai acces decât în anumite situații (beție, reverie, vis, dar și anumite sentimente duse la extrem: extaz, dezgust, frică, panică, etc) și la care, să fim sinceri, nu vrem să apelăm. Restul de 90% din creier necunoscut lui homo sapiens. Subconştientul.
Aş vrea să nu mai adorm niciodată. Să nu mai visez realitatea.
Să mă trezesc la 3 şi să-mi dau seama că e doar un vis.
Aş da 3/4 din firul vieţii mele pentru o zi reală. O zi de extaz şi minute memorabile. O zi cu tine, în care să-mi vorbeşti ca unui om mare, să nu te mai loveşti de gradele de rudenie.
Mi-e teamă însă că mă vei trata ca pe-o neştiutoare. Dar eu ştiu... ştiu ce nu ştiu şi sunt mândră de asta!

rupt din mine

Ți-am ținut mâna la sân să ți-o-ncălzesc de frig
Te-am ridicat din umblet și-am zâmbit
Ți-am spus: nu-s eu iubita ta sortită, dar te-oi iubi cum numai inima, în genere, mai poate respira.
Tu mi-ai arătat fantezia.
Tu mi-ai deschis ochii cu miere.
Tu mi-ai vătămat încrederea. Mi-ai lipit aer de gustul sec al dimineților de luni.
Și-acum dispari în cuget și-n dorințe.
Halal amor!

Buna ziua!

si ce tristete, grozava tristete ca erau toti acolo
ma priveau si susoteau
zgomote de ciuda.
as fi vrut sa apas butonul de panica:
inghite-ma, visare!
dar mi-am aruncat ochii la tine si m-ai linistit.
tu nu erai acolo.
mi-am desprins buzele de pe helanca si am vorbit.
huh, nu ma mai auzea nimeni.

Dans cu o carte

obiect

Poezia mea îmi dictează existenţa. Îmi place să mă dau drept o scriitoare cunoscută în care ai încredere că îţi va încânta lectura. Ideea mea poetică se învârte în jurul unui sigur obiect însufleţit: Tu. Aşa cum Eminescu îşi are iubita în fiecare femeie, sau cum Barbu îşi găseşte nadirul în fiecare joc secund, aşa şi eu, un anonim, îmi pictez cuvintele din sentimentele tale calde. Te regăseşti în diferite forme şi obiecte, în diferite elemente şi ipostaze. Eşti fiecare semn de punctuaţie. AI fost, bineînţeles, esenţa marilor creaţii. Fiecare artă de la Adam până la Mircea Eliade s-a ancorat în fiorii iubirii tale. Până şi Shakespeare te-a plasat într-un paralelism minunat dintre viaţă şi moarte. Mă joc cu tine cum vreau, te învârt şi te răsucesc, te ciobesc şi te finisez până capeţi forma trâirii mele.