joi, 16 octombrie 2008

M-am pierdut


În topul de hârtii de pe birou. Mă caut dar nu mă găsesc...ah..uite-un deget, nu, nu e al meu - e prea lung. Dar unde sunt? Trebuia să o ascult pe mama şi să încetez să mai scriu... Acum nu mă mai găsesc, nu mă mai regăsesc în nimic scris de mine. Nici măcar într-o amărâtă de poezie.
Le urăsc!
De ce nu mai pot scrie din inimă?
De ce nu mă găsesc?
Unde am plecat?
"Încercare de nereuşită", "O altă încercare de nereuşită", da... niciuna nu a reuşit. Nu m-am găsit...
Unde sunt?
Unde mi-e inima?
De ce nu vrea să iasă la iveală?
De ce nu se mai transpune pe hârtie?
Caută-mă!

luni, 13 octombrie 2008

O viaţă de om

Copil fără viitor- încearcă să ajungă ceva
Mamă fără copil- dispărut/mort în războiul acela
Profesori fără elevi- plecaţi în baruri,
Elevi fără părinţi- *schimb de experienţă* în alte ţări
O lume plină de ruşine, sărăcie şi mizerie
O ţară plină de creşetori, oameni morţi *la datorie*
Un copil cerşeşte la colţul străzii
Pentru ceilalţi 10 fraţi ai săi
Cine e de vină? mama? copilul? statul?
Există şi-un răspuns, există şi răspunsul
Copil fără viitor- încearcă să ajungă ceva
Mamă fără copil- dispărut/mort în războiul acela...
Încearcă să deschizi o fereastră
Viaţa ta a început să *pută*.

joi, 9 octombrie 2008

Pentru că am rămas datoare...


Ochelari...:))))

Doar pentru tine



Ţi-am promis
Să fiu lângă tine
La rău şi la bine
La bine şi la rău
În sufletul tău.

Mi-am amintit
Că eşti lângă mine
Când mi-e rău,
Când mi-e bine
Eşti tu o minune?

Rătăcesc
În pustiul inimii
Te caut pretutindeni
În suflet, în vid
În sângele meu arid

luni, 6 octombrie 2008

Sentimente


Mă înec cu sângele tău... viaţa mea se stinge cu fiecare sărut după care tânjesc de luni de zile. Îţi simt răsuflarea împreunându-se cu e mea, ochii tăi privindu-i pe ai mei, inima ta cântându-i inimii mele, sufletul tău certându-l pe al meu. Îmi este teamă de adevăr. Dacă ai afla, dacă m-ai refuza, toate visele mele s-ar distruge. Eşti al meu doar in vise. Eşti un 3 în 1 dimineaţa şi un somnifer seara. ar fi de prost gust să-ţi reamintesc ce însemni pentru mine. Tinereţea îmi păleşte, viaţa se veştejeşte, Domnul îmi citeşte cartea de apoi...

duminică, 5 octombrie 2008

Puzzle


Îmi dau cu părerea la fiecare pas
Încerc să trăiesc în cât mai mult suspans
Îmi trăiesc viaţa încercând mai mult
Alerg spre ceva nou, ceva ce nu sunt.
Îmi aduc aminte că exişti şi tu
Încerc să nu uit, să nu spun mereu "nu"
Cuvintele sunt piese de puzzle albe
Încerc să le desenez în culori calde.
Îmi spui că nu sunt asta, sunt altfel
Încerc sa-mi dau seama, dar e mereu la fel
Aud cum îmi şopteşti la ureche că există un vid
Ştiu unde e, mă şi văd ţipând.
Versuri fără niciun semn de punctuaţie
Poate o să înţelegi, poate o să ai o senzaţie
De bine de rău, ceva nu se leagă
Sunt sentimentele mele pe-o foaie - de probă .
Viaţa e o glumă proastă, trebuie să o rumegi
Să crezi sau măcar să vrei să o înţelegi
Nu-mi da dreptate, poate că nu am, dar poate
Omul are dreptul la liberă exprimare.
Ca să dau lovitura de graţie
Îmi trebuie ceva, un cuvânt, imaginaţie
Mă închin vecinului de sus
Ca unui Sfânt, ca lui Iisus.
Doar uită ce am spus...

Momentul adevărului


Te iubesc!
Mai mult de atât nu pot
să-ţi spun
Te iubesc!
Un alt adevăr nu există
nici altul mai bun.

Te iubesc!
Şi nimeni nu mai poate
să mă oprească
Te iubesc!
Şi nu vreau decât ca inima mea
să îţi şoptească
Un "Te iubesc" ...

Nesfărşitul "te iubesc" pe care fiecare om îl spune la un moment dat... De cele mai multe ori însă, trebuie să existe o piedică. Poate că există o fată pe lumea asta care iubeşte un băiat, dar acel băiat nu ştie şi nu va şti niciodată acest lucru. Dar acestei fete îi este de-ajuns sentimentul; de-ajuns încât să simtă că trăieşte, că viaţa e mult mai frumoasă decât pare la prima vedere, că există cineva care face parte din tine fără a mişca măcar un pai, fără de care nu ai putea respira, fără de care te-ai uita în oglindă şi ai vedea vidul. Chiar dacă nu şti, chiar dacă nu te văd, chiar dacă nu îţi aud glasul, ştiu că exişti şi eu te iubesc pentru asta...