De ce România nu zâmbește

România nu zâmbește pentru că are carii. Am început cu un răspuns direct, pentru că nu îmi stă deloc în fire  să spun ceea ce simt. Nicio țară din lumea asta nu e lipsită de carii, nicio țară nu are un zâmbet imaculat. Unele nici măcar nu au dinți, altele...zâmbesc cu gura închisă. Nu este și cazul României! Deși cariile sunt numai în față și nu s-au extins și la măsele, România refuză să zâmbească. Am observat cum țara noastră a fost punctul culminant în bancurile străinilor, sau cum a fost ea introdusă în diferite emisiuni de rezonanță internațională sau chiar în filme cu Stallone. Ce ne-ar putea bucura mai mult decât un zâmbet din exterior? Cu siguranță unul care nu exprimă dezgust, ironie, sau politețe...zâmetul din politețe este cel mai fals zâmbet pe care îl poți primi, pentru că e unul impersonal, detașat. Frumusețea naturală și moștenirea culturală pălesc în fața ignoranței și a individualismului. Românul râde neîncetat...

...dar România nu!

Aniversare

Simt iubire în fiecare por al ființei mele.
Ai dezgolit fericirea în forma ei cea mai frumoasă,
și m-ai învelit cu ea. I-ai dat cele mai îndrăznețe culori, ai tăiat-o, ai modelat-o, ai reparat-o!
și astfel, te doresc. De-atâta timp îmi știi purtarea, și o-ndrăgești,
ba chiar mă ierți și mă dezveți de forme brute de tristețe.

dor

Dezgoliti-ma de pielea care nu-mi lasa sufletul sa respire
care-l sufoca cu semne, sensuri fara rost.
Voi imi doriti culori.
sa-mi arda rana in propriua ta minciuna, ca nu cumva iubirea sa-nghete-n adevar.

un suflet din cuvinte

am vrut iubirea ta s-o cos in inima
sa nu-ndraznesc candva sa uit ce-a insemnat
dar ma durea prea tare si-am vrut sa incetez cand tu, cu vocea amortita,
mi-ai construit un suflet din cuvinte.
si-am vrut sa urlu in versuri farafoc
ca inima mi-e stearpa de-o mie de dureri.

Natura umană

Subconștientul. Locul unde se depozitează trăirile interioare cele mai profunde, mai întunecate și mai confuze. Locul în care nu ai acces decât în anumite situații (beție, reverie, vis, dar și anumite sentimente duse la extrem: extaz, dezgust, frică, panică, etc) și la care, să fim sinceri, nu vrem să apelăm. Restul de 90% din creier necunoscut lui homo sapiens. Subconştientul.
Aş vrea să nu mai adorm niciodată. Să nu mai visez realitatea.
Să mă trezesc la 3 şi să-mi dau seama că e doar un vis.
Aş da 3/4 din firul vieţii mele pentru o zi reală. O zi de extaz şi minute memorabile. O zi cu tine, în care să-mi vorbeşti ca unui om mare, să nu te mai loveşti de gradele de rudenie.
Mi-e teamă însă că mă vei trata ca pe-o neştiutoare. Dar eu ştiu... ştiu ce nu ştiu şi sunt mândră de asta!

rupt din mine

Ți-am ținut mâna la sân să ți-o-ncălzesc de frig
Te-am ridicat din umblet și-am zâmbit
Ți-am spus: nu-s eu iubita ta sortită, dar te-oi iubi cum numai inima, în genere, mai poate respira.
Tu mi-ai arătat fantezia.
Tu mi-ai deschis ochii cu miere.
Tu mi-ai vătămat încrederea. Mi-ai lipit aer de gustul sec al dimineților de luni.
Și-acum dispari în cuget și-n dorințe.
Halal amor!

Buna ziua!

si ce tristete, grozava tristete ca erau toti acolo
ma priveau si susoteau
zgomote de ciuda.
as fi vrut sa apas butonul de panica:
inghite-ma, visare!
dar mi-am aruncat ochii la tine si m-ai linistit.
tu nu erai acolo.
mi-am desprins buzele de pe helanca si am vorbit.
huh, nu ma mai auzea nimeni.